Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1029/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 1029/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 1381/104/2014

Dosar nr._ - contencios administrativ -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 1029/2014

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Nuți F. O. M.

Grefier D. M. Ș.

Pe rol pronunțarea rezultatului dezbaterilor avute loc asupra cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. S. I., domiciliat în Caracal, .. 11A, județul O., în contradictoriu cu pârâții P. M. Caracal, U.A.T. - M. Caracal, cu sediul în Caracal, ..10, județul O., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) .

Constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.10.2014 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 29.10.2014 și 05.11.2014, dată la care s-a pronunțat următoarea soluție.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, reclamantul M. S.-I. a chemat în judecată pe pârâții P. M. Caracal si U A T - M. Caracal, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea actelor administrative cu caracter individual, respectiv, dispoziția nr.310 /28.02.2014 a Primarului M. Caracal referitoare la reîncadrarea în funcția publică locală a reclamantului începând cu data de 01.03.2014 și modificarea dispozițiilor de reîncadrare aferente perioadei 01.01._14 și dispoziția nr 374/28.02.2014 a Primarului M. Caracal, referitoare la stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia și a foloaselor nerealizate rezultate din corecția drepturilor salariale.

În subsidiar, solicită prescripția sumelor datorate pentru perioada ianuarie-februarie 2011 stabilite prin Dispoziția nr. 374/28.02,2014 a Primarului M. Caracal referitoare la stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia și a foloaselor nerealizate rezultate din corecția drepturilor salariale în cuantum de 628 lei.

În motivare, reclamantul arată că deține funcția publică de inspector, grad profesional principal, gradația 3, clasa de salarizare 40, coeficient de ierarhizare 2,62 în cadrul Compartimentului Constatare, Impunere Impozite și Taxa Locale din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului M. Caracal, având ca atribuții administrarea creanțelor fiscal și executarea persoanelor juridice cu debite către bugetul local.

Precizează reclamantul că în temeiul prevederilor art. 4 alin.3 din Legea 285/2010- privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și Legii 283/2011- începând cu ianuarie 2011, au fost făcute reîncadrări succesive prin dispoziții ale Primarului M. Caracal cu stabilirea drepturile salariale aferente anilor 2011,2012,2013 respectiv: dispozițiile nr.105/25.01.2011,

4188/29.12.2011, 74/13.06.2012, 663/01.10.2012, 1751/03.12.2012, 2536/20.12.2013.

Conform prevederilor art. 14 din Legea 285/2010 în salariul de bază i-au fost incluse reclamantului și stimulentele acordate în temeiul O.G. 92/2003 -Cod procedură fiscală prin Dispoziția 105/25.01.2011.

In cursul anului 2013, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului O. a efectuat un audit financiar la Primăria M. Caracal constatând prin Decizia nr. 3/2014 la pct 6.6.1. că drepturile salariale pentru un număr de 55 de salariați, printre care și ale reclamantului, au fost stabilite eronat nefiind raportate la nivelul lunii octombrie 2010 așa cum prevede art. 14 din Legea cadru nr. 285/2010, fiind incluse în salariul de bază și stimulentele acordate în baza OG 92/2003.

Deși obiectul dedus judecații nu-1 reprezintă contestarea pct. 6.6.1 din Decizia nr. 3/2014 a Camerei de conturi O., reclamantul învederează instanței aspecte de nelegalitate ale acestei decizii care a stat la baza dispozițiilor contestate.

Astfel conform pct 6.6.1 din Decizia nr. 3/2014 Camera de conturi O. a reținut în esență, nerespectarea prevederilor art. 14 din Legea 285/2010 începând cu 01.01.2011 prin includerea în salariul de bază a nivelului mediu al stimulentelor aferente lunii octombrie 2010 acordate în mod nelegal:

- fondul de stimulente aferent lunii octombrie 2010 nu a fost constituit efectiv și nu s-au mai înregistrat operațiuni de alimentare a contului special cu sume reprezentând stimulente;

- că aceste stimulente aferente lunii octombrie 2010 au fost acordate începând cu ianuarie 2011 atât unor persoane din cadrul compartimentelor cu atribuții în administrarea creanțelor fiscal cât și persoanelor din cadrul compartimentelor ce nu administrează creanțe fiscale.

