Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 732/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 732/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 8901/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.732
Ședința publică din 20 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: R. -I. T.
JUDECĂTOR: S. R.-M.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul Ș. F., împotriva sentinței civile nr.1230 din 14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 08 septembrie 2014, care face pare integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru datele de 15.09.2014, 22.09.2014, 29.09.2014, 06.10.2014, 13.10.2014 și apoi pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
- OBIECTUL RECURSULUI.
Prin sentința civilă nr. 1230 din 14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul Ș. F., împotriva procesului-verbal de contravenție seria_ nr._ întocmit în data de 23.07.2012 de intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă M..
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Sub aspectul legalității, prin prisma art. 17 din același act normativ, care prevede cazurile de nulitate expresă ce pot fi invocate din oficiu, instanța constată că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, în procesul-verbal se regăsesc atât numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei juridice contraveniente, fapta săvârșită, cât și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Cu privire la încălcarea art. 16 OG 2/2001 privind dreptul petentului de a formula obiecțiuni, instanța constată că dispozițiile referitoare la dreptul contravenientului de a face obiecțiuni și la obligația agentului constatator de a le consemna sub sancțiunea nulității sunt aplicabile doar în situația în care contravenientul este prezent la momentul întocmirii procesului-verbal nu și atunci când acesta este încheiat în lipsa contravenientului. În prezenta cauză, instanța reține că procesul-verbal a fost întocmit la sediul organului constatator, în lipsa petentului astfel încât era imposibilă menționarea în procesul-verbal a obiecțiunilor petentei. Această modalitate de încheiere a procesului-verbal este consacrată chiar de prevederile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 conform cărora, procesul verbal poate fi întocmit și în lipsa petentului, împrejurare care trebuie să fie atestată de un martor, iar în lipsa martorului, agentul constatator trebuie să consemneze motivele pentru care actul sancționator a fost încheiat în lipsa unui martor. Analizând mențiunile actului sancționator, instanța apreciază că au fost respectate prevederile textului de lege arătat, agentul constatator menționând că nu s-a putut identifica un astfel de martor, ipoteză ușor verificabilă, contrar susținerilor petentei, în condițiile în care procesul verbal a fost întocmit la sediul intimatului, iar art. 19 alin. 3 interzice semnarea procesului verbal în calitate de martor de către un alt agent constatator.
Pe de altă parte, art. 16 alin.7 OG 2/2001 instituie un caz de nulitate expresă cu privire la refuzul agentului constatator de a consemna obiecțiunile contravenientului însă fiind vorba de ocrotirea unor interese particulare, respectiv ale contravenientului, nulitatea este una relativă astfel că procesul-verbal poate fi anulat numai în măsura în care prin neîndeplinirea acestor obligații de către agentul constatator, i s-a adus o vătămare contravenientului care nu poate fi înlăturată altfel decât prin lipsirea actului de efectele sale. În speță, petentul a avut posibilitatea de a invoca obiecțiunile pe calea plângerii contravenționale formulată potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât această prerogativă a dreptului la apărare ocrotită prin art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 nu a fost golită de conținut.Această soluție a fost promovată și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXII/2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii.
Sub aspectul temeiniciei, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care fac trimitere la prevederile Codului de procedură civilă, instanța, având în vedere și prevederile art. 1171 Cod civil, reține că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar, în virtutea art. 129 alin. 1 din codul de procedură civilă și a art. 1169 din Codul civil, pentru a dovedi o situație contrară celei reținute în procesul-verbal, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Procesul-verbal de constatare a contravenției, are, așadar, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovăției, în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Astfel, în cauzele I. P. contra României și N. G. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării, de unde rezultă faptul că nici prezumția de nevinovăție și nici prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție nu au caracter absolut, în același sens pronunțându-se Curtea și în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku contra Franței.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței).
Mai mult, instanța apreciază că raportat la prevederile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun aplicabil în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal este justificată prin necesitatea de sancționare a unor fapte cu o frecvență mare și de asemenea, se încadrează în limite rezonabile având în vedere caracterul acesteia de prezumție relativă precum și garanțiile instituite de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Totodată, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 1169 Cod civil, potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească, astfel încât, petentul care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Însă, în prezenta cauză, deși procesul-verbal conținând constatările personale ale agenților constatatori face dovada până la proba contrarie, petentul nu a reușit să facă dovada netemeiniciei procesului-verbal, chiar dacă ei îi revenea această obligație.
