Anulare act administrativ. Sentința nr. 622/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 622/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 409/104/2014
Dosar nr._ - fond contencios -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 622/2014
Ședința publică de la 03 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S. O.
Grefier C. F. P.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. A. domiciliat în Caracal, ..17, Județul O. și pe pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean O. cu sediul în Slatina, ., Județul O., având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat I. L. –L. pentru reclamantul, lipsă pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și acte de administrat acordă cuvântul asupra acțiunii.
Avocat I. L. –L., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată anularea dispoziției nr._/10.02.2014 și a deciziei_/10.02.2014 emise de IPJ O. și obligarea pârâtului la eliberarea unui nou permis de armă pentru armele letale- persoane fizice în care să fie înscris: armă de vânătoare cu alice marca " CIFSAN BOK calibru 12/2 și armă letală de vânătoare marca IJ calibru 12, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrară sub nr._ reclamantul D. A. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean O. solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr._ din 10.02.2014; a dispoziției nr._ din 10.02.2014 prin care s-a dispus măsura anulării dreptului de port și folosire a armelor letale pe care le deține; eliberarea unui nou permis de armă cu alice de vânătoare CIFSAN BOK calibrul 12/2 și armă letală de vânătoare calibrul nr. 12 IJ .
În motivare se arată că nu a mai participat la nici o partidă de vânătoare de aproximativ 2 ani de zile fiind plecat din țară și o perioadă de timp.
Precizează că, curățând armele de vânătoare și-a căutat și permisul de armă și a constat că nu îl mai găsește, procedând de îndată la înștiințarea organului de poliție, biroul arme și muniții din cadrul IPJ O. și solicitând eliberarea unui nou permis de armă potrivit adresei nr._ din 10.02.2014.
După depunerea cererii mai sus arătate prin care solicita eliberarea unui permis de armă i s-au eliberat documentele necesare, respectiv adresa de la IPJ O. că sunt deținător al unui permis de armă pentru arme letale în vederea publicării pierderii în Monitorul Oficial al României . nr._.
S-a prezentat și a publicat în Monitorul Oficial pierderea permisului de armă și a depus și dovada în acest sens la IPJ O. în vederea eliberării unui nou permis de armă.
În loc să i se elibereze un nou permis de armă i s-a eliberat decizia nr._/10.02.2014 și dispoziția_/10.02.2014 prin care i s-a anulat permisul de armă.
Menționează că deși a solicitat pârâtei IPJ prin adresa să îi elibereze un nou permis de armă pârâta nu a răspuns efectiv la solicitarea cererii sale și mai mult decât atât legea 295/2004 prevede expres că în situația în care se pierde permisul de armă te adresezi de îndată celui mai apropiat birou de arme și muniție din cadrul IPJ de care aparții în vederea eliberării unui nou permis de armă ceea ce a și făcut urmând întreaga procedură de armă.
În dovedirea a depus următoarele înscrisuri: copie de pe deciziei_ din 10.02.2014, copia dispoziția_ din 10.02.2014, dovezile de publicare în Monitorul Oficial, cererea către IPJ O. cu nr._/2014, adresa de la IPJ nr._/2014 cu nr. si . de armă pierdut în urma publicării în Monitorul Oficial, copie carnet vânător, copie permis de vânătoare permanent, copie CI, taxă de timbru, timbru judiciar.
Inspectoratul de Poliție Județean O. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție, în temeiul dispozițiilor art.248 alin.(l) C.pr.civ. ridică excepția prematurității formulării prezentei acțiuni, solicitând respingerea acțiunii ca fiind prematur formulată pentru următoarele motive:
Art.7 alin. l din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ (modificată)
„Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se con consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic supai dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea sau în parte, a acestuia".
