Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr. 946/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 946/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 1845/104/2014

Dosar nr._ - fond contencios

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 946/2014

Ședința publică din data de 14.10.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. G.

Grefier: I. M. I.

Pe rol, judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta T. I., domiciliată în Slatina, .. 10, ., ., județul O., în contradictoriu cu pârâtul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE O., cu sediul în Slatina, .. 19, județul O., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. A. M. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentanta reclamantei apreciază că instanța competentă în soluționarea prezentei cauze este Tribunalul O..

Instanța, procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 c.p.civilă, constată în conformitate cu prevederile art. 95 c.p.civilă, că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și, în temeiul art. 238 c.p.civilă estimează că prezenta cauză poate fi soluționată la termenul de astăzi.

Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât.

Avocat D. A. M. solicită respingerea excepției invocată de pârât ca neîntemeiată, precizând că reclamanta a formulat cererea ce face obiectul cauzei de față raportându-se la legislația în vigoare, respectiv Ordinul M.A.I. nr. S/139/2014 care a modificat Ordinul nr. S/214/2011, ce a fost invocat în cererea formulată de reclamantă anterior.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. –Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal la nr._, reclamanta T. I. a chemat în judecată pârâtul I. Județean de Poliție O., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 318 din 09.04.2012 emisă de către Șeful Inspectoratului, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat că prin dispoziția mai sus menționată i-a fost eliminat sporul de 25% pentru studii superioare, eliminare care a fost operată începând cu data de 01.03.2012, iar prin Decizia de impunere nr. 535/04.05.2012 emisă de către Șeful Inspectoratului i s-a imputat suma de 1675 lei.

Împotriva deciziilor preciate, reclamanta a formulat contestație la Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul IPJ O. și, prin hotărârea nr. 601/31.05.2012, i-a fost admisă contestația și s-a anulat decizia de impunere nr. 535/04.05.2012.

Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul IPJ O. a omis însă, la acel moment, respectiv 31.05.2012, să se pronunțe cu privire la primul capăt de contestație, cel de anulare a Dispoziției Șefului Inspectoratului înregistrată sub nr. 318/09.04.2012, iar pârâta, în încercarea de a repara omisiunea, prin adresa înregistrată sub nr. 579/08.06.2012, i-a comunicat faptul că unitatea nu poate da curs favorabil contestației formulate.

S-a precizat că, în esență, atât motivarea din dispoziția nr. 318/09.04.2012, cât și cea din adresa nr. 579/08.06.2012, fac referire la o singură situație, cu totul nereală, și anume faptul că eliminarea sporului de 25% pentru studii superioare s-ar datora faptului că nu-și mai desfășură activitatea în aceleași condiții.

Reclamanta a depus la dosar un exemplar de pe dispoziția contestată, hotărârea nr. 601 din 31.05.2012, adresa nr. 579 din 08.06.2012, decizia de imputare nr. 535/2012 și baza de calcul pentru diferențe salariale.

Pârâtul I. Județean de Poliție O. a depus la dosar întâmpinare la cererea formulată de reclamanta T. I., invocând, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 și art. 431 alin. 1 cod pr civilă, excepția autorității de lucru judecat, având în vedere faptul că pe rolul Tribunalului O. s-a mai aflat un dosar similar, respectiv dosarul civil nr._ *, soluția pronunțată în dosarul menționat fiind definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

În conformitate cu dispoz.art. 411 al. 1 pct.2 cod pr civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pârâtul a depus la dosar copia sentinței nr. 3048/2013 din 17.12.2013 pronunțată de Tribunalul O. Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 246 cod pr civilă, excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2012 pe rolul Tribunalului O. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, la nr._, reclamanta T. I. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean O., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție a Județului O. nr. 318/09.04.2012 ca fiind nelegală și netemeinică, precum și punerea sa în situația anterioară emiterii dispoziției.