De asemenea, în temeiul art 33 alin 3 si art 43 lit c din Legea nr 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de conturi, prin Decizia nr 3/2014, Camera de conturi O. a dispus:

- pct 11- efectuarea corecțiilor salariale privind încadrarea personalului pe funcții,grade și trepte de salarizare începând cu 01.01.2011 conform Legii-cadru 285/2010.

- pct 23 - stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia și a foloaselor nerealizate pentru un număr de 55 de salariați ca urmare a includerii în salariul de baza a nivelului mediu al drepturilor bănești -stimulentelor - aferente lunii octombrie 2010 cu încălcarea prevederilor legale.

Curtea de conturi însă în mod nelegal prin masurile dispuse a obligat P. M. Caracal să modifice aceste dispoziții în mod unilateral și să dispună retroactiv încadrarea reclamantului și diminuarea drepturilor salariale legale începând cu ianuarie 2011,curtea negând aceste drepturi fără ca în prealabil să solicite instanței judecătorești înlăturarea lor.

Consideră reclamantul că motivarea actului de control materializată prin Decizia nr 3/2014, pct 6.6.1 a Curții de conturi - ce a stat la baza emiterii Dispoziției nr 310/28.02.2014 este dată cu încălcarea principiului neretroactivității legii, a principiului securității raporturilor juridice, aceasta fiind nelegală și constatarea auditorilor nereală, deoarece, în mod eronat s-au reținut că de prevederile art 14 din Legea 285/2010 beneficiază începând cu 01.01.2011, personalul din cadrul compartimentelor de specialitate cu atribuții în administrarea creanțelor fiscal, deoarece articolul menționat prevede că aceste stimulente se introduc în salariul de baza pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de drepturi bănești acordate din fondurile

constituite în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și nu doar personalului din cadrul compartimentelor de specialitate.

Totodată, eronat se reține că acest fond nu a fost constituit deoarece, conform art 227 alin 6 din OG 2/2003 Cod procedură fiscală (sinteza 2010) ,,Aprobarea stimulentelor în cazul unităților administrativ-teritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate’’.

Din referatele nr_/04.11.2010 întocmite de Șeful Serviciului executare silită referate aprobate de primarul municipiului și directorul economic, rezultă fără dubiu că aceste stimulente aferente lunii octombrie au fost aprobate de ordonatorul de credite, deci fondul a fost constituit.

Deși curtea a reținut că după 25.06.2010 nu s-au mai înregistrat operațiuni de alimentare a contului cu destinație specială cu sume reprezentând stimulente, aceasta concluzionează că fondul nu a fost constituit, făcând astfel o gravă confuzie însă între constituirea fondului aferent lunii octombrie 2010 care a fost aprobat de ordonatorul de credite conform art 227 alin 6 din OG 92/2003 și alimentarea contului special cu stimulentele aprobate, care era atributul exclusiv al conducerii instituției-director economic și primar, a căror culpă este exclusivă.

Consideră reclamantul că dispoziția nr. 310 /28.02.2014 încalcă principiul neretroactivității actelor administrative, neținându-se seama de faptul că efectele unui act administrativ se produc numai pentru viitor, principiu garantat de art. 15 alin 2 din Constituția României.

Pentru perioada supusă controlului Curții de conturi, dispozițiile emise de P. M. Caracal în perioada ianuarie 2011-decembrie 2012 (dispozițiile nr.105/25.01.2011,4188/29.12.2011,874/13.06.2012,663/01.10.2012, 1751/03.12.2012, 2536/20.12.2013 în baza cărora s-au acordat sumele imputate, ,reprezintă acte administrative unilaterale ce au fost emise conform art 68 alin l,art 48 și 49 alin 2 din Legea 215/2001 si care au intrat în circuitul civil, au produs efecte juridice din momentul comunicări acestora, se bucură de prezumția de legalitate, respectiv autenticitate și veridicitate ce justifică principiul executării din oficiu a actelor administrative, dispozițiile menționate sunt ele însele titluri executorii, fiind emise în regim de putere publică și nu au fost contestate conform art 1 alin 8 din Legea 554/2004 și art 20 din Legea 340 /2004 de Prefectul județului O..

