Despăgubire. Sentința nr. 1234/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1234/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 567/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA NR. 1234
Ședința publică din data de 17 martie 2014
PREȘEDINTE: S. B.
GREFIER: D. M.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ, având ca obiect despăgubiri, formulată de reclamantul F. Z., cu domiciliul în Tg.M., ., jud. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocatură N. L. I. din Tg.M., ., ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în localitatea B., ..7, jud. B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Tg.M., ..1-3, jud. M., și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, .. 294 Corp A.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din 10 martie 2014, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra soluției la data de 17 martie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22 ianuarie 2013 sub nr._ , reclamantul F. Z. a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE M. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.M., solicitând:
- obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.659 lei taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, achitată pentru înmatricularea autovehiculului marca FORD, tip DM2/G8DB1/FOCUS, număr de identificare WFOMXXGCDM6U00526, actualizată cu dobânda legală calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, precum și
- obligarea acesteia la restituirea sumei de 3.313 lei taxa specială de poluare, achitată pentru înmatricularea autovehiculului marca F., tip 178/DXG1A/PALIO, număr de identificare ZFA_63, actualizată cu dobânda legală calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală,
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței că a achitat taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, precum și taxa specială de poluare, aferente celor două autovehicule la Trezoreria municipiului Tg.M., prin Chitanța . nr._/07.08.2012 și prin Chitanța . nr._/30.10.2009, întrucât de plata acestora i-a fost condiționată înmatricularea celor două autovehicule.
Reclamantul a solicitat restituirea taxelor, însă pârâta și-a exprimat refuzul de a soluționa în mod favorabil cererea (filele 12-14).
Reclamantul a susținut că prin perceperea acestor taxe autoritățile române au încălcat prevederile art.25, art.28 și art.90 din T.F.U.E., prin aceea că s-a perceput o taxă, astfel produsele din alte state membre ale U.E. sunt defavorizate față de produsele autohtone. A mai arătat că, în conformitate cu dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale interne dacă acestea sunt contrare.
Reclamantul a depus în probațiune: cererea de restituire, deciziile de calcul a taxelor de poluare, chitanțele de plată, contractele de vânzare cumpărare și actele autovehiculelor prin care se dovedește prima înmatriculare în spațiul comunitar (filele 5-16,48-49, 53-54).
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și totodată a invocat prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 și a arătat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
Față de prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, a arătat că în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană este obligatorie pentru statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele.
A mai arătat că taxa pe poluare pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu aceleași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”, principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Pârâta a formulat de asemenea o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxa constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu (filele 21-23).
Fiind introdusă în cauză, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.
La data de 11 noiembrie 2013, având în vedere dispozițiile HG nr.520/2013, privind organizarea și funcționarea A.N.A.F., ale Ordinul nr. 1500 din 01 august 2013 și ale Ordinul nr. 2211 din 19 august 2013, ultimele două emise de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, instanța a constatat că în prezenta cauză DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. este succesoarea în drepturi a Direcției Generale a Finanțelor Publice M. - Administrației Finanțelor Publice Tg.M..
I. În opinia noastră, cererea de chemare în judecată este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat următoarele autovehicule:
- FORD, tip DM2/G8DB1/FOCUS, număr de identificare WFOMXXGCDM6U00526, înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene și
- F., tip 178/DXG1A/PALIO, număr de identificare ZFA_63, înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Pentru înmatricularea acestora în România reclamantul a fost obligat să plătească:
- potrivit Deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr.188.944/31.07.2012, emisă de A.F.P. Tg.M., suma de 1.659 lei, pe care reclamantul a achitat-o prin Chitanța . nr._/07.08.2012 la Trezoreria municipiului Tg.M. (filele 7, 8), iar
- potrivit Deciziei de calcul a taxei de poluare nr.94.096/29.10.2009, emisă de A.F.P. Tg.M., suma de 3.313 lei, pe care reclamantul a achitat-o prin Chitanța . nr._/30.10.2009 la Trezoreria municipiului Tg.M. (filele 16, 17).
Reclamantul a solicitat restituirea taxelor, însă pârâta și-a exprimat refuzul de a soluționa în mod favorabil cererea (filele 12-14).
Potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Taxa pe poluare a fost introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, înlocuind taxa de primă înmatriculare reglementată de Legea nr. 343/2006 de modificare a Codului fiscal, ca o taxă specială.
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost introdusă prin Legea nr. 9/2012, înlocuind taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008.
Din analiza dispozițiilor O.U.G. 50/2008 cu modificările ulterioare, precum și ale Legii nr.9/2012, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau în alte state membre UE nu se percepe taxa pe poluare, la momentul vânzării sale ca autovehicul de ocazie și a înmatriculării pe numele noului proprietar, dacă vehiculul a fost anterior înmatriculat tot in România. Totuși se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs in tară sau in alt stat membru UE, dacă acesta ulterior înmatriculării în alt stat membru este vândut ca autovehicul second-hand și este înmatriculat de noul proprietar, pentru prima dată în România.
O astfel de reglementare a taxei pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand înmatriculate într-un alt stat membru, fiind evident că din punct de vedere fiscal, cumpărătorii sunt favorizați dacă achiziționează autovehicule second-hand deja înmatriculate in România. Or, astfel cum s-a statuat în cauza Kalinchev, nr. C-2/09, un produs devine național din momentul în care a fost importat și introdus pe piață. Prin urmare autoturismele de ocazie importate și cele care sunt achiziționate pe plan local constituie produse similare sau concurente.
