Despăgubire. Sentința nr. 2871/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 2871/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 7952/102/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ (Număr în format vechi_/2012)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 2871/2014

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte: S. D.

Grefier: I. M. C.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant M. R. cu domiciliul în Băgaciu, nr. 53, jud. M. în contradictoriu cu pârâta DRGFP BRASOV - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M., având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată depus la dosar de către pârâtă mandat special nr.3987/2013 prin care AJFP M. este împuternicită să reprezinte interesele DGRFP B.. Totodată arată că înțelege să-și aleagă sediul procesual la AJFP M. din Tg. M., .. 1-3, jud. M..

Instanța din oficiu invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

TRIBUNALUL

I. CERERILE PĂRȚILOR.

A. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2 noiembrie 2012, reclamantul M. R. a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE M., solicitând obligarea la restituirea sumei de 3.419 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule cu dobânda legală aferentă acestei sume și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței că a cumpărat dintr-un stat aparținând Uniunii Europene un autovehicul second-hand, deja înmatriculat în țara respectivă.

Pentru înmatricularea autoturismului a fost nevoit să achite taxa de poluare, potrivit O.U.G. nr. 50/2008, însă în cauză se aplică prioritar tratatele constitutive ale Uniunii Europene.

Se mai afirmă că această taxă încalcă prevederile din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care are efect direct, astfel că taxa a fost încasată ilegal.

B. Poziția pârâtei.

1. Întâmpinarea.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În ce privește fondul cauzei, pârâta a invocat prevederile OUG nr. 50/2008 și a arătat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.

S-a mai arătat că taxa pe poluare pentru un autoturism fabricat în România este aceeași cu cea datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu aceleași specificații tehnice.

Despre instituirea taxei de poluare s-a afirmat că este rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.

2. Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.

C. Reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Cu privire la cadrul procesual, instanța are în vedere că prin HG 520/30.07.2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, hotărâre intrată în vigoare la 1.08.2013, s-a înființat Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., care a preluat prin fuziune prin absorbție, Direcția G. a Finanțelor Publice M. (art.23 și anexa 2 din HG 520/2013). De asemenea, în cuprinsul art.13 din acest act normativ și în cuprinsul Ordinului Președintelui ANAF nr. 2211/2013 sunt redate structurile fără personalitate juridică ce funcționează în cadrul direcțiilor generale regionale a finanțelor publice.

Deoarece succesiunea legală a intervenit de drept, începând cu data intrării în vigoare a HG 520/30.07.2013, instanța va constata că în prezenta cauză calitatea procesuală de pârâtă îi revine succesorului legal, DGRFP B. - AJFP Tg. M..

II. SUSPENDAREA CAUZEI.

La data de 18 septembrie 2013, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, datorită faptului că reclamantul nu a îndeplinit obligația stabilită de instanță și anume de a depune la dosar dovada înmatriculării autoturismului în România.

III. PERIMAREA CAUZEI.

Potrivit art. 248 al. 1 din codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Potrivit art. 252 perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.

Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție, în camera de consiliu sau în ședință publică.

Având în vedere că de la data suspendării cererea de chemare în judecată a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului, instanța urmează a constata perimarea acțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin.1 Cod procedură civilă.

IV. CEREREA DE CHEMARE ÎN GARANȚIE.

Având în vedere că cererea principală s-a perimat, iar pârâtul nu a căzut în pretenții, instanța, potrivit art. 60 din codul de procedură civilă va respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu de instanță.

Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M. R. cu domiciliul în Băgaciu, nr. 53, jud. M. în contradictoriu cu pârâta DRGFP BRASOV - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M., în calitate de succesoare a DGFP M. (cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M.) și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu (cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, sector 2)

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. D. I. M. C.

Red.SD/tehnored. IMC/5 ex.20.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 2871/2014. Tribunalul MUREŞ