Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 420/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 3030/308/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA NR.420

Ședința publică din 27 mai 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: R.-I. T.

JUDECĂTOR: D. C.

JUDECĂTOR: S. R.-M.

GREFIER: S. C.- G.

Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul V. M., împotriva sentinței civile nr.296 din data de 14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 06 mai 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru datele de 13.05.2014, 20.05.2014 și apoi pentru data de azi.

TRIBUNALUL,

La data de 08.04.2013, s-a înregistrat la Judecătoria Sighișoara, recursul formulat de recurentul V. M., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile n. 296/14.02.2013 a Judecătoriei Sighișoara, în sensul admiterii plângerii astfel cum a fost formulată, anularea procesului verbal de contravenție iar în subsidiar, înlăturarea sancțiunii complementare de a nu conduce autoturismul pe o perioadă de 30 de zile.

În motivarea scrisă a recursului, recurentul a arătat în esență următoarele:

Nici unul dintre pietonii de pe fotografiile aflate la dosar nu aveau intenția de a traversa, aceștia staționând pe trotuar discutau între ei.

Din declarația martorului propus de el și audiat în cauză rezultă că pietonii nu se aflau angajați în traversare.

Examinând sentința recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor invocate de recurent, Tribunalul apreciază ca recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Astfel, prin procesul-verbal . nr._ /10.12.2012 întocmit de IPJ M., recurentul V. M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și măsura administrativă complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 al. 1 lit. h din HG nr. 1391/2006 rap. la art. 100 al. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 rep.

În cuprinsul actului de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii s-a reținut în sarcina recurentului la data de 10.12.2012 în jurul orei 15:45, în timp ce se deplasa cu autoutilitara marca M., cu numărul de înmatriculare_, la care avea atașată cisterna nr._ pe DN13-E60 în direcția B. în localitatea Albești, pe banda nr.2 la trecerea pentru pietoni situată la km 111+500m nu a acordat prioritate legală de trecere la doi pietoni aflați pe trecerea pentru pietoni care au intenționat să traverseze . dreaptă a sensului de mers a autovehiculului dar aceștia au fost nevoiți să se retragă doi-trei pași înapoi de pe trecerea de pietoni.

Tribunalul reține că, procesul verbal atacat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17-19 din O.G. 2/2001 și ale O.U.G.195/2002.

Potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, conducătorii de autovehicule sunt obligați să acorde prioritate pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Pentru nerespectarea acestei obligații de către conducătorii de autovehicule prin art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 s-a incriminat contravenția reținută în sarcina recurentului: „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului”..

Tribunalul reține că situația de fapt din cuprinsul procesului verbal atacat este confirmată de probele foto aflate la dosar (f. 21 – 28), de raportul agentului constatator (f. 20) și în parte de martorul G. Zolan audiat în prezenta cauză (fila 29).

Declarația martorului în sensul că recurentul nu avea cum să acorde prioritate de trecere pietonilor întrucât se afla cu autocisterna sa în spatele mașinii sale, autoutilitara marca Mercedes nu este de natură a dovedi o situație de fapt contrară celei reținute în sarcina recurentului.

Tribunalul reține că participanții la trafic trebuie să dea dovadă de maximă prudență, mai ales în apropierea trecerilor de pietoni semnalizate și marcate corespunzător și cu atât mai mult dacă nu au vizibilitate bună asupra trecerii de pietoni.

Reamintim că, potrivit art. 6 alin. 1 pct. 1 din O.U.G. nr.195/2002, prin acordarea priorității se înțelege obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească ;

De asemenea, instanța reține că probele administrate trebuie interpretate prin coroborare, urmând a fi reținute aspectele care sunt susținute de probatoriul aflat la dosar.

Din probatoriul administrat în prezenta cauză rezultă că pietonii au fost nevoiți să se oprească întrucât recurentul nu a oprit mașina pentru a – le acorda prioritate de trecere.

Prima instanță a admis în parte plângerea contravențională și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 280 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._ cu avertisment iar recursul a fost exercitat doar de recurent.

Tribunalul apreciază că fapta săvârșită de recurent prezintă un pericol social concret deosebit de ridicat, de multe ori conduce la pierderi de vieți omenești, traume psihice și fizice, de regulă aceste fapte sunt săvârșite din culpă, sens în care se impune menținerea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile, care este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.

In consecință, potrivit dispozițiilor art.304 ind.1 și art.312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează să respingă recursul, ca fiind neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul V. M. domiciliat în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.296/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

R.-I. T. D. C. S. R.-M.

Fiind în concediu de odihnă Fiind în concediu de odihnă

semnează doamna judecător semnează doamna judecător

S. D. S. D.

GREFIER,

S. C.- G.

Jud. fond C. T.

Red.Sz.R.M.

Thred.M.C.

2 exempl./12.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul MUREŞ