C.E.J. a reținut în cauza T., nr. C-402/2009, că deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauza N., nr. C-263/2010, Curtea a arătat că rămân valabile considerațiile din cauza T. și în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, Curtea a arătat că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În concluzie, răspunzând întrebărilor instanței naționale, Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Raportând aceste considerente la reglementarea națională, actuală a taxei pe poluare, concluzia este că aceasta favorizează produsele naționale, respectiv autovehicule second-hand înmatriculate în România raportat la produse similare, concurente, respectiv autovehicule second-hand înmatriculate în alt stat membru. În concluzie taxa pe poluare astfel cum este reglementată de OUG 50/2008, în ceea ce privește vehiculele „second-hand”, contravine dispozițiilor articolului 110 TFUE, astfel cum acesta a fost interpretat de CEJ și nu poate fi privită ca o taxă de mediu, întrucât nu se aplică și autoturismelor deja înmatriculate în România, indiferent de nivelul de poluare sau de vechimea acestora. Taxa pe poluare reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public, astfel încât particularii pot invoca în fața instanței naționale caracterul nelegal al acesteia.
Apărările pârâtei privitoare la faptul că autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele de aplicare a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene nu pot fi reținute, căci instanța este obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară.
Reclamantul are dreptul de a invoca în fața instanțelor naționale normele de drept comunitar iar judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme lăsând neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă (hotărârea Curții în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal, nr.106/77 clarifică atât consecințele aplicabilității directe a unei dispoziții a dreptului comunitar în caz de incompatibilitate cu o dispoziție legislativă a unui stat membru cât și rolul ce revine instanțelor naționale în aplicarea directă și prioritară a dreptului comunitar).
De asemenea avem în vedere faptul că potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția Românieitratatele constitutive ale Uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne.
Față de cele arătate, rezultă că reclamantul a plătit taxele care, în lumina celor reținute, nu erau datorate și în consecință vom obliga pârâta să-i restituie taxa pentru emisii poluate provenite de la autovehicule și taxa specială de poluare achitate, în sumă de 1.659 lei și 3.313 lei.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, conform cererii formulate și precizate de reclamant, sumele achitate vor fi actualizate cu dobânda prevăzută de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (fiind vorba despre o creanță fiscală).
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, vom obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 78,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru (78,00 lei) și timbru judiciar (0,60 lei).
II. Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă, apreciem că aceasta este întemeiată.
Pentru a formula această opinie, avem în vedere dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, precum și prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, conform cărora taxaconstituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Astfel, deși taxa a fost calculată de pârâtă și încasată de Trezoreria municipiului Târgu M., beneficiarul este bugetul fondului pentru mediu, iar chemata în garanție este autoritatea care o gestionează.
În concluzie, față de prevederile legale menționate și de cele ale art. 60 Cod procedură civilă, vom admite cererea de chemare în garanție și vom obliga ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să vireze în contul pârâtei următoarele sume de bani:
- suma de 1.659 lei, care urmează a fi restituită reclamantului cu titlu de taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, precum și dobânda stabilită în sarcina pârâtei, precum și
- suma de 3.313 lei, care urmează a fi restituită reclamantului cu titlu de taxă specială de poluare, precum și dobânda stabilită în sarcina pârâtei,
De asemenea, vom obliga ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să plătească pârâtei suma de 78,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
I. ADMITE acțiunea în contencios administrativ având ca obiect despăgubiri, formulată de reclamantul F. Z., cu domiciliul în Tg.M., ., jud. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocatură N. L. I. din Tg.M., ., ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în localitatea B., ..7, jud. B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. (succesoarea D.G.F.P. M. - A.F.P. Tg.M.), cu sediul în Tg.M., ..1-3, jud. M. și în consecință:
a.) Obligă pârâta să restituie reclamantului:
- suma de 1.659 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, achitată de reclamant prin Chitanța . nr._/07.08.2012 la Trezoreria municipiului Tg.M., în temeiul Deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr.188.944/31.07.2012, emisă de A.F.P. Tg.M., pentru înmatricularea autovehiculului marca FORD, tip DM2/G8DB1/FOCUS, număr de identificare WFOMXXGCDM6U00526, înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene,
- suma de 3.313 lei, reprezentând taxa specială de poluare, achitată de reclamant prin Chitanța . nr._/30.10.2009 la Trezoreria municipiului Tg.M., în temeiul Deciziei de calcul a taxei de poluare nr.94.096/29.10.2009, emisă de A.F.P. Tg.M., pentru înmatricularea autovehiculului marca F., tip 178/DXG1A/PALIO, număr de identificare ZFA_63, înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
b.) Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânzile aferente acestor sume, prevăzute și calculate potrivit art.124 din O.G. nr.92/2003, până la restituirea efectivă.
c.) Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 78,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
II. ADMITE cererea de chemare în garanție formulată de pârâta în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
a.) Obligă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, să vireze în contul pârâtei următoarele sume de bani:
- suma de 1.659 lei, care urmează a fi restituită reclamantului cu titlu de taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, precum și dobânda stabilită în sarcina pârâtei și
- suma de 3.313 lei, care urmează a fi restituită reclamantului cu titlu de taxă specială de poluare, precum și dobânda stabilită în sarcina pârâtei.
b.) Obligă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să plătească pârâtei suma de 78,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 martie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
S. BARNADANIELA M.
Red./thred. Sz.B./17.03.2014
Listat: D.M./25.03.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 682/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 3156/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








