Despăgubire. Sentința nr. 2547/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2547/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 130/102/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 2547/2014
Ședința publică de la 10 Octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Grefier E. S. I.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamantul F. B. L., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE M. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect despăgubire.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părțile în fond au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2014 când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 10 octombrie 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 ianuarie 2014 sub nr._ reclamantul F. B. L. a chemat în judecată pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., solicitând:
- obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, în cuantum de 3.397 lei, actualizată cu rata dobânzii legale, începând cu data plății până la restituire;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței, în esență, că a achitat timbrul de mediu în vederea înmatriculării autoturismului achiziționat din spațiul Uniunii Europene.
A invocat faptul că timbrul de mediu încalcă dreptul de proprietate, întrucât autoturismul este scos din circuitul civil în mod indirect, având în vedere că proprietarul nu va mai fi capabil să îl vândă, stabilindu-se o sumă foarte mare reprezentând timbrul de mediu.
În al doilea rând, a arătat că se încalcă și principiul liberei circulații a mărfurilor, prevăzut de art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. A susținut, în esență, că nu a fost înlăturat caracterul discriminatoriu prin această nouă formă a taxei auto, aflându-ne într-o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile OUG nr. 50/2008 și Legea nr. 9/2012.
Tot în ceea ce privește încălcarea dreptului Uniunii Europene, a arătat că această măsură luată de stat nu respectă principiul proporționalității, că timbrul de mediu nu este întemeiat pe principiul poluatorul plătește și nu are ca scop protecția mediului.
Reclamantul a mai susținut că plata reprezentând timbrul de mediu apare ca o plată nedatorată, impunându-se astfel restituirea.
Reclamantul a arătat că a depus o cerere de restituire a taxei către pârâtă dar aceasta a refuzat restituirea.
Reclamantul a depus în probațiune: dovada achitării sumei, acte privind autovehiculul, cererea de restituire și răspunsul primit, decizia de calcul.
Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a invocat prevederile art. 4 și 5 din OUG nr. 9/2013, conform cărora timbrul de mediu este datorat de primul proprietar din România al autovehiculului, care intenționează să efectueze înscrierea în evidențele autorității competente, în vederea înmatriculării.
Cu privire la obligativitatea achitării timbrului de mediu, a invocat prevederile art. 1 alin. 5 din Constituția României și a arătat că instituirea timbrului de mediu reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să o respecte.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, respectiv cererea nu a fost adresată organului fiscal, ci direct instanței de judecată, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlul de creanță.
Pârâta a formulat de asemenea o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 din OUG nr. 9/2013, conform cărora taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
Instanța a analizat la termenul de judecată din 30 iunie 2014 admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție formulată, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. 2 coroborate cu art. 64 și art. 65 Cod procedură civilă și a dispus admiterea în principiu a cererii.
Chemata în garanție a depus la rândul său întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Excepția inadmisibilității invocată de chemata în garanție a fost analizată și respinsă de instanță la termenul de judecată din 26 septembrie 2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarea situație de fapt:
Conform chitanței . nr._ din 01.07.2013 reclamantul a achitat suma de 3.397 lei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, stabilită prin decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu nr. 404/2013, emisă de Administrația Finanțelor Publice Sighișoara.
Reclamantul a solicitat pârâtei restituirea sumei achitate, cerere refuzată de aceasta.
Instanța apreciază că cererea reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlul de timbru de mediu pentru autovehicule nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
OUG nr. 9/2013 a abrogat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și a instituit o nouă taxă, denumită timbru de mediu pentru autovehicule, care, similar taxei pentru emisiile poluante, se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului (art. 1).
Potrivit art. 4, „obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”.
Din aceste prevederi rezultă că timbrul de mediu se aplică nu numai pentru autovehiculele second-hand cumpărate din străinătate și neînmatriculate în România dar și pentru cele cumpărate din țară și deja înmatriculate în România, dacă anterior, la înmatricularea sau transcrierea dreptului de proprietate cu privire la acestea, nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisiile poluante sau dacă vreuna dintre aceste taxe s-a plătit însă a fost restituită.
Față de această modalitate de reglementare, în privința timbrului de mediu nu poate fi reținut caracterul discriminatoriu constatat de instanțele de judecată naționale și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la taxa instituită prin OUG nr. 50/2008, nemaiexistând diferența de tratament între autovehiculele rulate cumpărate din România și cele cumpărate din alte state.
Instanța subliniază că ceea ce a determinat constatarea neconcordanței între norma internă și prevederile comunitare a fost crearea unei discriminări între situația autoturismelor de ocazie (rulate) cumpărate din spațiul Uniunii Europene, care fuseseră înmatriculate în statul de origine și pentru înmatricularea cărora urma să fie achitată taxa și respectiv autoturismele cumpărate din România și deja înmatriculate, pentru care nu se achita această taxă cu ocazia schimbării proprietarului. Prin aceasta se putea ajunge la stimularea cumpărării de autoturisme de ocazie aflate pe piață în România, în detrimentul celor din alte state. În acest sens au fost pronunțate și hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele T., nr. C-402/2009 și N., nr. C-263/2010 și ordonanța din 3 februarie 2014 în cauzele reunite C-97/2013 și C-214/2013 – C. și C. (prin aceasta din urmă cu privire la taxa prevăzută de Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare până la 1 ianuarie 2013).
Or, așa cum s-a arătat mai sus, nu mai poate fi reținută nici o diferență de tratament între autovehiculele care fuseseră anterior înmatriculate în România și cele care fuseseră înmatriculate în alt stat membru al Uniunii Europene, în privința obligației de plată a timbrului de mediu. Astfel, autovehiculele sunt supuse la înmatriculare sau la transcrierea dreptului de proprietate aceleiași taxe, indiferent de proveniență, neputându-se reține un caracter protecționist al taxei.
Nu se poate reține nici încălcarea dreptului de proprietate sau scoaterea autoturismului din circuitul civil prin stabilirea acestei taxe și nici încălcarea principiului liberei circulații, reclamantul nefiind privat de dreptul de proprietare, putând și să dispună de acesta.
Instanța nu poate cenzura modalitatea de reglementare a timbrului de mediu, întrucât stabilirea taxelor, la fel ca și a condițiilor de desfășurare a unor activități, cum este cea de circulație pe drumurile publice, intră în competențele legiuitorului. Taxa constând în timbrul de mediu fiind stabilită printr-un act normativ cu forța juridică a unei legi, instanța nu poate înlătura de la aplicare dispozițiile acestuia atâta timp cât este în vigoare, nu s-a constatat neconstituționalitatea sa și nu se poate reține încălcarea normelor dreptului Uniunii Europene, deoarece într-o atare situație instanța s-ar substitui legiuitorului.
Pentru motivele expuse și având în vedere temeiul invocat în susținerea cererii, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția pronunțată asupra cererii principale, pârâta nefiind căzută în pretenții, față de dispozițiile art. 72 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. B. L. -CNP_, cu domiciliul în municipiul Sighișoara, .. 18, ., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. cu sediul în B., .. 7, județul B.– Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. cu sediul în Tg.-M., .. 1-3, județul M..
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu cu sediul în București, .. 294, corp A sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2014.
Președinte, A. M. A. | ||
Grefier, E. S. I. |
Red.-A.M.A.
Tehnored.-S.E.I. -17.11.2014/6 exemplare
| ← Pretentii. Sentința nr. 1062/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 2852/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
