Despăgubire. Sentința nr. 2215/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2215/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 15-07-2014 în dosarul nr. 5296/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 2215/2014
Ședința publică de la 15 Iulie 2014
Completul constituit din:
Președinte M. R.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul B. P., în contradictoriu cu pârâtele A. J. A FINANTELOR PUBLICE M., D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV, având ca obiect despăgubire.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30 iunie 2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 15.07.2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.10.2013 la nr._ reclamantul B. P. a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M. – Administrația Finanțelor Publice Tg-M., solicitând:
- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1518 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule actualizată cu dobânda legală aferentă acestei sume, până la restituirea efectivă.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței că a solicitat înmatricularea autoturismului achiziționat din spațiul comunitar, care a fost condiționată de plata taxei auto de poluare, care a fost stabilită prin decizie la suma de 2767 lei, achitată. Reclamantul apreciază că această taxă este discriminatorie și contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene ( actualul art. 110 din TFUE), în concret fiind vorba despre principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne. Reclamantul a invocat și prevederile art. 148 alin. 2 și ale art. 21 alin. 1 din Constituția României.
Au fost dezvoltate susținerile acestuia cu privire la caracterul discriminatoriu al taxei, încălcarea principiilor pieței comunitare și a fost invocată doctrină, dar și hotărâri ale Curții Europene de Justiție, fiind citate prevederile art. 30 și 25, art. 28, art. 90 CE.
În drept s-au invocat dispozițiile art.194 și următoarele din Noul Codul de procedură civilă, art. 11 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, art.16 și art. 148 alin.2 din Constituția României, art.25, art.28 și art.90 din Tratatul C.E., art.1084 Cod civil, raportat la art.1082 cod civil și dispozițiile articolelor și actelor normative invocate în prezenta acțiune.
Reclamantul a depus în probațiune actele premergătoare, actele autovehiculului și chitanța cu care a achitat această taxă.
Pârâta D.G.F.P. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ce privește fondul cauzei, pârâta a invocat că legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei cu ocazia primei înmatriculări, deci este datorată.
Față de prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, a arătat că în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană este obligatorie pentru statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele.
S-a mai arătat că taxa pe poluare pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu aceleași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”.
Despre instituirea taxei de poluare s-a afirmat că este rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
DGFP M. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxa constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
Chemata în garanție, Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarea situație de fapt:
Prin chitanța . nr._ din 28 octombrie 2008 (f..5.), reclamantul a achitat suma de 1518 lei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule calculată prin decizia de calcul nr._, emisă de Administrația Finanțelor Publice Tg-M. pentru înmatricularea autoturismului F., fabricat în anul 1995, cumpărat din Germania, stat membru al Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în această țară. Până la data achiziționării de către reclamant nu fusese înmatriculat în România, iar suma a fost încasată de Trezoreria Tg-M..
În raport de situația de fapt reținută, se constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Taxa pe poluare a fost introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, înlocuind taxa de primă înmatriculare reglementată de Legea nr. 343/2006 de modificare a Codului fiscal, ca o taxă specială.
În conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, taxa se datorează pentru autovehiculele din categoriile M1 - M3 și N1 - N3, astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003 (art. 3). Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa pe poluare este datorată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin. 1).
Sunt prevăzute și categoriile de autovehicule exceptate de la obligația de plată a taxei (art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1), însă se constată că autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate.
Așa cum s-a reținut, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), iar textul nu face distincția între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele uzate.
Este relevantă, în soluționarea cauzei distincția făcută de legiuitor între autoturismele deja înmatriculate în România și revândute și cele înmatriculate în străinătate și care se înmatriculează pentru prima dată în România. În acest sens, se constată că taxa se aplică numai autoturismelor care sunt cumpărate din străinătate și se înmatriculează în România, indiferent dacă au fost sau nu înmatriculate în statul de proveniență și în aceste condiții se creează un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele folosite, „second-hand”, cumpărate din țările Uniunii Europene față de autoturismele folosite și cumpărate din țară, pentru care taxa nu se plătește cu ocazia schimbării proprietarului. Este același mod de reglementare ca și în cazul taxei de primă înmatriculare, cu privire la care instanțele din România s-au pronunțat constant în sensul constatării incompatibilității cu normele dreptului comunitar.
Este de examinat dacă taxa specială achitată care se achită la prima înmatriculare în țară, reprezintă un impozit direct sau indirect pentru produse provenind din alte state membre ale Comunității Europene.
Pentru realizarea obiectivelor Comunității, care constituie o singură zonă economică, o piață comună în cadrul căreia comerțul se poate dezvolta liber, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art. 90 din Tratatul C.E. interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Din jurisprudența Curții Europene de Justiție rezultă că pot fi stabilite taxe pentru satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public, cum ar fi protejarea sănătății publice, protecția mediului, elemente legitime de politică economică și socială sau altele. Taxa pe poluare nu întrunește însă exigențele acestor cerințe, neputând fi privită ca o taxă de mediu, întrucât, așa cum s-a arătat, nu se aplică și autoturismelor deja înmatriculate în România, indiferent de nivelul de poluare sau de vechimea acestora.
Ca urmare, instanța apreciază că taxa pe poluare reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Apărările pârâtei privitoare la faptul că autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele de aplicare a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene nu pot fi reținute, căci instanța este obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dello stato/Simmenthal, nr.c106/77.
Dealtfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene investită cu cerere preliminară privind compatibilitatea taxei de poluare reglementată în România, în cauzele T. contra României și N. contra României a statuat că această taxă contravine principiului nediscriminării. S-a decis că, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În același sens s-a pronunțat și în cauza N. contra României, în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010.
Față de cele arătate, rezultă că reclamantul a plătit o taxă care, în lumina celor reținute, nu era datorată și în consecință instanța va obliga pârâta să-i restituie taxa pe poluare pentru autovehicule achitată, în sumă de 1518 lei.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, conform cererii formulate de reclamant, suma achitată va fi actualizată cu dobânda prevăzută de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (fiind vorba despre o creanță fiscală), conform art. 120 alin. 7 din același act normativ, de la data plății până la data restituirii efective.
În temeiul art. 451 din noul Cod de procedură civilă, va fi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxaconstituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Astfel, deși taxa a fost calculată de pârâtă și încasată de Trezoreria Tg-M., beneficiarul este bugetul F. pentru Mediu, iar chemata în garanție este autoritatea care o gestionează.
În concluzie, față de prevederile legale menționate și de cele ale art. 74 Noul Cod procedură civilă, urmează să se admită cererea de chemare în garanție și va fi obligată Administrația F. pentru Mediu să vireze pârâtei suma de 1518 lei, reprezentând taxa pe poluare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. P. (domiciliat în Tg. M., ., județ M., CNP_) în contradictoriu cu pârâta DGRFP B. - AJFP M. (cu sediul în B., .. 7, județ B.) în calitate de succesoare a DGFP M.- AFP Tg-M..
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1518 lei reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda la această sumă, prevăzută de art. 124 din OG nr.92/2003, de la data plății și până la restituirea efectivă.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 151,8 lei, către reclamant, reprezentând taxa de judiciară de timbru.
Admite cererea de chemare în garanție și obligă Administrația F. pentru Mediu (cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6) să achite pârâtei suma de 1518 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda stabilită în sarcina pârâtei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică din 15.07.2014.
Președinte,
R. M.
Grefier,
L. H.
Fiind în concediu semnează
Grefier șef secție civilă
A. A.
Red. R.M.
Tehnored. B.A.M.
6 exemplare/04.09.2014
| ← Despăgubire. Sentința nr. 3087/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 1229/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
