Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 469/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 469/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 5087/104/2013
Dosar nr._ contencios administrativ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 469/2014
Ședința publică de la 06 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. S.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe contestatoarea . SRL cu sediul in P. . judetul O. in contradictoriu cu intimatele D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul in C. .. 2 judetul D. si A. J. A FINANTELOR PUBLICE O., cu sediul in Slatina . A judetul O., având ca obiect contestație act administrativ fiscal .
Instanța, constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.04.2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, amână pronunțarea în cauză la data de 06.05.2014, când a pronunțat următoarea soluție:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea . SRL P., a chemat în judecată pe intimata-parata Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., solicitând anularea actelor administrativ fiscale, respectiv raportul de inspecție fiscală nr. F-OT459/6.08.2013 și decizia de impunere nr. F-OT534/06.08.2013, emise de aceasta, și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de impunere având baza de impozitare corespunzătoare veniturilor reale pe perioada 18.02._13.
În motivarea cererii se arată că, în urma verificărilor efectuate de către inspectorii din cadrul D.G.F.P. O., s-a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. F-OT459/6.08.2013, prin care s-a stabilit o bază impozabilă suplimentară în sumă de 2.039.796 lei la care s-a calculat ca obligație bugetară suma de 101.293 lei reprezentând impozit profit, perioada 18.01._13, 15.195 lei reprezentând penalități de întârziere perioada 25.10._13 și dobânzi majorări de întârziere în cuantum de 19.682 lei, perioada 25.10._13, prin același raport, pentru aceeași perioadă, s-a stabilit ca obligație bugetară suma de 195.262 lei, reprezentând TVA lunar, 22.808 lei, reprezentând penalități de întârziere și 35.839 lei reprezentând dobânzi și majorări de întârziere.
In baza raportului de inspecție fiscală s-a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. OT409/07.08.2013 și decizia de nr. FOT534/06.08.2013.
Organele de inspecție fiscală au apreciat că baza de impunere stabilită are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 4 lit. f) si r) din Legea nr. 571/2003 raportat la Legea nr. 82/1991R și Ordinul nr. 3512/2008 în sensul că documentele justificative respectiv facturile fiscale privind achiziția de mărfuri pe care ulterior societatea le-a comercializat nu întrunesc condițiile legale, raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere au fost emise în urma efectuării controlului încrucișat la mai multe societăți comerciale cu care S.C. G. B. FOREX SRL a avut relații comerciale, fara a se avea in vedere punctul de vedere al contribuabilului.
Astfel: referitor la S.C. EURO D. SRL organele de inspecție fiscală au apreciat că factura fiscală nr._/09.01.2013, emisă de societatea reclamanta pentru suma de 2080 lei, reprezentând valoarea mărfii achiziționate și 499,20 lei reprezentând TVA, nu ar reprezenta document justificativ întrucât societatea furnizoare nu deținea în stoc la acea dată mărfurile menționate în factură; referitor la S.C. CERECOM STAR SRL organele de inspecție fiscală au invocat faptul că în semestrul II al anului 2011 acest operator economic era declarat inactiv, astfel încât achiziția mărfurilor în valoare de 3861 lei de către S.C. G. B. FOREX SRL, nu poate fi apreciată ca operațiune de cheltuieli deductibilă în conformitate cu art. 21 alin. 4 lit. f) din Legea nr. 571/2003; referitor la S.C. MINANGO TRADING SRL, organele de inspecție fiscală au apreciat că nici achiziția mărfurilor în valoare de 59.206 lei de la această societate nu poate fi calificată ca o operațiune comercială având caracter deductibil conform art. 21 alin. 4 lit. f) din Legea nr. 571/2003, întrucât în semestrul II al anului 2011, potrivit evidențelor ANAF, această societate avea activitatea suspendată; referitor la S.C. GENIAL CENTER OIL SRL organele de inspecție fiscală au apreciat că livrarea mărfurilor în valoare de 468.066 lei de către această societate nu poate fi calificată ca o operațiune comercială, întrucât această societate nu recunoaște relațiile avute cu S.C. G. B. FOREX SR; referitor la S.C. GIL COMPANY SRL organele de inspecție fiscală au apreciat în aceeași manieră că achiziția mărfurilor în valoare de 1206 lei nu poate fi calificată ca o operațiune comercială deductibilă, întrucât în semestrul II al anului 2011, această societate era inactivă; referitor la S.C. DANMAR AGROCOM SRL, deși s-a constatat că S.C. G. B. FOREX SRL a achiziționat mărfuri în valoare de 87.788 lei de la un operator economic activ, se susține ca nu a prezentat documentele de achiziție fiscală.