Consideră că nu poate fi atrasă răspunderea reclamantului pentru faptul că drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010, au fost plătite din fondul de salarii și nu din conturi diferențiate în funcție de natura acestor drepturi bănești.

Deși, la pct. 7.1.8 din Raportul de audit financiar înregistrat sub nr._/08.11.2013, Curtea de Conturi concluzionează că abaterea ce a constat în nevirarea fondurilor colectate într-un cont distinct deschis la Trezorerie și din care urma să fie efectuată plata stimulentelor aferente lunii octombrie 2010, s-a datorat exercitării unei activități necorespunzătoare de către managementul entității auditate (Primăria M. Caracal) la pct. 11 din Decizia nr. 3/2014, aceasta dispune ca măsură efectuarea corecțiilor salariale începând cu 01.01.2011, iar la pct. 23 dispune recuperarea prejudiciului pentru un număr de 55 de salariați printre care și

reclamantul a căror culpă nu poate fi dovedită de Curtea de Conturi și implicit de P. M. Caracal.

Consideră că în cauză Dispoziția nr. 374/28.02.2014 încălcă prevederile art.75 din Legea nr. 188/1999 conform cu care răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală a funcționarilor publici intervine în cazul în care aceștia încalcă cu vinovăție îndatoririle și sarcinile de serviciu; art. 84 din Legea 188/1999 conform cu care răspunderea civilă a funcționarului public se angajează; a)pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b)pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c)pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

De asemenea, conform art. 85 din Legea nr. 188/1999 repararea pagubelor aduse autorității pentru situațiile de la art. 84 lit. a și b se dispune prin emiterea unei dispoziții de imputare în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.

Pe cale de consecință în cadrul răspunderii patrimoniale funcționarul public care a produs o pagubă angajatorului va fi obligat la repararea acestui prejudiciu produs din culpa sa, ca urmare a încălcării îndatoririlor de serviciu sau pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.

Consideră că în cauză nu se poate reține existența vreuneia dintre formele de răspundere juridică ale reclamantului, ci se poate reține doar plata unor drepturi salariale acordate în mod legal de către ordonatorul principal de credite și încasate cu bună credință de către mine.

În drept, au fost invocate, prevederile art. 1 alin 1, alin 6 din Legea 554/2004 legea contenciosului administrativ, prevederile art 1 alin 5,art. 15 alin.2 și art.21 alin.3 din Constituția României, prevederile art. 14 alin.3 din Legea 285/2010- privind salarizarea în anul 2011, prevederile art.75, art.84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.

Au fost depuse la dosar, în copie, dispoziția nr 310/28.02.2014 a Primarului M. Caracal referitoare la reîncadrarea în funcția publică locală a reclamantului începând cu data de 01.03.2014 și modificarea dispozițiilor de reîncadrare aferente perioadei 01.01._14; dispoziția nr 374/28.02.2014 a Primarului M. Caracal referitoare la stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia si a foloaselor nerealizate rezultate din corecția drepturilor salariale ale reclamantului, dispozițiile nr. 105/25,01.2011,4188/29.02.2011,874/13.06.2012,1751/03.12.2012,2536/20.12.2013, CI, extras din Decizia nr 3/2014 a Curții de conturi a României-Camera de conturi a județului O., copia fișei de post și copia referatului nr_/04.11.2010.

La data de 6 mai 2014, P. M. Caracal – Instituția Primarului și U. – M. Caracal a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului pentru următoarele considerente:

Se arată că la data de 28.02.2014, Primăria M. Caracal a emis Dispozițiile nr. 374 și 310/28.02.2014,ce fac obiectul prezentei acțiuni.

In urma acțiunii de verificare cu tema « audit financiar al contului de execuție încheiat pe anul 2012» la Unitatea Administrativ - Teritorială M. Caracal de

către Camera de Conturi a Județului O. cu privire la reîncadrarea conform legii - cadru nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a constatat că la un număr de 55 de salariați, salariul de bază a fost majorat nelegal ca urmare a includerii în acesta a unor drepturi bănești, reprezentând nivelul mediu al stimulentelor aferente lunii octombrie 2010, care nu pot fi justificate legal.

