Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 658/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 658/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 33813/211/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.658
Ședința publică din 22 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: R. -I. T.
JUDECĂTOR: S. R.-M.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul C. G. C., împotriva sentinței civile nr.3079 din 05.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 08 septembrie 2014, care face pare integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru data de 15.09.2014 și apoi pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
- OBIECTUL RECURSULUI.
Prin sentința civilă nr. 3079 din 05.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._, s-a respins plângerea formulată de petentul C. C. G., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 17.12.2011 de intimatul Inspectoratul de Poliție M..
Sub aspectul legalității, prin prisma art. 17 din același act normativ, care prevede cazurile de nulitate absoluta ce pot fi invocate din oficiu, instanța constata ca actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauza. Astfel, în procesul-verbal . nr._ din data de 17.12.2011 (f.5,f.12), încheiat de către agentul constatator din cadrul Inspectoratul de Politie Județean M., se regăsesc atât numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită, cat si data comiterii acesteia, precum si semnătura agentului constatator.
Potrivit prevederilor art. 121 din HG nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria de autovehicule din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare, iar nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic. Potrivit art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar conform normei de incriminare prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. e OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Astfel, în fața instanței, intimatul a înțeles să probeze săvârșirea faptei de către petent, depunând la dosar planșe foto (f.13), din care rezulta ca petentul a circulat cu viteza de 103 km/h, în data de 17.12.2011, ora 12:31:58, în localitate, precum si atestatul agentului constatator (f.16) si buletinul de verificare metrologica a cinemometrului care a efectuat înregistrarea (f.17), aceste dovezi fiind suficiente pentru stabilirea de către instanță a conformității măsurătorii si înregistrării ce constituie proba pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare cu Norma de metrologie legala NML 021-05, în sensul ca cinemometrul era verificat metrologic și însoțit de buletin de verificare metrologica în termen de valabilitate, în cuprinsul căruia se precizează, că acesta măsoară atât “în regim staționar, cât și în regim de deplasare”.
Cu privire la susținerea petentului referitoare la faptul ca marja de eroare a aparatelor radar, conform normelor de metrologie legală nr.021/23.11.2005 este de 3%, iar în cazul de față scăzând 3% din 103 km/oră, rezultă că petentul avea o viteza de 99,97 km/oră, deci sub 100 km/h, instanța constanta ca acesta nu este întemeiata. În acest sens, instanța retine ca, potrivit adresei nr.3595 din 16.06.2008 comunicata de către Biroul R. de Metrologie Legala spre știința M.-IGPR-Directia Logistica (fila 19 din dosar), măsurările efectuate cu cinemometrul, după verificarea metrologica a acestuia sunt legale si asupra lor nu se poate interveni, nu se poate adăuga și nu se scade nici o eroare.
- CEREREA DE RECURS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul C. C. G..
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece instanța nu a ținut cont că fapta este constatată de un operator radar neidentificat, care nu este același cu cel care a întocmit procesul verbal și a aplicat sancțiunea..
Recurentul a mai precizat că în speță se aplică o marjă de eroare de 3%, astfel încât viteza cu care a circulat ar fi de sub 100 km/h.
Recurentul a invocat nulitatea procesului verbal, motivat de faptul că nu procesul verbal nu cuprinde descrierea faptei și a locului săvârșirii contravenției.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate și nici nu există motive de ordine publica ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs potrivit art. 306 alin. 2.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 17.12.2011 (f.5, f.12), încheiat de către agentul constatator din cadrul Inspectoratul de Politie Județean M., petentului i-a fost aplicata sancțiunea contravenționala principala a amenzii în cuantum de 603 lei, dispunându-se totodată suspendarea permisului de conducere al petentului pentru o perioada de 90 de zile, contravenția astfel constatata fiind prevăzuta de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 si sancționata de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.
În cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției, s-a reținut că, în data de 17.12.2011, ora 12,31, în loc. Ungheni, pe DN15 E60, petentul a condus auto marca Skoda O. cu nr.de înmatriculare_, pe DN15E60, în loc. Ungheni, din direcția Tg. M. spre Luduș, cu viteza de 103 km/h, fiind filmat și înregistrat cu aparatul radar video_ aflat în dotarea Serviciului Rutier M..
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința apărării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, ținând cont că fapta a fost constatată cu mijloace tehnice certificate și verificate metrologic, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Din fotografiile radar depuse la dosar rezultă cu certitudine că petentul a circulat cu viteza de 103 km/h, iar petentul a fost oprit imediat în trafic, astfel încât constatarea personală a agentului instrumentator se coroborează cu înregistrările fotografice ale cinemometrului.
De asemenea, petentul a semnat procesul verbal cu mențiunea că nu sunt obiecțiuni.
Potrivit art. 102 al. 3 lit. e din OUG 195/2002, constituie contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Potrivit art. 3.1.1 lit. b) din Normele de metrologie NML 021-05/23.11.2005, aprobate prin Ordinul 301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei, in condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai in regim staționar, este de +/- 4 km/h pentru viteze pana la 100 km/h sau mai mari.