Consideră reclamanta că aspectele reținute de organul de control sunt eronate deoarece: în privința furnizorului S.C. EURO D. SRL s-a stabilit o obligație fiscală atât în sarcina furnizorului cât și în sarcina S.C. G. B. FOREX SRL, deși factura fiscală emisă de furnizor întrunește toate condițiile de document justificativ, deși marfa achiziționată a existat în materialitatea sa și a fost revândută, iar pentru această operațiune s-a efectuat și plata conform extraselor de cont; în legătură cu S.C. CERECOM STAR SRL, în mod eronat, organele de inspecție fiscală au apreciat că nu pot fi luate în considerare tranzacțiile încheiate cu acest contribuabil, întrucât potrivit adresei nr. 2073/13.05.2011, emisă de O.P.A.N.A.F. este inactiv din data de 30.01.2011.
Conform art. 11 alin. 12, art. 21 alin. 4 lit. r) din Codul fiscal contribuabilul nu beneficiază de dreptul de deducere al cheltuielilor efectuate în legătură cu un operator comercial inactiv, dar la data la care între cele două societăți s-a efectuat tranzacția, S.C. G. B. FOREX SRL nu avea posibilitatea să cunoască situația fiscală a furnizorului său, astfel încât nu se poate reține încălcarea obligațiilor fiscale.
In privința S.C. MINAGO TRADING SRL, conform rezoluției nr._/17.03.2013, emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul, se constată că aceasta societate a declarat suspendată temporar activitatea pe o perioadă de 3 ani (01.02._13), iar faptul că nu a declarat operațiunile sale fiscale cu S.C. G. B. FOREX SRL nu poate justifica existența unei obligații fiscale în sarcina acesteia din urma; organele de inspecție fiscală au reținut că S.C. GENIAL CENTER OIL SRL nu a declarat livrări către S.C. G. B. FOREX SRL, iar urmarea controlului încrucișat efectuat de către AIF IAȘI, cu adresa nr. A.I.F/_/04.06.2013 s-a transmis procesul-verbal nr._/04.06.2013, privind activitatea societății în cauză în care s-a constatat absența tranzacțiilor între cele două societăți comerciale pe baza notei explicative date de administratorul societății. Situația de fapt fiscala este nereala in condițiile in care . SRL a pus la dispoziția organelor fiscale contractele încheiate cu aceasta societate, respectiv contractul nr. 14/01.08.2011 si nr. 15/13.02.2012; pentru achizițiile declarate de la S.C. GIL COMPANY SRL, organele fiscale au reținut că dacă societatea petentă S.C. G. B. FOREX SRL nu a fost în măsură să reconstituie documentele de evidență primară și contabilă pentru anul 2011, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 82/1991R și art. 21 alin. 4 lit. f) din Leg. nr. 571/2003, daca a fost declarat inactiv începând, cu data de 30.03.2012, cheltuielile sunt nedeductibile; aceeași situație de fapt s-a constatat și în legătură cu tranzacțiile efectuate cu S.C. DANMAR AGROCOM SRL, care datorită faptului că nu a depus la organele fiscale declarațiile cod 100 deconturile de TVA cod 300 și declarațiile informative cod 394,respectiv bilanțul contabil anual, cheltuielile sunt de asemenea nedeductibile conform art. 21 alin. 4 lit. f) din Legea nr. 571/2003.
