Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 142/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 142/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 6434/311/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
C. administrativ și fiscal
DECIZIE Nr. 142/2014
Ședința publică de la 17 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S. O.
Judecător M. G.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul petent G. A., domiciliat în Râmnicu V., ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata P. S.-DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ, județul O., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr._/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, s-a respins plângerea formulată de petentul G. A. - în contradictoriu cu intimata P. S. - Direcția Poliție Locală - S., ca neîntemeiată.
A fost obligat petentul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentința, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat cu măsura principală a amenzii contravenționale în cuantum de 225 lei, în temeiul dispozițiilor art. 142 lit. a) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și art. 99 alin. (2) și 108 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că: a oprit autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe .. S. blocând calea de acces la ..
În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care Judecătoria a trecut la analiza susținerilor petentului privind nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Conform dispozițiilor normative în temeiul cărora a fost sancționat petentul:
Art. 142 din Regulamentul de aplicare al O.G. nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006) - Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor: a) în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisă";
Art. 99 O.U.G. nr. 195/2002 – (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: (2) Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).
Art. 108 O.U.G. nr. 195/2002 – (1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 8. oprirea neregulamentară;
Deși petentul a contestat existența contravenției reținute în sarcina sa, iar pentru dovedirea susținerilor sale instanța a avut posibilitatea de a solicita administrarea de probe, a cerut instanței exclusiv proba cu înscrisuri, iar prin înscrisurile depuse la dosar nu a făcut dovada nici a faptului că la data și ora trecute în procesul verbal nu se afla la volanul autoturismului marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ și nici a faptului că în locul unde mașina a fost oprită nu se afla nici o interdicție în acest sens.
În aceste condiții, Judecătoria constată că prezumția de veridicitate de care se bucură procesele verbale de contravenție care au la bază constatările personale ale agentului care le întocmește nu a fost răsturnată, deoarece situația de fapt expusă în plângere nu este confirmată de probele administrate în cauză.
Cu privire la referirile făcute la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Judecătoria reține că, într-adevăr, după criteriile dezvoltate de Curtea de la Strasbourg, acuzația adusă petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”, astfel că petentul se bucură de garanțiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv prezumția de nevinovăție și principiul „in dubio pro reo”.
Pronunțându-se asupra chestiunilor de natură procedurală, cu referire directă la sarcina probei în procedura contravențională, Curtea a statuat căprezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. S-a arătat că ceea ce Convenția impune din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este necesitatea unei anumite proporții între aceste prezumții și prezumția de nevinovățieinstituită în favoarea acuzatului (Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A. c. României, par. 60).
În dezvoltarea acestei teze, într-o cauză relativ recentă (I. P. c. României – cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea a arătat că ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul ca instanțele naționale să ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentului responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
În această ordine de idei s-a arătat că, atâta vreme cât petentului i se acordă pe tot parcursul procesului posibilitatea de a a-și dovedi afirmațiile, procedura contravențională nu este de natură a-l plasa într-o situație dezavantajoasă față de autoritatea care a formulat acuzația, fiind astfel păstrat echilibrul dintre prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție care are la bază constatările personale ale agentului constatator și prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul.
Totodată, așa cum a reținut Curtea și în jurisprudența sa anterioară, invocarea de către instanțe a prezumției de legalitate și temeinicie, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu are pentru petent un caracter neașteptat, având în vedere dispozițiile naționale incidente din dreptul intern (A. c. României, par. 58 și 59). Au fost avute în vedere în acest sens dispozițiile art. 129 C. proc. civ. („Partile au îndatorirea ca, în condițiile legii [...] să-și probeze pretențiile și apărările”) și art. 1169 din Codul civil („Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”).
Prin urmare, atâta vreme cât în prezenta cauză petentului i s-a acordat dreptul de a face dovada susținerilor sale, acesta având posibilitatea de a solicita administrarea de probe pentru dovedirea susținerilor sale (în măsura în care aceste probe sunt apte să facă dovada celor susținute de petent), Judecătoria constată că echilibrul între cele două prezumții a fost păstrat.
Judecătoria a constatat însă că deși petentul a susținut că desfășurarea faptelor a fost altfel decât s-a reținut în procesul verbal contestat (în sensul că nu el este cel care a condus autoturismul sau că în locul unde autoturismul a fost oprit nu exista nici o interdicție în acest sens), prin probele administrate în cauză nu a făcut această dovadă, astfel că Judecătoria urmează să dea valoare juridică prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul G. A., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței, admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 16.05.2013, ca netemeinic și nelegal.
În motivare se arată că în mod netemeinic și nelegal, Judecătoria S. a apreciat că atâta timp cât i s-a oferit posibilitatea de a-i dovedi susținerile, nu a fost plasat într-o situație dezavantajoasă față de autoritatea care a formulat acuzația, în speță Direcția Poliția Locală S..