Prin sentința nr. 3048 din data de 17.12.2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._ * s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T. I. în contradictoriu cu pârâtul I. Județean De Poliție O., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului O. nr. 252 din 23.03.2012,începând cu data de 01.03.2011,agentului șef principal de poliție T. I. I., agent II la compartimentul financiar i s-a eliminat cuantumul sporului de 25% pentru studii superioare, deoarece nu-și mai desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului O. nr. 318 din 9.04.2012 s-a revenit la Dispoziția Șefului IPJ O. nr. 252 din 23.03.2012, în sensul că începând cu data de 1.03.2012, agentului de poliție i s-a eliminat cuantumul sporului de 25%, revenirea menționată datorându-se faptului că în mod eronat a fost menționată data de 1.03.2011 în loc de 1.03.2012, cum era corect, această mențiune fiind explicit consemnată in respectiva dispoziție, iar aceasta conține dispoziții mai favorabile față de prima dispoziție, care nu a fost contestată.

Reclamanta a contestat dispoziția pentru faptul că în mod greșit i s-a înlăturat sporul de 25 % acordat pentru studii superioare ,deoarece acest spor se poate pierde numai în momentul în care te muți la cerere . sau nu-ți mai desfășori activitatea in aceleași condiții pentru care a fost acordat.

A precizat că a fost mutată în cadrul IPJ O. in interes de serviciu in urma reorganizării, executându-și aceleași atribuții de serviciu în cadrul Serviciului –Financiar-Salarii, ca acelea desfășurate până la data de 0l.l0.2010, în cadrul Școlii de Poliție „N. G.”.

Arată că la preluarea și încadrarea sa in cadrul IPJ O. i s-a menținut salariul deținut in decembrie 2009, iar de la această dată nu și-a schimbat locul de muncă, astfel că nu este de acord cu diminuarea salariului începând cu data de 0l.03.2012.

Arată că prin operațiunea de diminuare a salariului s-au încălcat și prevederile Legii 330/2009.

Instanța a apreciat că apărările reclamantei sunt neîntemeiate pentru cele ce urmează:

S-a constatat că dispoziția care produce efecte juridice în ceea ce privește eliminarea sporului de 25% pentru studii superioare este dispoziția șefului IPJ O. nr. 252/23.03.2012, dispoziția nr. 318 din 9.04.2012 corectează doar eroarea materială strecurată în cuprinsul primei dispoziții referitoare la data de la care se elimină acest spor, fiind menționată ca dată corectă 1.03.2012, în loc de 1.03.2011.

Instanța nu poate reține ca fiind aplicabile în cauză dispozițiile legale privind achiesarea pârâtului la pretențiile reclamantului, întrucât această achiesare este contrazisă chiar de pârât în considerentele expuse în întâmpinare referitor la aplicarea legilor de salarizare pentru categoria de personal din sectorul bugetar din cadrul căreia face parte și reclamantul, în sensul că pentru anul 2010 a fost acordată o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu agenților de poliție care beneficiau de sporul de 25% pentru studii superioare, iar, la nivelul anului 2011, sumă compensatorie nu mai este identificabilă, deoarece cuantumul acesteia a fost inclus după operarea majorării de 15%, în salariul de bază din anul 2011.

Pe de altă parte, pârâtul a depus la dosar fișa postului pentru reclamantă, aferentă anilor 2011 din care rezultă schimbarea condițiile de desfășurare a activității acesteia, aspect care justifică eliminarea sporului acordat.

Astfel, potrivit fișei postului aferentă anului 2011, reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul Compartimentului Financiar contabilitate din cadrul IPJ O., anterior, până la data de 0l.l0.2010, desfășurându-și activitatea în altă instituție respectiv în cadrul Școlii de Poliție „N. G.” Slatina, aspect confirmat chiar de reclamantă prin concluziile scrise formulate, fiind evidentă schimbarea condițiilor de muncă și implicit a cerințelor postului.