Astfel, instanța reține că, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română, obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revenind angajatorului, forma scrisă fiind obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului. De asemenea, potrivit art. 260 alin. 1 lit. e din același act normativ, primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. 1, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
În ceea ce privește fapta reținută în sarcina petentului, instanța constată faptul că, din verificarea fișelor de identificare completate de către G. A., Gritto Jeno și Gritto F., (f. 31-33), rezultă că aceste persoane figurează ca lucrând pentru petent în calitate de finisor de la data de 10.07.2012, respectiv muncitori necalificați din data de 12.07.2012.
În ceea ce îl privește pe numitul G. A., instanța constată faptul că, în cuprinsul fișei de identificare aflată la fila nr. 31 dosar, acesta a declarat inspectorilor de muncă faptul că prestează activitate în meseria de finisor din data de 10.07.2012, nesemnând încă contract individual de muncă. Acesta a menționat faptul că muncește 4-5 ore/zi, fiind remunerat cu suma de 400 lei pe lucrare.
Totodată, contrar susținerilor petentului, în sensul că martorul se oferise să îl ajute la întreținerea casei, date fiind relațiile de prietenie dintre cei doi, acesta arătat că îl cunoaște pe petent mai mult prin intermediul fratelui său și că la acea dată se aflase întâmplător prin zonă și astfel a ajuns să supravegheze lucrările de construcție.
Date fiind contradicțiile dintre afirmațiile petentului și ale martorului, instanța urmează a înlătura declarația acestuia în sensul că nu presta nici o activitate pentru petent, fiind evident că martorul G. A. efectua la data controlului lucrări de construcție, în subordinea petentului, martorul nedovedind sub nici o formă, că mențiunile din fișa de identificare au fost făcute și semnate sub amenințarea inspectorilor de muncă, așa cum a susținut în fața instanței.
În ceea ce îi privește pe martorii Gritt Jeno și Gritto F., instanța constată faptul că, în cuprinsul fișelor de identificare aflate la fila nr. 32, respectiv 35 din dosar, aceștia au declarat inspectorilor de muncă faptul că prestează activitate în meseria de muncitor necalificat din data de 12.07.2012, nesemnând încă contract individual de muncă. Aceștia au menționat faptul că vin la ora 07.00 și stau până la ora 14, respectiv 17, fiind remunerați cu suma de 60 lei pe zi. Cei doi au mai arătat că lucrează împreună cu G. A..
Nu se poate reține în acest context declarațiile celor doi martori date în fața instanței în data de 12.02.2013, în sensul că au venit doar în ziua controlului pentru a lua lemnele de foc rezultate în urma realizării construcțiilor, dat fiind faptul că cei doi îl cunoașteau pe numitul G. A. și au arătat că lucrează împreună cu acesta.
Mai mult contrar susținerilor petentului care a arătat că i-a ajutat de mai multe ori pe cei doi, martorul Gritto Jeno a arătat că nu știe dacă la adresa în cauză locuiește petentul sau dacă acea locuință se construiește pentru dânsul, martorii sugerând că nu au mai avut nici un fel de relații cu petentul anterior respectivului eveniment.
În aceste condiții, este neîndoielnic faptul că aceste trei persoane desfășurau activitate în calitate de muncitori necalificați, respectiv în calitate de finisor, pentru petent, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă cu aceasta, fiind stabilit exact programul de muncă și remunerația primită.
Față de situația de fapt astfel reținută, instanța apreciază că petentul a încălcat prevederile legale imperative cu privire la desfășurarea raporturilor de muncă și a mascat munca la negru într-un domeniu nepermis de lege, activitate pentru care nu plătea nici impozite și nici alte contribuții, eludând astfel dispozițiile imperative ale legii.
Nu este o circumstanță atenuantă nici faptul că martorii au acceptat să lucreze în aceste condiții, deoarece, potrivit art. 38 din Legea nr. 53/2003, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi fiind lovită de nulitate.
Față de aspectele învederate în cauză, întrucât petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal atacat, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținută în sarcina acesteia, respectiv cea prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal atacat nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Cu privire la individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că scopul sancțiunii contravenționale nu poate fi atins prin înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului tocmai datorită comportamentului contravenientei și atitudinii acesteia de nesocotire a prevederilor legale privitoare la desfășurarea relațiilor de muncă pentru o perioadă mai îndelungată de timp și referitor la mai multe persoane.
- CEREREA DE RECURS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul Ș. F..
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece instanța a interpretat greșit probele administrate, iar în cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii faptei contravenționale. De asemenea, în mod incorect instanța nu a reținut declarațiile martorilor audiați, dar a extras din cuprinsul declarațiilor doar aspectele favorabile motivării.