Conform ort 14 din Legea-cadru nr. 285/2010, începând cu data de 01.01.2011, pentru personalul cu atribuții în administrarea creanțelor fiscale locale, beneficiare de drepturi bănești acordate din fondurile constituite în temeiul OG 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală, salariile de bază se calculează prin includerea în acestea a nivelului mediu al acestor drepturi bănești aferente lunii octombrie 2010.

Astfel, în baza dispoziției emisă de ordonatorul de credite, respectiv Dispoziția nr. 105/25.01.2011 s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția publică de execuție și stabilirea drepturilor salariale începând cu 01.01.2011, dată de la care, în salariul de bază au fost incluse conform art. 14 din Legea nr. 284/2010 stimulentele acordate din fondurile constituite în temeiul OG 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală.

Din verificarea efectuată de Camera de Conturi O. cu privire la modul de constituire al fondului de stimulente și utilizarea acestuia pe luna octombrie 2010, s-a constatat că acest fond nu a fost constituit efectiv prin reținerea cotei de 15% din valoarea creanțelor fiscale stinse prin executare silită, concomitent cu diminuarea conturilor corespunzătoare de venituri ale bugetului local și virarea acestor sume într-un cont distinct, cu destinație specială, deschis la Trezoreria Caracal.

Prin Decizia nr.3/21.01.2014, Camera de Conturi O., în temeiul art.43 din Legea nr.94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, adispus efectuarea retroactivă a corecțiilor salariale privind încadrarea personalului pe funcții-grade si trepte de salarizare începând cu 01.01.2011, conform Legii cadru 285/2010.

De asemenea, în temeiul art.33 alin.4 din Legea nr.94/1992, Camera de Conturi a dispus stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia și a foloaselor nerealizate pentru un număr de 55 de salariați printre care și reclamantul, ca urmare a includerii în salariul de bază, acordate conform OG 92/2003.

Având în vedere și prevederile art.33, alin.3 din Legea nr.94/1992: " In situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice audiate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității audiate".

D. pentru care, instituția, prin Primar, a procedat la emiterea dispozițiilor de stabilire a prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperare a sumelor de bani reținute de Camera de Conturi O. ca fiind plătite ilegal cu respectarea indicațiilor date de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 3/2014 și a termenelor stipulate în aceasta.

Față de cele de mai sus, solicită respingerea cererii ca netemeinică.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 205-208 din Noul Cod de Procedură Civilă.

S-au depus alăturat extras din Decizia nr. 3/2014 a Camera de Conturi O. -pct. 6.6.1, extras Raport audit financiar din 08.11.2013, Referatul nr.

_/04.11.2011 prin care s-a constituit fondul de stimulente aferent lunii octombrie 2010.

Analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale, tribunalul reține următoarele:

În urma raportului de audit financiar din 08.11.2013 efectuat de auditori publici externi din cadrul Camerei de Conturi a Județului O., a fost emisă decizia nr. 3/2014 de către Camera de Conturi a Județului O., reținându-se că la un număr de 55 de salariați, salariul de bază a fost majorat nelegal ca urmare a includerii în acesta a unor drepturi bănești reprezentând nivelul mediu al stimulentelor aferente lunii octombrie 2010 și care nu pot fi justificate legal, deoarece fondul special nu a fost constituit efectiv prin reținerea cotei de 15% din valoarea creanțelor fiscale locale stinse prin executare silită, concomitent cu diminuarea conturilor corespunzătoare de venituri ale bugetului local și virarea acestora într-un cont distinct cu destinație specială, ultimele operațiuni înregistrate în contul respectiv fiind la data de 25.06.2010 când soldul a devenit zero, după această dată nemaiînregistrându-se operațiuni de alimentare a contului.

