Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 125/2014. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 125/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 14759/320/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA NR. 125

Ședința publică din 25 februarie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. R.

JUDECĂTOR: I. O.

JUDECĂTOR: A.-M. A.

GREFIER: S. C.- G.

Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta ., împotriva sentinței civile nr.9243 din 11.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata Administrația Națională „Apele Române” dl.consilier juridic Seneș L., lipsă fiind reprezentantul recurentei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că s-a depus la dosar, de către intimată, întâmpinare la data de 10.02.2014, cu respectarea cerinței multiplului exemplar.

Se constată că recurenta a depus, prin registratura instanței, la data de 20.02.2014, adresa prin care învederează faptul că renunță la judecarea cauzei.

Reprezentantul legal al societății intimate, depune delegație de reprezentare a acesteia.

Instanța invocă din oficiu, excepția necompetenței funcționale a Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului M..

Reprezentantul legal al societății intimate arată că lasă la aprecierea instanței pronunțarea asupra excepției invocate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9243 din 11.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-M. în dosarul nr._, instanța a respins plângerea contravențională formulată de petenta S.C.C. A. SA, în contradictoriu cu intimata Administrația Națională Apele Române SA împotriva procesul – verbal . 2011 nr. 344/09.11.2011.

Obiectul plângerii contravenționale formulate de . este procesul verbal de constatare a depășirii concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate menționat anterior, emis de intimată. Se constată că acesta nu este un proces verbal de constatare a contravenției, prin urmare nu se întemeiază pe OG 2/2001, ci este un act întemeiat pe Legea Apelor nr. 107/1996, având la bază abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr. 401/2009, încheiat de părți, fiind aplicat art. 19 din acest abonament, privitor la depășirea concentrațiilor de poluanți maxim admise în apele uzate evacuate precum și a cantităților de substanțe impurificatoare evacuate.

La termenul de judecată din 25.02.2014, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalului M. – Secția de C. Administrativ și Fiscal.

Competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal în soluționarea recursurilor este stabilită ca fiind exclusivă în materia plângerilor contravenționale, prin art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și nici un alt text de lege nu atribuie competență de soluționarea a unei căi de atac de această instanță.

Prin urmare, recursul supus judecății este de competența instanței civile, în speță a instanței specializate în litigiile cu profesioniști.

Potrivit art. 37 alin. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004, „tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor și al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ” iar „tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează”.

Având în vedere natura cauzei și faptul că pe raza județului M. funcționează Tribunalul Specializat M., instanță specializată în soluționarea cauzelor care se poartă între profesioniști, instanța va admite excepția invocată, în raport de art. 159 aliniat ultim Cod procedură civilă, cu consecința declinării competenței soluționării recursului în favoarea Tribunalului Specializat M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția necompetenței funcționale a Tribunalului M. - Secției de contencios administrativ și fiscal invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta . (cu sediul în Tg Mrueș, ..1, jud.M.) prin reprezentant, împotriva sentinței civile nr.9243/11.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg M., în favoarea Tribunalului Specializat M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 25 februarie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, M. R. I. O. A.-M. A.

GREFIER,

S. C.- G.

Red.M.R.

Tehnored.S.C.G./25.04.2014/2 ex.

Jud.fond:G.-G.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 125/2014. Tribunalul MUREŞ