Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 700/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 700/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 5316/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.700
Ședința publică din 29 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: R. -I. T.
JUDECĂTOR: S. R.-M.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul E. Z., împotriva sentinței civile nr.2853 din 01.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 08 septembrie 2014, care face pare integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru datele de 15.09.2014, 22.09.2014 și apoi pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
- OBIECTUL RECURSULUI.
Prin sentința civilă nr. 2853 din 01.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul E. Z., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 09.05.2012 de intimatul I. M..
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Din actele dosarului, rezultă că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând nici un motiv de nulitate absolută dintre cele necesar a fi analizate din oficiu de către instanță și prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Susținerile petentului în ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 16 din OG nr. 2/2001 nu sunt în măsură să conducă la anularea procesului-verbal atacat, fiind prevăzute de legiuitor drept cauze de nulitate virtuală (relativă) ale actului administrativ, apte de a produce efecte juridice doar în situația în care petentul care le invocă indică și probează vătămarea care i s-a adus prin nerespectarea acestor dispoziții.
Starea de fapt ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal atacat este confirmată prin declarația sub prestare de jurământ a martorei P. B. M. 8fila 27, 28), care arată că petentul a efectuat manevra de depășire neregulamentară prin parte dreaptă, cei doi tamponându-se, iar martora s-a asigurat în timpul manevrei efectuate.
Declarația martorei Jakab I. propusă de petent și audiată de instanță (fila 29) nu este în măsură să demonstreze o altă situație de fapt, respectiv să infirme culpa petentului în săvârșirea contravenției, întrucât din depoziția sa reiese faptul că nu a vizualizat exact momentul producerii coliziunii, a auzit doar o bufnitură, fără a oferi alte elemente relevante care să reliefeze o stare de fapt diferită, limitându-se ca, dintr-o poziție subiectivă, să sprijine susținerile petentului în mod necredibil.
Susținerile petentului nefiind probate, instanța constată că procesul-verbal atacat a fost legal și temeinic întocmit.
În ceea ce privește afirmațiile petentului cu privire la necomunicarea procesului-verbal atacat, față de prev. art. 14 din OG nr. 2/2001 (forma valabilă la data de 9 mai 2012, data întocmirii procesului-verbal atacat, anterior apariției Legii nr. 72/2012)) și în condițiile în care petentul nu a invocat expres excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale (deși cererea a fost formulată prin reprezentant convențional), instanța reține faptul că această chestiune nu poate avea efect asupra legalității și temeiniciei actului administrativ, ce s-au analizat din oficiu de instanță prin prezenta hotărâre, vizând aspecte ce țin de punerea sa în executare, putând fi analizate în cadrul unei eventuale contestații la executare
- CEREREA DE RECURS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul E. Z.
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece instanța a reținut greșit situația de fapt.
Recurentul a mai precizat că starea de fapt reținută prin procesul verbal de contravenție nu este susținută de probe de organele de poliție și în speță se aplică prezumția de nevinovăție.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate și nici nu există motive de ordine publica ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs potrivit art. 306 alin. 2.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
La data de 09.05.2012, ora 15:05, petentul E. Z. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum 420 lei și 6 puncte penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 45 pct. 5 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, raportat la art. 101 al. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 rep.
S-a reținut în sarcina petentului că în data de 07.05.2012, a condus autoturismul VW cu nr._ pe . Tg-M. și a efectuat o manevră neregulamentară de depășire prin partea dreaptă a autoturismului VW cu nr._ condus de numita P. B. M. care efectua viraj dreapta, la ieșire din parcare imobilului nr. 37, tamponându-se.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
In acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, in privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească in folosirea lor, tribunalul consideră că una din limitele până la care sa acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie dată de constatarea personala a faptei de către agent. În situația in care agentul nu a constatat personal fapta contravențională, prezumția de temeinicie nu poate funcționa, întrucât nu își găsește rațiunea. Motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu aceasta caracteristica este încrederea in faptul ca organul emitent, autoritatea (agentul, in aceasta situație) consemnează exact faptele pe care le constata, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Este evident că această rațiune nu se regăsește in situația in care fapta nu este constatata personal.
Având în vedere că fapta nu a fost constatată personal de agentul instrumentator și ținând cont că săvârșirea faptei nu a fost susținută cu alte mijloace de probă, instanța va constata că petentul nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina acestuia.
În lipsa constatării personale, efectuare manevrei de către petent este conturată de avariile suferite de vehiculele implicate în evenimentul rutier, astfel cum au fost constatate personal de organele de poliție și necontestate de petent. Astfel, din declarațiile date în fața organelor de poliție, conducători auto au fost de acord că vehiculul condus de P. B. M. a ieșit din parcare, pregătindu-se să urmeze direcția înainte. Cum vehiculul condus de petent are avarii pe partea stângă față iar vehiculul condus de P. B. M. are avarii pe partea dreaptă față, rezultă că coliziunea s-a efectuat după ce P. B. M. a ieșit din parcare și se pregătea să-și continue deplasarea.
Petentul nu a arătat prin plângerea contravențională dinamica producerii accidentului, în viziunea acestuia. Ipoteza prezentată de acesta în declarația dată la poliție, prin care precizează că P. B. M. nu ieșise încă din parcare apare ca fiind concordantă cu dinamica accidentului.
În speță este necontestat faptul că P. B. M. a efectuat sau se afla în cursul unei manevre de ieșire din parcare. În acest caz este obligația conducătorului auto ce efectuează această manevră să se asigure prin toate mijloacele posibile că nu pune în primejdie circulația și acordă prioritate vehiculelor care circulă pe drumul principal și față de care în mod evident nu are prioritate. Mai mult, în declarația dată, P. B. M. în fața instanței, P. B. M. a recunoscut că efectua o manevră de mers înapoi, ipoteză în care este obligată a se asigura la efectuarea acestei manevre.
În prezenta cauză, iarăși este de necontestat că petentul se afla pe drumul cu prioritate și își continua deplasarea pe direcția înainte, fără să fie obligat a acorda prioritate vehiculelor care ies din parcare.
În aceste condiții, nu se pune problema unei depășiri efectuate de petent ci problema neacordării de prioritate de către cealaltă persoană implicată în evenimentul rutier, care nu s-a asigurat corespunzător și a determinat impactul cu un vehicul care circula regulamentar. De asemenea, petentul nu avea de ce să depășească prin partea dreaptă, deoarece el se afla pe drumul principal și își continua deplasarea, fără ca acest aspect să creeze pentru acesta necesitatea efectuării vreunei manevre oarecare, în afară de asigurarea traiectoriei pe drum.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul, va modifica integral sentința, va admite plângerea și va anula procesul – verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de E. Z. (domiciliat în Tg M., ., .), împotriva sentinței civile nr.2853 din 01.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M..
Modifică integral sentința de mai sus în sensul că admite plângerea formulată de petent.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/09.05.2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. R.-I. T. S. R. M.
GREFIER,
S. C.- G.
Red.R-I.T
Tehnored.S.C.G./29.04.2015/2 ex.
Jud.fond: I.-A.N.
| ← Obligatia de a face. Decizia nr. 626/2014. Tribunalul MUREŞ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 280/2014.... → |
|---|