S-a constatat astfel că plata drepturilor bănești reprezentând stimulente, repartizate și acordate persoanelor din cadrul entității pentru luna octombrie 2010, s-a efectuat contrar prevederilor legale, din credite bugetare, fără a exista prevederi bugetare cu această destinație, constatându-se, de asemenea, că aceste drepturi bănești au fost acordate începând cu anul 2011, atât unor persoane din cadrul compartimentelor cu atribuții în administrarea creanțelor fiscale locale, cât și unor persoane din cadrul celorlalte compartimente aflate în structura entității, care nu administrează creanțe fiscale locale.

Față de constatările respective, s-a decis efectuarea corecțiilor salariale privind încadrarea personalului pe funcții, grade și trepte de salarizare începând cu 01.01.2011 în conformitate cu prevederile Legii cadru 285/2010 (pct. 11 din decizie) și stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia și a foloaselor nerealizate calculate potrivit legii, ca urmare a efectuării de plăți nelegale în sumă estimată de 1.969.237 lei pentru un număr de 55 salariați, prin includerea în salariul de bază a nivelului mediu al drepturilor bănești aferente lunii octombrie 2010, reprezentând stimulente cu încălcarea prevederilor legale (punct 23 decizie).

În baza deciziei Camerei de Conturi O., pârâtul a procedat la emiterea dispozițiilor de stabilire a prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea sumelor de bani constatate de Camera de Conturi O. ca fiind plătite ilegal, cu respectarea indicațiilor date prin respectiva decizie, sens în care a fost emisă dispoziția de reîncadrare pentru reclamant începând cu 1.03.2014, iar dispozițiile prin care au fost stabilite cuantumurile salariilor de bază brute ale acestuia, aferente perioadei 1.01._14 au fost modificate în conformitate cu anexa dispoziției de reîncadrare, la aceeași dată fiind emisă și dispoziția de imputare pentru sumele considerate ca fiind încasate necuvenit pentru perioada 1.01._14 și foloasele nerealizate.

Dispoziția de reîncadrare nr.310 din 28.02.2014, încalcă principiul neretroactivității actelor administrative întrucât prin emiterea acesteia s-a intervenit

în mod retroactiv în plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru perioada 1.01._14, prin această măsură încălcându-se acest principiu consacrat de art.15 al.2 din Constituția României, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului, interdicția retroactivității actelor administrative nefiind numai un principiu imperativ, el condiționând însăși legalitatea acestor acte.

Câtă vreme dispozițiile modificate, conform anexei, se refereau la reîncadrarea reclamantului pe funcția publică, cu menționarea gradului profesional și a coeficientului de ierarhizare, acestea nefiind anulate în cadrul controlului de legalitate, organul emitent nu le mai putea revoca, potrivit art.1 al.6 din Legea 554/2004, actele respective producând efecte juridice, constatându-se astfel încălcarea principiului irevocabilității actului administrativ și a principiului securității raporturilor juridice consacrate în jurisprudența internă și jurisprudența CEDO.

În ceea ce privește dispoziția nr.374/28.02.2014 prin care reclamantului i-a fost imputată suma considerată a fi încasată nelegal în perioada 1.01._14 și foloasele nerealizate, ca urmare a greșitei salarizări, se constată că aceasta este nelegală, atât ca o consecință a nelegalității dispoziției de reîncadrare retroactivă pentru perioada 1.01._14, cât și datorită faptului că reclamantul, în calitate de inspector grad profesional principal în cadrul Compartimentului Constatare, Impunere, Impozite și Taxe Local din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului M. Caracal, a îndeplinit atribuții privind administrarea creanțelor fiscale și executarea persoanelor juridice cu debite către bugetul local,conform fișei de post depusă la dosar, în plus constatându-se că nu s-au făcut dovezi referitoare la eventuala culpă a acestuia în neconstituirea sau nealimentarea contului special de plată a stimulentelor.

În acest sens, nu poate fi reținută apărarea pârâtului referitoare la prevederile art. 84 din Legea 188/1999 privind răspunderea civilă a funcționarului public pentru nerestituirea în termen legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, reclamantul neavând culpă în încasarea sumelor imputate prin dispoziția nr.374 din 28.02.2014.

