Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1886/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1886/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 4457/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 1886/2014
Ședința publică de la 12 Mai 2014
Completul constituit din:
Președinte R. - M. S.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul B. E., în contradictoriu cu pârâta . obiect contestație act administrativ fiscal.
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 aprilie 2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, când s-a dispus amânarea pronunțării la data de 28 aprilie 2014, iar ulterior la data de 12 mai 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.08.2013, sub nr._, reclamantul B. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . nr. 310/18.06.2013 emisă de . a fost respinsă în întregime contestația nr. 3247/20.05.2013 formulată împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. 4/25.04.2013
În motivare, reclamantul a arătat în esență următoarele:
Nu cunoaște modul de stabilire a bazei de impunere și nici modul de calcul al penalităților.
Niciodată după încheierea contractului nu a fost notificat cu privire la obligația de a plăti taxă aferentă pe terenul închiriat pentru pășunat, astfel că nefiind pus niciodată în întârziere, nu datorează penalități pentru neplata sumelor.
Nu este corect ca emitentul deciziei de impunere să aștepte 6 ani până la iminenta împlinire a termenului de prescripție pentru a comunica obligația de plată a datoriilor fiscale principale și accesorii.
Pârâta . întâmpinare și a solicitat respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată
În motivare, s-au arătat în esență următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 256 din codul fiscal, contestatorul avea obligația de a achita taxa pentru terenul pe care îl utilizează în baza contractului de închiriere nr. 6/07.04.2008.
Contestatorul și-a însușit contractul de închiriere nr. 6/07.04.2008, utilizează terenul închiriat și pe cale de consecință este obligat la plata taxei pe teren prevăzută la art. 256 C.fiscal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 4/25.04.2013 emisă de pârâta . stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 1952,11 lei, din care 1.220 lei, cu titlu de impozit pe anii 2008 – 2013, 732,11 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
Prin Decizia nr. 310/18.06.2013, . contestația formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată.
Instanța reține că reclamantul are încheiat contractul de închiriere nr. 6/2008 cu . de 11,40 ha teren pășune situat în A., nr.top 1089, 1090, 1091 .
Potrivit prevederilor art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
Așadar, obligația de plată a acestei taxe este una legală iar nu convențională.
În prezenta cauză, se observă că s-au formulat motive noi de nelegalitate a Deciziei de impunere fiscală nr. 4/25.04.2013 față de cele menționate în contestație .
Reclamantul contestă și modul de stabilire a taxei pe teren și invocă neregularități cu privire la rangul localității, zona /categoria de folosință a terenului, acordarea coeficientului de corecție, nerespectarea prevederilor art. 43 di O.G. nr. 92/2003 .
Aceste motive noi nu au fost avute în vedere la emiterea Dispoziției nr. 310/18.06.2013 iar validitatea actelor administrative se apreciază în raport de momentul emiterii lor .
Cu toate acestea, instanța reține că la stabilirea cuantumului taxei pe teren în sarcina reclamantului s-a luat în considerare atât suprafața de teren închiriat cât și rangul zonei.
Impozitul pe hectarul de pășune situat în zona B a fost de 18 lei/anul 2008 și de 22 lei/ha în anii 2010 – 2013 iar prin hotărârile de Consiliu local au fost stabilite pe lângă nivelul taxelor și rangurile localităților, conform Legii nr. 321/2001, astfel încât localitățile A. și Saes din cadrul comunei A. au rangul IV, zona B iar localitățile D. și V. au rangul V, zona C.
Hotărârile nr. 47/2007; 27/2008, 47/2009, 45/2010, nr. 35/2011, 39/27.12.2012 nu au fost anulate astfel că produc efecte juridice și în mod corect au fost avute în vedere la stabilirea obligației fiscale.
De asemenea, instanța mai reține că la stabilirea cuantumului taxei pe zone s-au avut în vedere și prevederile art. 258 alin. 6 din Legea nr. 571/2003.
Actele administrativ fiscale cuprind toate elementele esențiale prevăzute la art. 43 din O.G. nr. 92/2003.
Prin urmare, taxa pe teren a fost stabilită în sarcina reclamantului în mod legal.
Cu privire la penalitățile de întârziere:
Potrivit art. 119 alin. 1, 120 alin.1 din O.G. nr.92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Instanța reține că, relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii.
De asemenea, împrejurarea că obligația de plată a accesoriilor se întemeiază și pe culpa reclamantului care nu a achitat de bună voie taxa nu trebuie ignorată.
De asemenea, faptul că reclamantul nu a fost notificat anterior cu privire la obligația de a plăti taxa aferentă pentru terenul închiriat pentru pășunat nu înlătură culpa mai înainte menționată.
În prezenta cauză, se constată că la data de 25.04.2013, în interiorul termenului de prescripție de 5 ani, în mod legal au fost stabilite în sarcina reclamantului obligații de plată aferente perioadei 2008 – 2013.
Față de cele arătate mai sus, instanța va respinge cererea formulată de reclamantul B. E., ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul B. E., domiciliat în ., jud. M., CNP_, în contradictoriu cu pârâta . sediul în comuna A., ., jud. M..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2014.
Președinte, R. - M. S. | ||
Grefier, M. C. |
Red.Sz.R.M.
Thred.M.C.
4 exempl./04.09.2014
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 472/2014.... → |
|---|