Recurentul a invocat nulitatea procesului verbal, motivat de faptul că nu au fost respectate prevederile art. 16 și 17 din OG 2/2001. Astfel, acesta a arătat că intimatul nu a menționat în cuprinsul procesului verbal obiecțiunile petentului, iar procesul verbal nu este semnat de un martor asistent, aspect care încalcă condițiile de formă prescrise de articolele mai sus arătate.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt întemeiate, în parte.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
Totuși, in speță se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria_ nr._ din data de 23.07.2012, încheiat de către intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă M., petentului i-a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 3.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.
Pentru a se dispune aceste măsuri, s-a reținut faptul că, în urma controlului efectuat în data de 13.07.2012, la punctul de lucru din Tg. M. . nr. 18A s-a constatat că petentul nu a încheiat contractul individual de muncă pentru 3 persoane și anume G. A., începând cu data de 10.07.2012, Gritto F. și Gritto Jeno începând cu data de 12.07.2012.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator, de fișe de identificare și ținând cont că petentul nu a dovedit o altă situație de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Instanța reține pe deplin dovedită situația de fapt, astfel cum a fost reținută de agenții constatatori. În afară de împrejurarea că fapta a fost constatată prin propriile simțuri de agenții constatatori și de faptul că cele trei persoane au completat declarații prin care au arătat că muncesc la construirea și finisarea imobilului petentului, chiar acesta prin plângerea contravențională petentul recunoaște că cele trei persoane se aflau la imobilul acestuia și ajutau la curățarea imobilului de molozul rezultat ca urmare a lucrărilor de construcție și la întreținerea casei.
Aceste aspecte conturează contravenția reținută în sarcina petentului, mai ales că acesta a recunoscut că pentru doi dintre lucrători le-a dat în nenumărate rânduri lemne de foc, ceea ce înseamnă o contraprestație în schimbul muncii pe care aceștia urmau să o depună.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța reține că aceasta constituie contravenție. Astfel, potrivit art. 260 alin.(1) din Legea 53/2003, constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
Potrivit art. 16 din Legea 53/2003, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Contravenția poate fi săvârșită atât de persoane juridice, cât și de persoanele fizice, cum este cazul în speța de față.
2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.
Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
În cadrul alin. (7) al articolului 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut că "în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare", precizându-se că "obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica
Cu privire la nulitatea care intervine în cazul încheierii procesului verbal cu nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin.7 din OG 2/2001, prin Decizia nr. 22/2007, Secțiile Unite al Înaltei Curții de Casație și Justiție, au statuat că sancțiunea care intervine este cea a nulității relative. Pentru a opera această nulitate este necesar ca, petentul să facă dovada vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal. În cauză, petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări, din moment ce, eventualele obiecțiuni pe care acesta le putea face cu ocazia întocmirii procesului verbal, sunt reiterate în cuprinsul plângerii, urmând a fi analizate de instanță cu ocazia verificării temeiniciei acestuia.
În ceea ce privește lipsa martorului asistent, instanța reține că potrivit art. 19 din OG 2/2001,În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Totodată, al. 3 al aceluiași articol prevede că în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Art. 17 nu sancționează cu nulitatea absolută lipsa mențiunilor cu privire la martorul asistent. În aceste condiții, intervine sancțiunea nulității relative prevăzută de art. 105 al. 2 din codul de procedură civilă în vigoare la data sesizării instanței. Astfel, nulitatea este condiționată de existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În cauză, instanța reține că agentul constatator s-a conformat dispozițiilor art. 19 din OG 2/2001 și a menționat motivul pentru care s-a încheiat procesul verbal în lipsa unui martor asistent. De asemenea, petentul nu a dovedit vreo vătămare care să-i fie adusă cu această ocazie, în condițiile în care nu a contestat modalitatea de întocmire a procesului verbal în lipsa.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea nu a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
Din acest punct de vedere instanța reține că petentul se află la prima abatere, are calitatea de persoană fizică și munca folosită nu a fost destinată obținerii de profit comercial.
Față de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este netemeinică, iar motivele de recurs invocate sunt întemeiate, tribunalul va admite recursul, va admite în parte plângerea contravențională și va înlocui amenda cu avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Ș. F. (domiciliat în ., ., jud.M.), împotriva sentinței civile nr.1230 din 14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M..
Modifică integral sentința de mai sus în sensul că:
Admite plângerea formulată de Ș. F. împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/_/23.07.2012 și înlocuiește amenda aplicată cu sancțiunea "avertismentului".
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 20 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. R.-I. T. S. R. M.
lipsind din instanță, lipsind din instanță,
semnează președ.instanței, semnează președ.instanței,
judecător I. L. judecător I. L.
GREFIER,
S. C.- G.
Red.R-I.T
Tehnored.S.C.G./27.03.2015/2ex.
Jud.fond: I. D.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 297/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 1658/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