Mai mult, se constată că prin art.2 din Legea 124/23.09.2014 publicată în M.O. 700/24.09.2014 s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând veniturile de natură salarială prin care personalul din sectorul bugetar (prevăzut la art.1) trebuie să le restituie, drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii, situație în care se află și reclamantul din cauza de față.

În ceea ce privește măsura prevăzută la art.1 din dispoziția nr.310/28.02.2014 privind reîncadrarea reclamantului începând cu data de 1.03.2014 și stabilirea salariului de bază brut lunar, fără stimulente, începând cu aceeași dată, instanța constată că dispoziția contestată este nelegală și sub aspectul neincluderii stimulentelor în salariul de bază brut lunar începând cu data de 01.03.2014.

Se reține că, potrivit art.14 al.1 din Legea 285/2010, începând cu data de 1.01.2011, pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care

beneficiază de drepturi bănești acordate din fondurile constituite în temeiul OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare și al OG 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea 116/2004, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază se calculează prin includerea în acestea a nivelului mediu al acestor drepturi bănești aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare funcție publică pe categorii, clase și grade profesionale, respectiv pentru fiecare funcție, în funcție de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale.

Din analiza art.14 din Legea 285/2010 rezultă că este vorba de o normă imperativă, iar actul normativ nu reglementează vreo situație care să excludă de la aplicare sau care să limiteze dispozițiile art.14 din Legea 285/2010. În cazul art.14 din Legea 285/2010, legiuitorul nu a lăsat la simpla apreciere a angajatorului și a ordonatorului de credite dacă această normă legală se aplică sau nu.

În speță, pârâții nu justifică motivele pentru care, începând cu data de 1.03.2014 nu au procedat la includerea stimulentelor în salariul de bază al personalului autorității publice, în condițiile în care s-a făcut dovada că stimulentele aferente lunii octombrie 2010 au fost aprobate de ordonatorul de credite, în baza referatelor întocmite de șeful serviciului executare silită, deci fondul a existat efectiv, dar nu au mai fost înregistrate operațiuni de alimentare a contului cu destinație specială cu sumele reprezentând stimulente, acesta constituind atributul exclusiv al conducerii instituției – director economic și primar.

Este de reținut faptul că prin Decizia nr.3/2014 a Camerei de Conturi a Județului O., ce a stat la baza dispozițiilor contestate în prezenta cauză, nu s-a dispus în sensul încetării plății stimulentelor pentru viitor.

Prin urmare, începând cu 1.03.2014, în mod greșit ordonatorul principal de credite, P. M. Caracal nu a aprobat, nu a alocat și nu a repartizat sumele necesare pentru includerea în salariul de bază a drepturilor bănești la care se referă art.14 din Legea 285/2010, situație ce a condus la imposibilitatea aplicării acestui articol și, în consecință, la emiterea dispozițiilor de reîncadrare începând cu 1.03.2014, fără includerea în salariul de bază a drepturilor bănești prevăzute art.14 din Legea 285/2010.

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamant, urmând ca în baza art.8 alin.1 din Legea 554/2004 cu modificările ulterioare, să admită acțiunea și să dispună anularea dispozițiilor nr.310 din 28.02.2014 și 374 din 28.02.2014.

Se va menține încadrarea în funcție cu drepturile salariale aferente lunii februarie 2014, stabilite anterior emiterii dispoziției nr.310 din 28.02.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. S. I., domiciliat în Caracal, .. 11A, județul O., în contradictoriu cu pârâții P. M. Caracal, U.A.T. - M. Caracal, cu sediul în Caracal, ..10, județul O., anulează dispoziția nr.310/28.02.2014 și dispoziția nr.374/28.02.2014, menținând încadrarea în funcție și drepturile salariale aferente lunii februarie 2014, stabilite anterior emiterii dispoziției nr.310 din 28.02.2014.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință, azi 05 Noiembrie 2014 la Tribunalul O..

Președinte,

Nuți F. O. M.

ptr.Grefier,

D. M. Ș.

aflată în concediu medical,

semnează

S. L. T.

Red.N.Fl.O.M/SM

Ex.5/5.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1029/2014. Tribunalul OLT