În ceea ce privește stabilirea bazei de impunere pentru TVA aferentă aceleiași perioade, organele de inspecție fiscală au reținut că la finele lunii martie 2013, conform balanței de verificare societatea figurează cu un sold al sumei negative al TVA de 43.199 lei, pentru achitarea cu întârziere a taxei pe valoarea adăugată datorată în perioada supusă verificării conform prevederilor OG nr. 92/2003, organul fiscal a calculat majorări de întârziere în sumă de 195 lei și penalități de 404 lei.
În ceea ce privește stabilirea bazei de impunere, se arată că în conformitate cu dispozițiile art. 64 din Codul de procedura fiscala Documentele justificative si evidentele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. în cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere și prin urmare stabilirea bazei de impunere se poate realiza pe baza evidentelor contabile depuse la organul fiscal teritorial, astfel cum s-a întâmplat in cazul de fata, verificarea documentara făcându-se pe baza documentelor care exista la dosarul fiscal, aflat la dispoziția organelor fiscale.
Astfel cum rezulta din raportul de inspecție fiscala (pag. 11) pentru perioada 2011-2012, întrucât reprezentantul societății a fost in imposibilitate sa refacă documentele de evidenta primara din cauze obiective, stabilirea obligațiilor fiscale s-a realizat pe baza următoarelor documente: declarațiile Cod 300 si Cod 394 depuse de contribuabil la organul fiscal teritorial; bilanțurile contabile pentru anii 2011 si 2012 depuse la organul competent de care contribuabilul aparține; răspunsurile primite la solicitările de control încrucișat la .; răspunsul primit de la . SRL.
Prin urmare, organele de inspecție fiscala au avut la dispozițiile bilanțurile contabile pentru anii 2011 si 2012,depuse la organul competent, fiind in ipoteza de a stabilii baza de impunere însă procedând la verificarea documentara pe baza acestor documente si informații din declarațiile Cod 300 si Cod 394, potrivit art. art. 67al alin. 3 din Codul de procedura fiscală, organele de inspecție fiscala aveau obligația sa emită mai întâi o notificare în situația în care, ca urmare a verificării documentare, organul fiscal constată diferențe fată de obligațiile fiscale declarate de contribuabili, procedează la notificarea acestora.
Cât privește cheltuielile deductibile si cheltuieli nedeductibile art. 21 alin. 4 lit. r) si f) din Codul fiscal, reclamanta arată că dreptul de deducere al cheltuielilor deductibile se realizează in baza documentelor justificative iar organele de inspecție fiscala au avut la dispoziție in cazurile analizate documentele justificative si bilanțurile contabile, fara temei apreciind ca acest drept de deducere al cheltuielilor nu poate fi exercitat de către . SRL pe simpla împrejurare ca anumiți contribuabili nu au evidențiat si declarat livrările către reclamanta sau ca au fost inactivi la data operațiunii.
Referitor la contribuabilii inactivi, reclamanta susține că împrejurarea că anumiți parteneri de afaceri ai . SRL au fost inactivi la data la care au fost efectuate operațiunile comerciale nu îi poate fi imputabilă societății contestatoare.
In legătura cu exercitarea dreptului de deducere, reclamanta arată că negarea dreptului de deducere constituie o excepție de la principul fundamental care constituie care constituie acest drept, prin ordonanța din 16 mai 2013, in cauza C-444/12. Curtea de Justiție a Uniunii Europene statuând că „este la latitudinea autorităților fiscale competente pentru a stabili in mod temeinic elementele obiective pentru a concluziona ca persoana impozabila știa sau ar fi trebuit sa cunoască faptul ca operațiunea invocata pentru fondarea dreptului de deducere era implicata . de furnizor sau de către un alt operator implicat in amonte sau in aval, in lanțul de aprovizionare.