Instanța constată însă că în urma verificării cinemometrului, după analiza rezultatelor obținute conform procedurii de verificare metrologică, se eliberează un buletin de verificare cu mențiunea „admis”. Aceasta înseamnă că eroarea de măsurare a respectivului cinemometru s-a încadrat în limitele admise de Normele de metrologie NML 021-05/23.11.2005 și funcționează corect. Aceasta înseamnă că măsurătorile efectuate cu acel cinemometru sunt legale și nu se mai poate interveni asupra lor în sensul în care agentul constatator va scădea sau adăuga valoarea de 3 km/h, agentul constatator neavând decât obligația de a constata valoarea indicată de cinemometru. Atât timp cât aceste măsurători sunt efectuate cu ajutorul unui cinemometru verificat metrologic și admis, nu se poate deduce din valoarea înregistrată de acesta o valoare de 4 km/h. Numai daca se invoca defectarea aparatului si in urma efectuării expertizei se obțin valori in afara marjei de eroare se poate considera ca aparatul nu a corespuns cerințelor tehnice la momentul constatării contravenției. În același sens, stabilirea vitezei de deplasare a petentului s-a realizat în condițiile legii, respectiv cu un mijloc certificat și verificat metrologic (cinemometru), astfel că forța probantă a procesului-verbal de contravenție nu rezultă doar din aplicarea principiului general din dreptul administrativ referitor la prezumția de legalitate a actului întocmit de un agent al statului, ci și din dovezile în baza cărora s-a întocmit, respectiv de buletinul de verificare metrologică a cinemometrului despre care se susține că a înregistrat viteza de deplasare a petentului la momentul constatării contravenției și de fotografia aparatului, din care rezultă că autovehiculul condus de petent a circulat cu o viteză de 103 km/h.
Cinemometrele care funcționează în regim de deplasare al autovehiculului pe care sunt instalate (ipoteza din cauză), la viteze constatate peste valoarea de 100 km/h, pot avea o eroare maxim tolerată de +/- 4%.
Această eroare se stabilește în raport de diferite criterii și poate acționa atât în sens pozitiv cât și în sens negativ, fiind deci posibil ca viteza de deplasare reală a petentului să fi fost mai mică, dar și mai mare decât cea reținută de agentul constatator. Câtă vreme marja maximă de eroare are dublă semnificație, pozitivă și negativă, nu se poate reține automat că viteza de deplasare era mai mică decât cea înregistrată și că procesul-verbal este netemeinic, ci numai coroborat cu alte mijloace de probă în acest sens, deoarece viteza stabilită pe baza înregistrării radar efectuată la momentul constatării contravenției este criteriul în raport cu care se apreciază existența contravenției conform legii și este evident că legiuitorul, atunci când a stabilit limitele de viteză admise, dar și gradul de depășire a vitezelor legale ce constituie diferitele contravenții, a observat marjele de eroare ale cinemometrelor și, în considerarea acestor marje și a efectelor acestora, astfel că, respectarea de către aceste aparate metrologice a marjelor de eroare menționate în norma de mai sus, constituie o garanție a corectitudinii valorilor de viteză stabilite și a legalității stabilirii contravenției și nu invers.
În ceea ce privește afirmația că petentul s-a aflat în eroare cu privire la viteza reala, acest aspect nu este exonerator de răspundere, deoarece un șofer care știe că pe o anumită porțiune de drum există o limită de viteză, trebuie să se asigure că aceasta este respectată.
2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.
Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
Instanța reține că procesul verbal cuprinde cu precizie descrierea faptei și împrejurarea că s-a săvârșit în localitatea Ungheni. Cum potrivit OUG 195/2002, viteza în localitate este de 50 de km/h, este lipsit de relevanță că acesta aspect nu a fost menționat în procesul verbal de contravenție. Petentul era liber să facă dovada că pe acel segment de drum se permitea o viteză mai mare, dar după cum se observă, nu numai că nu a dorit să facă această dovadă, dar nici măcar nu a invocat acest aspect.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Aceasta nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei săvârșite.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
În ceea ce privește pericol social concret al faptei, tribunalul reține că încălcarea normelor de siguranță rutieră generează o stare de risc și insecuritate care poate conduce la accidente de circulație cu urmări ireversibile, prin accidentarea gravă a participanților la traficul rutier sau cu decesul unor persoane nevinovate. În condițiile în care societatea civilizată acceptă viața ca valoare supremă, aceasta trebuie să suprascrie nerăbdarea conducătorului auto de a ajunge cu câteva secunde sau minute la destinația dorită.
Față de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de C. G. C. (domiciliat în Cluj N., ., .), împotriva sentinței civile nr.3079/2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. R.-I. T. S. R. M.
GREFIER,
S. C.- G.
Red.R-I.T
Tehnored.S.C.G./14.11.2014/2ex.
Jud.fond: G. F.G.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 227/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 659/2014.... → |
|---|