S-a constatat, prin urmare, o contradicție în ceea ce privește poziția procesuală a pârâtului IPJ O., care, deși aparent este de acord cu pretențiile reclamantei, în fapt, în contestația administrativă formulată de reclamantă a refuzat să revină asupra dispoziției nr. 318 din 9.04.2012 și, mai mult, a susținut că suma compensatorie nu mai este identificabilă pentru că a fost inclusă după operarea majorării de 15% în salariul de bază pentru anul 2011, ceea ce ar putea conduce la concluzia că drepturile bănești ce i se cuvin reclamantei nu au fost diminuate prin dispozițiile emise.

S-a reținut și faptul că potrivit legilor de salarizare ,acordarea unui spor salarial se poate face în măsura în care acesta este prevăzut în mod expres, ori pentru sporul solicitat de reclamantă nu există prevedere în actualele reglementări privind salarizarea și mai mult această sumă a fost deja inclusă în salariile de bază, nemaiputând fi acordată și in mod separat.

In consecință, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, prin actul administrativ contestat, reclamanta neputând fi considerată parte vătămată în sensul definit de art. 1 alin 1 din legea contenciosului administrativ,condiție esențială pentru a se dispune anularea actului în conformitate cu dispozițiile art 18 alin 1 din legea 554/2004/R.

Mai mult, s-a constatat că prin emiterea acestui act administrativ reclamantei i s-a creat o situație mai favorabilă, în raport cu dispoziția corectată nr. 252/23.03.2012, necontestată, care a produs efecte juridice, în prima dispoziție menționându-se că eliminarea sporului operează cu data de 1.03.2011, iar prin cea de-a doua dispoziție s-a stabilit că sporul este eliminat începând cu data de l.03.2012, observându-se că prin noua dispoziție s-a stabilit că reclamantei i se cuvenea acordarea sporului pe o perioadă de încă 1 an, pentru care în mod eronat se dispusese înlăturarea acestuia.

În cauza dedusă judecății, instanța constată că obiectul cererii îl reprezintă anularea aceleiași dispoziții ca și în cauza nr._ *, respectiv dispoziția nr. 318/09.04.2012 emisă de I. Județean de Poliție O., asupra căreia instanța s-a pronunțat prin hotărâre definitivă, devenită irevocabilă.

În conformitate cu prevederile art. 430 din noul cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra altui incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecare cu privire la chestiunea tranșată.

Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care aceasta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Motivul invocat de reclamantă în sensul că instanța de fond nu a fost sesizată cu analizarea cererii din cauza anterioară prin raportare la efectele Ordinului MAI S/139/2014, care a modificat Ordinul nr. S/214/2011, este neîntemeiat, hotărârea susmenționată intrând în puterea lucrului judecat și sub aspectul considerentelor acesteia, conform dispozițiilor legale evocate.

Raportat la sentința susmenționată, rămasă irevocabilă, instanța reține că principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Conform jurisprudenței și literaturii de specialitate, puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.

Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate.

Așadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranța legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanță de judecată într-o procedură ulterioară.

In consecință, instanța constată că fondul cauzei a fost soluționat prin sentința civilă nr. 3048 din 17.12.2013 pronunțată de Tribunalul O., aceasta având autoritate de lucru judecat atât în ceea ce privește dispozitivul cât și considerentele hotărârii.

Pentru aceste considerente, se va admite excepția invocată de pârâtul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE O. și se va respinge cererea formulată de reclamanta T. I., în contradictoriu cu pârâtul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE O., pentru autoritate de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE O. și respinge cererea formulată de reclamanta T. I., domiciliată în Slatina, .. 10, ., ., județul O., în contradictoriu cu pârâtul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE O., cu sediul în Slatina, .. 19, județul O. pentru autoritate de lucru judecat.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul O..

Pronunțată în ședința publică din 14.10.2014.

Președinte,

M. G.

Grefier,

I. M. I.

Red. MG

Tehnored.CM

4ex./12.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr. 946/2014. Tribunalul OLT