Daca livrările cauzei principale au fost efectiv realizate si daca bunurile livrate au fost folosite in aval de care reclamanta in scopul operațiunilor sale impozabile, beneficiul dreptului de deducere in mod normal nu i se poate nega."
Prin aceeași ordonanța CJUE a statuat ca art. 168 lit. a) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugata trebuie interpretat in sensul ca se opune ca autoritatea fiscala a unui stat sa refuze unei persoane impozabile dreptul de deducere a TVA pe care o datorează, valoarea taxei datorate sau achitate pentru bunuri care au fost livrate pe motiv ca o tranzacție anterioara care face parte din lanțul de aprovizionare a fost defectuoasa in conformitate cu normele referitoare la TVA fara sa fi fost stabilit in mod temeinic faptul ca știa sau ar fi trebuit sa știe de neregulile menționate mai sus.
In dovedirea acțiunii, s-a solicitat proba cu înscrisuri, sens in care au fost depune, in copie: raportul de inspecție fiscală nr. F-OT459/6.08.2013 și decizia de impunere nr. F-OT534/06.08.2013, contractul nr. 14/01.08.2011 si nr. 15/13.02.2012, extrasele de cont de la Raiffeisen Bank, Banca Transilvania si Trezoreria Slatina,solicitându-se proba cu expertiza de specialitate.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., in nume propriu si pentru Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice C., a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii formulate ca inadmisibile cu motivarea că reclamanta S.C. G. B. FOREX S.R.L P. a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. F-OT 534/06.08.201: si a raportului de inspecție fiscala nr. F-OT 459/06.08.2013, emise de DGRF: C. -AJFP O., pe cale de excepție, invocând inadmisibilitatea acțiunii formulate pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 alin. 1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său oh într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Sunt invocate dispozițiile art. 193 alin. 1) din codul de procedură civilă (1) conform cărora „sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea un proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată" și dispoz. O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cap.1 art. 205 „(1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac ..." ; art. 206 „(2) Obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepția contestației împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal"; art. 207 „ (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii."
Se arată că în ceea ce privește obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile Curtea Constituționala a constatat, prin Decizia nr. 406/2009, ca 7 Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007, și Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, s-a stabilit că dispozițiile art. alin. (1) din Codul de procedură fiscală prevăd un drept al contribuabilului de a contesta temeinicia unui act administrativ fiscal, de cele mai multe ori sub aspectul existenței și întinderii obligației fiscale, Curtea reținând că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești".
Astfel, în cazul de față, cu toate că reclamanta a formulat contestație împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 459/06.08.2013 și a deciziei de impunere nr. 534/06.08.2013, se apreciază că cererea formulată de către aceasta direct instanței de judecată, fara a avea si o soluție pe cale administrativa în care sa fi fost analizat fondul raportului juridic dintre părți este inadmisibila, având în vedere și Deciziile Curții Constituționale nr. 409/2004 și 927/2007.
Astfel, prin decizia nr. 6/14.01.2014, emisa de DGRFP C. s-a dispus, in temeiul art. 214 alin. 1 lit. a) din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, suspendarea soluționării contestației formulată de . SRL, pana la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penala.
Adresarea reclamantei direct instanței de judecată fără a avea o soluție pe cale administrativă prev. de O.G. nr. 92/2003, derivă din faptul că aceasta face confuzie între cele două proceduri, respectiv cea administrativă și cea administrativ-jurisdicțională, numai ultima fiind facultativă potrivit art. 21 alin. 4 din Constituție. Una din rațiunile legiuitorului de a institui o astfel de procedură specială în ceea ce privește actele administrative fiscale este aceea de a da posibilitatea organelor care au emis actele de a reveni asupra măsurilor dispuse.
Jurisprudența Curții de Casație și Justiție este în sensul că pentru contestarea actelor de control fiscal este obligatorie urmarea căii de atac administrative prevăzute de procedură fiscală, (a se vedea decizia nr. 2352 din 4 mai 2007) „deciziile emise în soluționarea contestațiilor... pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii” rezultă că instanța nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanței măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod de procedura civila.
