Despăgubire. Sentința nr. 943/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 943/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 4556/102/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 943/2014

Ședința publică de la 25 Februarie 2014

Completul constituit din:

Președinte R. I. T.

Grefier J. H.

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta M. M. J., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 februarie 2014, când s-a amânat pronunțarea pe data de 18 februarie 2014, apoi pe data de azi, încheieri ce fac parte din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. DESFĂȘURAREA PROCESULUI.

A. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.08.2013, reclamantul M. M. J. a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGU-M., solicitând:

  1. obligarea la restituirea sumei de 2.948 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante,
  2. plata sumei reprezentând dobânda legală aferentă acestei sume, de la data plății taxei și până la restituirea efectivă,
  3. cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței că a cumpărat dintr-un stat aparținând Uniunii Europene un autovehicul second-hand, deja înmatriculat în țara respectivă. Pentru înmatricularea autoturismului a fost nevoit să achite taxa pentru emisiile poluante, potrivit Legii 9/2012, însă în cauză se aplică prioritar tratatele constitutive ale Uniunii Europene.

Se mai afirmă că această taxă încalcă prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care are efect direct, astfel că taxa a fost încasată ilegal.

Reclamantul a depus în probațiune: dovada refuzului nejustificat, contract de vânzare cumpărare, dovada înmatriculării anterioare a vehiculului într-un stat aparținând Uniunii Europene, decizia de calcul a taxei, chitanța de plată a taxei.

B. Poziția pârâtei.

1. Întâmpinarea.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În ce privește fondul cauzei, pârâta a invocat prevederile legii 9/2012 și a arătat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pentru emisiile poluante cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.

2. Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 din legea 9/2012, conform cărora taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.

C. Poziția Administrației F. pentru Mediu. Admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție.

Chemata în garanție, Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.

Potrivit art. 74 al. 2 și 64 al. 1 din noul cod de procedură civilă, aprobat prin legea 134/2010, instanța a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție.

D. Reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Cu privire la cadrul procesual, instanța are în vedere că prin HG 520/30.07.2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, hotărâre intrată în vigoare la 1.08.2013, s-a înființat Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., care a preluat prin fuziune prin absorbție, Direcția Generală a Finanțelor Publice M. (art.23 și anexa 2 din HG 520/2013). De asemenea, în cuprinsul art.13 din acest act normativ și în cuprinsul Ordinului Președintelui ANAF nr. 2211/2013 sunt redate structurile fără personalitate juridică ce funcționează în cadrul direcțiilor generale regionale a finanțelor publice.

Deoarece succesiunea legală a intervenit de drept, începând cu data intrării în vigoare a HG 520/30.07.2013, instanța va constata că în prezenta cauză calitatea procesuală de pârâtă îi revine succesorului legal, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M..

II. ANALIZA PROBELOR ADMINISTRATE ÎN CAUZĂ ȘI ÎNCADRAREA ÎN D. A SITUAȚIEI DE FAPT REȚINUTE. HOTĂRÂREA INSTANȚEI.

A. Situația de fapt.

Reclamantul a cumpărat dintr-un stat aparținând Uniunii Europene un autovehicul deja înmatriculat în țara respectivă. Pentru înmatricularea vehiculului in România, in temeiul legii 9/2012 și în temeiul deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, emisă de organul fiscal, reclamantul a fost nevoit sa plătească suma de 2.948 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante, taxă achitată de reclamant prin chitanța _/31.05.2012, la Trezoreria TÂRGU-M..

Reclamantul s-a adresat cu cerere la Administrația Finanțelor Publice, solicitând restituirea acestei taxe, cerere refuzată însă de pârâtă.

B. Încadrarea în drept a cererii de restituire a taxei pentru emisii poluante.

În raport de situația de fapt reținută, se constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată, pentru următoarele considerente.

Potrivitart. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală se restituie, la cerere, debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Potrivit art. 1 al. 1 din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoana care se considera vătămata într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Art. 2 al. 2 prevede că se asimilează actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului in termenul legal.

Analizând refuzul pârâtei de a restitui taxa plătită, instanța reține că Legea nr. 9/2012 a abrogat OUG nr. 50/2008 și a introdus o nouă taxă, denumită taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului (art. 1).

Potrivit art. 4 alin. 1, taxa pentru emisiile poluante se aplică:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

Conform alin. 2 al acestui articol, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Din aceste prevederi rezultă că noua taxă se aplică nu numai pentru autovehiculele second-hand cumpărate din străinătate și neînmatriculate în România dar și pentru cele cumpărate din țară și deja înmatriculate în România. În această formă taxa își pierde caracterul discriminatoriu reținut de instanțele de judecată naționale și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la taxa instituită prin OUG nr. 50/2008, nemaiexistând diferența de tratament între autovehiculele de ocazie cumpărate din România și cele cumpărate din alte state.

Cu toate acestea, instanța reține că tocmai prevederile nou introduse cu privire la plata taxei și pentru vehiculele deja înmatriculate în România, deci cele care înlătură caracterul discriminatoriu, sunt suspendate de la aplicare potrivit art. 1 din OUG nr. 1/2012, până la 1 ianuarie 2013.

