Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 571/2014. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 571/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 14488/320/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA Nr. 571/2014

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte D. C.

Judecător R. - M. S.

Grefier L. H.

Pe rol se află pronunțarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelantul M. Tg. M., cu sediul în Tg. M., Piața Victoriei, nr. 3, jud. M., având cod fiscal_, cont Trezorerie RO3TREZ__, împotriva sentinței civile nr. 1620 din 04.04.2014 din 20.03.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .

Se constată că mersul ședinței de judecată este consemnată în cuprinsul Încheierii de ședință din data de 20.10.2014, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 04.11.2014, pentru data de 19.11.2014, iar ulterior pentru data de azi 26.11.2014, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

La data de 13.06.2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe apelul formulat de apelantul M. Tg-M., Direcția Poliția Locală prin care a solicitat admiterea apelului, casarea în tot a sentinței civile nr. 1620/04.04.2014 a Judecătoriei Tg-M., în sensul menținerii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 650/CC/18.11.2013 .

În motivarea scrisă a apelului, apelantul a arătat în esență următoarele:

Prima instanță în mod greșit a apreciat starea de fapt întrucât în profida faptului că petenta nu a fost în măsură să prezinte la data controlului dovada depunerii plângerii contravenționale la instanța de judecată, a desfășurat în mod continuu activități comerciale fără a avea autorizație emisă de Primăria Municipiului Tg-M. respectiv în perioada suspendării activității prin P.V. nr. 629/CC/03.10.2013.

Examinând sentința apelată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor invocate de apelant, Tribunalul apreciază că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Astfel că, prin procesul-verbal de contravenție nr. 650 / CC /18.11.2013 întocmit de apelantul M. Tg-M., Direcția Poliția Locală s-a reținut în sarcina S.C. C. P. . încălcarea prevederilor art. 73 alin. 23 din O.G. 99/2000.

În fapt, s-a reținut că S.C. C. P. .. a desfășurat activități comerciale, la punctul de lucru situat în Târgu-M., ., deși activitatea era suspendată ca urmare a încheierii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 629/03.10.2013.

Potrivit prevederilor art. 73 alin. 23 din O.G. nr. 99/2000, constituie contravenție desfășurarea oricărui exercițiu comercial în perioada suspendării activității comerciale, și se sancționează cu amenda prevăzută la pct. 1 lit. a) - e), caz în care limitele minime și maxime se dublează, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției se confiscă și se fac venit la bugetul de stat.

Tribunalul reține că la data de 22.10.2013, intimata S.C. C. P. . a formulat plângere contravențională cu privire la procesul verbal nr._/03.10.2013 prin care fusese sancționată cu amenda si suspendarea activității pentru lipsa avizului de funcționare, înregistrându-se dosarul nr._/320/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Tg - M.,

Potrivit art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, plângerea suspendă executarea.

Așadar, la data constatării faptei descrise în cuprinsul procesului verbal de contravenție nr. 650 / CC /18.11.2013, executarea sancțiunilor principale și complementare aplicate prin procesul verbal de contravenție nr._/03.10.2013 era suspendată.

În aceste condiții, Tribunalul împărtășește opinia primei instanțe potrivit căreia procesul-verbal de contravenție nr. 650 / CC /18.11.2013 a fost întocmit de apelantul M. Tg-M., Direcția Poliția Locală în mod neîntemeiat întrucât executarea sancțiunii complementare a suspendării activității dispusă prin primul proces verbal de contravenție a fost suspendată ca urmare a contestării acestuia în dosarul nr._/320/2013.

In consecință, potrivit dispozițiilor art.480 alin. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul urmează să respingă cererea de apel, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul M. Tg. M., cu sediul în Tg. M., Piața Victoriei, nr. 3, jud. M., având cod fiscal_, cont Trezorerie RO3TREZ__, împotriva sentinței civile nr. 1620 din 04.04.2014 din 20.03.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2014.

Președinte,

D. C.

Judecător,

R. - M. S.

Grefier,

L. H.

Redactat: S.R.M

Thred: 22.04.2015/H.L

4 ex. jud. fond: A. L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 571/2014. Tribunalul MUREŞ