Au fost depuse următoarele înscrisuri: decizia de impunere nr. F-OT 534/06.08.2013, emisa de DGRFP C. - AJFP O.; raportul de inspecție fiscala nr. F-OT 459/06.08.2013, întocmit de DGRFP C. - AJFP O.; decizia nr. 6/14.01.2014, emisa de DGRFP C.; mandatul nr. CV_/20.01.2014, emis de DGRFP C..
La data de 28.01.2014 reclamanta . SRL P., a chemat în judecată Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice C. si Administrația Județeana a Finanțelor Publice O., solicitând anularea deciziei nr. 6/14.01.2014, cauza fiind înregistrată sub nr._ .
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 06.08.2013 a fost emisă decizia de impunere FOT 534/06.08.2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, decizie emisă în baza raportului de inspecție fiscală și prin care s-a stabilit obligație fiscală suplimentară în sumă de 2.039.796 lei reprezentând impozit pe profit, penalități de întârziere, dobânzi și majorări de întârziere, TVA și penalități de întârziere.
Reclamanta arată că împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere a formulat contestație la organul emitent conform art. 205 Cod procedură fiscală, însă contestația nu a fost soluționată în termen, adresându-se instanței de contencios administrativ pentru anularea actelor administrativ fiscale, acțiune înregistrată sub nr._ .
Reclamanta reia argumentele invocate în dosarul nr._ referitor la: stabilirea bazei de impunere; cheltuieli deductibile și cheltuieli nedeductibile; contribuabili inactivi; dreptul de deducere – cheltuielile deductibile și TVA; susținându-se că în mod nelegal organele de inspecție fiscală au dispus suspendarea soluționării contestației înregistrate la nr. 1984/19.08.2013 atât timp cât împotriva actelor administrativ fiscale reclamanta a formulat acțiune în anulare pe rolul instanței de contencios administrativ.
Arată de asemenea reclamanta că interpretarea dată de organele de inspecție fiscală în sensul că actele prealabile emiterii deciziei de impunere fiscală reprezintă mijloace de probă în procesul penal nu poate să înfrângă principiul accesului la justiție reglementat în normele interne de procedură fiscală și contencios administrativ, invocându-se dispoz. art. 28 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 conform cărora instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul – persoană vătămată – stăruie în continuarea judecării pricinii constatându-se astfel că pârâta a încălcat atât normele din dreptul intern dar și normele europene, dispunând în mod nelegal o soluție de suspendare a contestației cu care a fost învestită.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate cu motivarea că suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă până la pronunțarea unei soluții definitivă pe latură penală, reprezintă o măsură legală și temeinică, dispusă în temeiul art. 214 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003, întrucât organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, iar organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de finalizarea soluționării penale.
La dosar a fost depusă decizia contestată nr. 6/14.01.2014, actele care au stat la baza emiterii ei.
Prin încheierea nr. 66/22.04.2014 instanța, în temeiul art. 139 C.p.c., a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._, apreciind că există cauză de conexitate întrucât dosarul nr._ are ca obiect contestație împotriva raportului de control și a deciziei de impunere, iar dosarul nr._ are ca obiect contestația formulată împotriva deciziei emisă în soluționarea contestației administrative formulată față de actul de control și decizia de impunere, impunându-se soluționarea contestației la raportul de inspecție fiscală, la decizia de impunere și la decizia de soluționare administrativ fiscală a contestației, în aceeași cauză și prin aceeași sentință.
Excepția inadmisibilității cererii, invocate de pârâtă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și respectiv pentru neîndeplinirea procedurii contestației administrativ fiscale, a fost respinsă prin încheierea din 22.04.2014, avându-se în vedere faptul că, în realitate, raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere au fost contestate prin contestația adresată organului administrativ fiscal emitent, dovada fiind reprezentată de decizia emisă în urma respectivei contestații cu nr. 6/14.01.2014 și prin care s-a dispus suspendarea soluționării, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea.
Analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale, tribunalul apreciază că cererile reclamantei privind anularea deciziei nr. 6/14.01.2014, raportului de inspecție fiscală nr. F-OT 459/06.08.2013 și deciziei de impunere nr. F-OT 534/06.08.2013 sunt neîntemeiate.
În urma verificărilor efectuate de către ANAF-DGFP O., a fost întocmit raportul de inspecție fiscală nr. F-OT 459/06.08.2013 prin care a fost stabilită o bază impozabilă suplimentară în sumă de 2.039.796 lei, emițându-se decizia de impunere nr. F-OT 534/06.08.2013 prin care au fost stabilite obligații bugetare suplimentare de 390.079 lei, stabilirea sumelor respective făcându-se în urma verificării încrucișate a relațiilor comerciale existente între reclamantă și alți operatori comerciali.
Față de raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, reclamanta a formulat contestație adresată direct instanței de contencios administrativ fiscal (dosar nr._ ), adresându-se și organului administrativ fiscal emitent, acesta dând decizia de suspendare a soluționării contestației, prin decizia nr. 6/14.01.2014, contestată în dosarul nr._, cele două dosare fiind conexate.
Potrivit art. 214 alin. (1) Cod procedură fiscală, „Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă; b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”.
În cauza de față, se constată că DGRFP C. – AJFP O., prin adresa 3791/06.08.2013 a formulat plângere penală față de . SRL și B. M. în calitate de administrator al acesteia, precum și împotriva lui T. C. în calitate de împuternicit, pentru fapte de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2004 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale referitor la evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, plângerea penală fiind adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul O..
În consecință, avându-se în vedere că față de societate și față de administratorul acesteia se desfășoară cercetări penale, în urma sesizării formulate de organul de control fiscal cu privire la existența unor indicii de săvârșire a infracțiunilor de evaziune fiscală, se constată că decizia de suspendare a soluționării contestației față de raportul de inspecție fiscală și față de decizia de impunere, a fost dispusă în conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, respectiv art. 214 alin. 1 lit. a Cod procedură fiscală, cercetările penale nefiind finalizate, cererea reclamantei de anulare a deciziei nr. 6/14.01.2014 fiind neîntemeiată.
Susținerile reclamantei referitoare la încălcarea de către pârâtă a dispoz. art. 28 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi reținute câtă vreme aceste dispoziții se referă la faptul că instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, iar reclamantul stăruie în continuarea judecării pricinii, în cauza de față suspendarea soluționării contestației administrative dispunându-se de organul administrativ și nu de către instanță, neexistând dovezi la această dată că s-a început urmărirea penală, dovezile referindu-se doar la efectuarea de cercetări penale și care încă nu au fost finalizate.
În ceea ce privește cererea de anulare a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, aceasta nu poate fi soluționată, întrucât contestația administrativ fiscală a fost suspendată, iar organul administrativ nu a analizat pe fond contestația față de respectivele acte administrativ fiscale, art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală dispunând că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, aceasta neputând cenzura în mod direct actele administrative reprezentate de raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere fără a exista o soluție prin care organul administrativ să fi analizat fondul contestației fiscale.
Având în vedere considerentele expuse, se vor respinge cererile reclamantei, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererile formulată de contestatoarea . SRL cu sediul in P., ., județul O., în contradictoriu cu intimatele D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul in C., .. 2 județul D. si A. J. A FINANTELOR PUBLICE O., cu sediul in Slatina, . A, județul O., privind anularea deciziei 6/14.01.2014, raportului de inspecție fiscală nr. F-OT 459/06.08.2013 și deciziei de impunere F-OT 534/06.08.2013, ca neîntemeiate.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică azi 06 Mai 2014.
Președinte, T. S. | ||
Grefier, C. P. |
Red. TS
Tehnored. BA
Ex. 4
14.05.2014
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 295/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 551/2014.... → |
|---|