În aceste condiții, rezultă că la data solicitării de înmatriculare, noua taxă pentru emisiile poluante se percepe similar taxei pe poluare prevăzute de OUG nr. 50/2008, în sensul că se aplică, cu ocazia înmatriculării în România, autoturismelor cumpărate din alte state indiferent dacă au fost sau nu înmatriculate în statul de proveniență, însă nu se percepe cu ocazia înmatriculării pe numele noului proprietar pentru autoturismele care fuseseră deja înmatriculate în România.

Astfel se menține un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele de ocazie, „second-hand”, cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind mai atractivă fiscal pentru cumpărători achiziționarea autovehiculelor de ocazie înmatriculate deja în România. Această reglementare este așadar de natură să descurajeze introducerea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Articolul 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare, textul vizând să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.

În acest sens, răspunzând unei întrebări preliminare adresate de instanțele române, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat în cauza T., nr. C-402/2009 și ulterior în cauza N., nr. C-263/2010, că articolul 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Aceste considerații își mențin aplicabilitatea si cu privire la taxa prevăzută de Legea nr. 9/2012 având în vedere că aceasta are, așa cum s-a arătat mai sus, același câmp de aplicare ca și taxa pe poluare. Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012 prin prisma acestei interpretări, este evident că prin modalitatea de reglementare taxa pentru emisiile poluante contravine și ea dispozițiilor art. 110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand. Această taxă nu poate fi privită ca o taxă de mediu întrucât nu se aplică și autovehiculelor deja înmatriculate în România, indiferent de nivelul de poluare al acestora și nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.

Apărările privitoare la faptul că dispozițiile Legii nr. 9/2012 trebuie aplicate întrucât sunt în vigoare nu pot fi reținute, căci instanța este obligată să dea întâietate normelor de drept comunitar, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară, principiu statuat de CJUE în hotărârea dată în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal, nr. 106/77. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

De asemenea, prin decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.

Față de cele arătate, rezultă că reclamantul a plătit o taxă care, în lumina celor reținute, nu era datorată și în consecință instanța va obliga pârâta să-i restituie taxa achitată.

C. Repararea prejudiciului.

În ceea ce privește cererea de acordare a dobânzii, Tribunalul reține următoarele.

Potrivit hotărârii pronunțate în cauza C-565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu) de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul că se opune unui regim național, precum cel in discuție in litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Curtea a amintit că atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci si a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft si altii, C-397/98 si C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotararea Littlewoods Retail si altii, punctul 25, precum si Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich si altii, C-113/10, C-147/10 si C-234/10, nepublicata încă in Repertoriu, punctul 65).

În consecința, principiul obligării statelor membre sa restituie cu dobânda taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urma drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail si alții, punctul 26, precum si Hotărârea Zuckerfabrik Jülich si alții, punctul 66).

Astfel, pentru repararea integrală a prejudiciului suferit, pârâta va plăti reclamantului suma reprezentând dobânda fiscală prevăzută de art. 124 al. 2 și art. 120 al. 7 din codul de procedură fiscală, de la data plății taxei și până la restituirea efectivă.

D.Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 1 dinlegea 9/2012, conform cărora taxaconstituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Astfel, deși taxa a fost calculată și încasată de pârâtă, beneficiarul este bugetul F. pentru Mediu, iar chemata în garanție este autoritatea care o gestionează.

În acest sens sunt și prevederile art. 13 din legea 9/2012 care stabilesc următoarele: cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.

În concluzie, față de prevederile legale menționate și de cele ale art. 72 Cod procedură civilă, urmează să se admită cererea de chemare în garanție și va fi obligată Administrația F. pentru Mediu să vireze pârâtei suma reprezentând taxa pentru emisii poluante, dobânda fiscală și cheltuielile de judecată.

E. Cheltuieli de judecată.

In temeiul art. 453 al. 1 din codul de procedură civilă, pârâta va plăti reclamantului suma de 294 lei, reprezentând cheltuieli de judecata (taxe de timbru, timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

ADMITE cererea în contencios administrativ, având ca obiect despăgubiri, formulată de reclamantul M. M. J., (CNP-_, cu domiciliul in ., ., ., jud.M.) în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. (cu sediul în B., ..7, jud.B.) și în consecință:

a. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.948 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante, taxă achitată de reclamant prin chitanța _/31.05.2012, la Trezoreria TÂRGU-M..

b. Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda fiscală la această sumă, prevăzută de art. 124 al. 2 și art. 120 al. 7 din codul de procedură fiscală, de la data plății taxei și până la restituirea efectivă.

c. Obligă pârâta sa plătească reclamantului suma de 294 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

ADMITE cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, să plătească pârâtei suma restituită cu titlu de taxă pentru emisii poluante, precum și dobânda și cheltuielile de judecată stabilite în sarcina pârâtei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25.02.2014.

PREȘEDINTE GREFIER,

R. I. T. H. J.

Red.R-I.T

Tehnored.S.C.G./03.04.2014/56ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 943/2014. Tribunalul MUREŞ