Despăgubire. Sentința nr. 2650/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 2650/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 596/102/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 2650/2014

Ședința publică de la 28 Octombrie 2014

Completul constituit din:

Președinte I. O.

Grefier T. R.

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant B. I. O., cu domiciliul procesual ales în Reghin, ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Serviciul Fiscal Municipal Reghin și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, domnul avocat C. S. D., lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că pârâta a solicitat judecarea în lipsă, prin întâmpinarea depusă (fila 29 dosar).

La întrebarea instanței, reprezentantul convențional al reclamantului arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat sau probe de administrat.

În baza art.244 alin.1 C.pr.civ instanța declară cercetarea procesului încheiată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța în baza art. 392 C.pr.civ. acordă cuvântul în dezbateri.

Pe fond, reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2792 lei, actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, calculată de la data plății taxei până la restituirea efectivă, admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în măsura în care acestea au fost dovedite.

Reprezentantul reclamantului mai precizează că deși taxa a fost achitată în ianuarie 2013, are forma și modalitățile de calcul similare cu cele aplicate în decembrie 2012.

Întrucât pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare, raportat la dispozițiile art. 223, alin.2 Cod Procedură Civilă.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 20 februarie 2014 sub nr._, reclamantul B. I. O. a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Serviciul Fiscal Municipal Reghin, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2792 lei, reprezentând taxa pe emisii poluante, actualizată prin aplicarea dobânzii legale. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achitat taxa pe emisii poluante în sumă de 2792 lei, întrucât plata acesteia a fost condiționată pentru înmatricularea autovehiculului.

Reclamantul arată că a solicitat pârâtei restituirea taxei amintită, cererea fiind respinsă de pârâtă prin adresa nr._/22.08.2013. Reclamantul susține că taxa pe emisii poluate este nelegală și arată în esență că această taxă contravine prevederilor art. 28,30,34 și 110 TFUE, dispoziții care stabilesc principiile liberei concurențe a mărfurilor și principiul nediscriminării între produsele interne și cele importate. Astfel, taxa pe emisii poluante, reglementată de Legea 9/2012 cu modificările aduse de OUG 1/2012, încalcă principiul nediscriminării produselor din import în comparație cu cele autohtone fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte țări comunitare și reînmatriculate în România. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România taxa nu se mai percepe, după cum această taxă nu se percepe mașinilor înmatriculate în România anterior datei de 1 iulie 2008. Prin urmare, taxa este destinată să îndrume cumpărătorul, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.

Având în vedere supremația reglementărilor comunitare reclamantul învederează faptul că taxa, astfel cum este reglementată prin Legea 9/2012, a fost stabilită și încasată în mod nelegal astfel încât solicită restituirea acesteia și actualizarea sumei prin aplicarea dobânzii legale conform art. 124 Cod procedură fiscală.

Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare (fila 27), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că taxa pe emisii poluante a fost introdusă prin Legea 9/2012, în vigoare de la data de la data de 13.01.2012 și reprezintă opțiunea legiuitorului român ca urmare a abrogării OUG 50/2008. Pârâta a mai arătat că taxa pe emisii poluante pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată pentru un autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”. Totodată pârâta a menționat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată. Față de prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, pârâta a arătat că în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană este obligatorie pentru statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele.

Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 2 din legea 9/2012, conform căruia taxa constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 23 Septembrie 2014, instanța a admis în principiul cererea de chemare în garanție, pentru motivele expuse în încheiere (fila 50).

Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.

În cursul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Instanța apreciază că decizia de calcul a taxei pe emisii poluante pentru autovehicule nu reprezintă titlu de creanță în sensul art. 110 – 111 din O.U.G. nr. 92/2003, ci, așa cum o indică și titlul, un act constatând efectuarea unui calcul. Prin aceasta doar a fost calculată, ca urmare a cererii solicitantului, taxa pe emisii poluante pentru autovehiculul indicat de acesta, prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de Legea nr.9/2012, iar calculul nu a fost contestat. Această decizie, spre deosebire de titlurile de creanță în reglementarea O.G. nr. 92/2003, nu este supusă executării din oficiu, deci nu urmează să producă efecte prin însăși emiterea sa. Din dispozițiile Legii nr.9/2012 rezultă că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării autoturismului, ca urmare stabilirea momentului la care aceasta produce efecte se face de solicitant, prin depunerea cererii de înmatriculare, acesta având și posibilitatea de a nu înmatricula autoturismul și în această situație decizia de calcul nu poate fi pusă în executare, iar solicitantul emiterii deciziei nu poate fi obligat la plata sumei indicate în aceasta. Ca urmare, decizia de calcul neconstituind, în opinia instanței, un titlu de creanță, nu se aplică dispozițiile art. 205 și următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind contestarea acesteia pe cale administrativă.

Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire, în art.117 din OG 92/2003.

Astfel, potrivit prevederilor art.117 alin.1 lit.d din OG 92/2003, (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:… d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale…”.

Prin urmare, cererea debitorului (reclamant în cauză) este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat, în speță solicitându-se cenzurarea refuzului nejustificat al pârâtei de a restitui aceste sume.

Pe fondul cauzei, se reține că partea reclamantă a achitat prin chitanța . nr._ din 25.01.2013 la AFP Reghin (f. 14), suma de 2792 reprezentând taxa pe emisii poluante pentru autovehicule calculată prin decizia de calcul nr. 2818/24.01.2014, emisă de Administrația Finanțelor Publice Reghin, pentru înmatricularea autoturismului marca IVECO tip 130 E 24, categorie auto N3, nr. identificare ZCFA1EJ_, an fabricație 2001, . auto J610793, cumpărat din Germania, stat membru al Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în Germania, la 16 iulie 2001.

La data de 25 iulie 2013, partea reclamantă s-a adresat cu cerere la Administrația Finanțelor Publice Reghin solicitând restituirea acestei taxe, iar prin adresa nr._ din 22.08.2013 (fila 7), pârâta i-a răspuns că nu poate da curs solicitării deoarece trebuia urmată procedura contestației administrative așa cum este prevăzută de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală.

Instanța apreciază nefondate susținerile reclamantului, pentru următoarele motive:

Taxa pe emisii poluante a fost introdusă prin Legea 9/2012, în vigoare începând cu data de 13.01.2012.

Într-adevăr, dispozițiile art. 110 TFUE interzic în primul paragraf, fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.

Prin aceste dispoziții se garantează neutralitatea impozitelor interne față de concurența dintre produsele deja aflate pe piața internă și cele din import.

Din jurisprudența CJUE – cauza C-263/10 I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, se desprinde concluzia că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă (pe poluare) aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Prevederile legale interne la momentul emiterii deciziei de calcul a taxei pe emisii poluante și la momentul achitării de către reclamant a sumei pretinse, nu au mai menținut discriminarea invocată de reclamant /// reclamantă întrucât efectele suspendării aplicării dispozițiilor alin. 2 al art. 4 din Legea 9/2012 dispuse prin OUG 1/2012 au încetat la data de 01 ianuarie 2013.

Astfel, potrivit prevederilor art.1 din OUG nr.1/2012, aplicarea dispozițiilor art.2 lit.i și art.4 alin.2, precum și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art.5 alin.1 din legea 9/2012 s-a suspendat până la data de 1 ianuarie 2013.

Prin urmare, la momentul calculului taxei pe emisii poluante efectuat de pârâtă și la momentul achitării acelei sume de către reclamant erau aplicabile dispozițiile art.2 lit.i coroborate cu art.4 alin.2 din Legea 9/2012, care impun condiția achitării taxei pentru emisii poluante la momentul primei înmatriculări în România a unui autovehicul rulat.

Potrivit prevederilor art.2 lit.i din Legea 9/2012, prima transcriere a dreptului de proprietate reprezintă în înțelesul acestei legi „primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Potrivit prevederilor Art.4 (2) „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”.

Regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012 nu face nicio deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor și nici între proprietarii de vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.

De asemenea o garanție a neutralității taxei rezidă și din faptul că modalitatea de impozitare a unui vehicul importat este aceeași cu a unui vehicul similar de pe piața națională.

În concluzie, instanța reține că începând cu data de 1 ianuarie 2013 taxa pentru emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012 s-a aplicat atât autovehiculelor de pe piața internă cât și „produselor similare” de același tip cu aceleași caracteristici și uzură, fiind de fapt o taxă de mediu astfel cum reiese din art.1 alin.2 din legea 9/2012.

În concluzie taxa pentru emisii poluante este datorată de reclamant în temeiul textelor legale amintite mai sus, neputând fi reținute susținerile reclamantului referitoare la un caracter nelegal al taxei în discuție.

Pentru toate aceste motive instanța va respinge ca nefondată, prezenta acțiune în contencios administrativ formulată de reclamant.

Pe cale de consecință cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă va fi respinsă ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. I. O. (CNP_ și având domiciliul procesual ales în Reghin, ., jud. M.), în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Serviciul Fiscal Municipal Reghin, cu sediul în Tg.M., ..1-3, J..M., CUI_, cont deschis la Trezoreria B. RO75TREZ__ - în calitate de succesoare legală a pârâtei inițiale conform HG 520/2013, ca neîntemeiată;

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A sector 6.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 oct. 2014.

Președinte,

I. O.

Grefier,

T. R.

Red. I.O.

Thred.T.R./6 ex./ 12.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 2650/2014. Tribunalul MUREŞ