În speță, Direcția Poliția Locală S. nu a formulat întâmpinare și nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris în temeiul căruia a fost emis procesul-verbal contestat.
Potrivit jurisprudenței naționale și europene și doctrinei în materie contravențională, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, Și, în consecință, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, urmând ca intimatul să facă dovada faptului că acesta se face vinovat de săvârșirea contravenției.
Faptul că în locul în care mașina a fost oprită nu se afla nicio interdicție în acest sens nu reprezintă o afirmație care trebuia dovedită de către subsemnatul, în calitate de petent. Ținând de însăși natura contravenției reținute, având în vedere dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001, intimatul trebuia să dovedească faptul că în locul în care mașina a fost oprită se afla o astfel de interdicție, aȘa cum o face în alte cazuri, cu planșe fotografice sau înregistrare video cu ajutorul unui mijloc tehnic.
În lipsă unei asemenea dovezi din partea autorității care a formulat acuzația, ar fi trebuit să opereze prezumția de nevinovăție Și principiul " in dubio pro reo", la care face referire însăși instanța de fond.
Petentul nu locuiește în S., ci în orașul Râmnicu V., iar costurile necesare deplasării și procurării unui înscris doveditor ar fi fost împovărătoare pentru el și circulând într-un oraș necunoscut, a respectat semnificația indicatoarelor întâlnite, iar atunci când am staționat, nu am observat în zonă nici un indicator " Oprirea interzisă".
Cu ce fel de mijloc de probă ar putea dovedi propria susținere, pentru a răsturna susținerea organului constatator, în măsura în care aceasta din urmă este nedovedită.
Din această perspectivă, fără putință de tăgadă că a fost plasat într-o situație dezavantajoasă față de autoritatea care a formulat acuzația, în speță Direcția Poliția Locală S..
Față de aceste aspecte, Judecătoria S., în mod greșit, a expus argumentele, denaturând principiile formulate in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cauza P. contra României citată de Judecătoria S. are la bază o altă stare de fapt, care nu se pliază pe starea de fapt a prezentei cauze pentru a putea fi reținută în speță. Astfel, așa cum se poate observa din cuprinsul acesteia, în Cauza P. contra României, autoritatea care a formulat acuzația a prezentat instanței de judecată probele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție și, din această perspectivă instanța europeană a reținut egalitatea de tratament a părților implicate în litigiu.
Procesul verbal de contravenție nu a fost susținut de nicio altă probă.
Ori, simplul fapt că emană de la autoritate publică nu este suficient pentru dovedi realitatea și veridicitatea faptei contravenționale, atâta timp cât prezenta contravenție este sancționată cu amendă care nu este menită ca o compensație pecuniară pentru daune, ci ca o pedeapsă pentru a preveni recidiva, are caracter penal din perspectiva jurisprudenței CEDO.
Față de aceste aspecte, apreciază că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a considerat că intimatul a făcut dovada faptei contravenționale reținute in procesul-verbal contestat de subsemnatul.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 460 și următoarele din C.pr. civ.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul urmează să constate că apelul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Din întregul material probator de la dosar rezultă că apelantul petent G. A. la data de 16.04.2013 a fost amendat de către Direcția Poliției Locale aparținând Primăriei S., cu amenda contravențională în cuantum de 225 lei, pentru faptul că acesta ar fi oprit autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe . S., blocând calea de acces în parcarea supraetajată.
Apelantul petent critică hotărârea instanței de fond pe motivul că în mod greșit i s-a reținut în sarcina sa contravenția respectivă, deoarece situația de fapt nu corespunde realității, din două considerente și anume că la data menționată nu a condus autoturismul marca Dacia și că nu a oprit pe . S. blocând calea de acces în parcarea supraetajată.
Apelantul petent atât la instanța de fond cât și în fața instanței de apel, nu a făcut nici o dovadă în sensul de a dovedi apărările formulate fapt reținut de altfel și de instanța de fond în considerentele hotărârii.
În mod corect Judecătoria S. prin pronunțarea hotărârii a dat valoare juridică prezumției de legalitate și temeinicie a procesului de contravenție atâta timp cât petentul nu a făcut nici o dovadă a susținerilor sale, deși avea posibilitatea să administreze probe în măsura în care aceste probe erau apte să dovedească cele susținute.
Pentru considerentele expuse mai sus instanța urmează ca în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă cererea de apel formulată de apelantul G. A. ca nefondat și să mențină sentința instanței de fond ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul petent G. A., domiciliat în Râmnicu V., ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata P. S. - Direcția Poliție Locală, cu sediul în S., . O..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 17 Aprilie 2014 la Tribunalul O..
Președinte, I. S. O. | Judecător, M. G. | |
Grefier, M. B. |
Red. ISO
Tehnored.BA
J.f. D.L.
Ex. 4
09.05.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 226/2014. Tribunalul OLT | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 341/2014.... → |
|---|