Art. 11 alin.(l) din Legea nr.554/2004 prevede termenul de introducere a acțiunii astfel:
„(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauza introduce în termen de 6 luni de la:
a)data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b)data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
c)data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;
d)data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
e)data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative,,.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă care a fost înregistrată la unitatea noastră, respectiv Biroul Juridic la data de 18.02.2014 sub nr._ din 19.02.2014.
În aceeași zi, respectiv 18.02.2014, reclamantul a introdus și prezenta acțiune, aspect ce rezultă de pe portarul instanțelor de judecată rubrica „Data înregistrării,, 18.02.2014.
Urmare a acestei plângeri prealabile instituția noastră, în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile legale sus enunțate, a formulat răspunsul nr._ din data 03.03.2014.
Prin răspunsul formulat, instituția noastră a comunicat reclamantului următoarele:
„ Ca urmare a plângerii dumneavoastră prealabile adresată Inspectoratului de Poliție Județean O. - Inspector - Șef - comisar-șef de poliție F. Eufen - C. și înregistrată sub nr. de mai sus, se comunică faptul că în urma analizării acesteia, plângerea prealabilă a fost soluționată favorabil, In sensul revocării, în tot, a actelor administrative contestate, respectiv adresa nr._/10.02.2014 și Dispoziția Șefului J.P.J. O. nr._/10.02.2014 prin care s-a dispus măsura anulării dreptului de port și folosire a armelor letale pe care le dețineți,,.
2.In raport cu răspunsul formulat, prin care instituția noastră i-a comunicat reclamantului că actele administrative contestate au fost revocate în totalitate, ridică excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni.
3.Pentru aceleași motive invocăm excepția rămânerii fără obiect a prezentei acțiuni.
4.De asemenea, ridicăm excepția lipsei semnăturii prezentei acțiuni.
Pe fondul cauzei, recunoaște pretențiile reclamantului întrucât din practica instanțelor judecătorești a reieșit faptul că într-o speță similară instanța de judecată a pronunțat o soluție favorabilă reclamantului in contradictoriu cu IPJ O. (dosarul civil nr._ soluționat de Tribunalul O. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal).
S-au anexat actele ce au stat la baza emiterii actelor contestate.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.
Precizează că, curățând armele de vânătoare și-a căutat și permisul de armă și a constat că nu îl mai găsește, procedând de îndată la înștiințarea organului de poliție, biroul arme și muniții din cadrul IPJ O. și solicitând eliberarea unui nou permis de armă potrivit adresei_ din 10.02.2014.
La data de 4.09.2013 reclamantul și-a schimbat domiciliul în Slatina .. 6,județul O..
Ca urmare a schimbării domiciliului ,la data de 9.09.2013 s-a prezentat la sediul IPJ O. pentru a elibera un nou permis de armă tip B in care să se menționeze cele două arme,având caracteristicile - armă de vânătoare cu alice marca " Beretta". și C0160705, cal.12; armă de vânătoare cu glonț marca " Baikal" seria_, cal.30-30,- pentru că a constatat că pe cel vechi nu-l mai are.
Pierderea permisului vechi a fost declarată la M.Of potrivit înscrisului aflat la fila l7 dosar.
După declararea pierderii vechiului permis, la data de 13.09.2013 IPJ O. a emis dispoziția nr._/BAESP/SMG prin care a dispus anularea dreptului reclamantului de port și folosire a armelor letale în conformitate cu dispoz. art 45 alin l lit. d din legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor pentru faptul că reclamantul nu s-a prezentat până la împlinirea termenului prev. la art. 25 alin l pentru prelungirea valabilității permisului de armă.
Împotriva dispoziției s-a formulat plângere de către reclamant soluționată prin respingere ,potrivit dispoziției nr._/BAESP/SMG din 4.l0.2013.
Instanța apreciază că măsura anulării s-a dispus cu aplicarea greșită a legii deoarece această sancțiune putea fi luată numai până la momentul solicitării de către reclamant a eliberării unui nou permis de armă pe motiv că l-a pierdut, cererea in acest sens fiind formulată la data de 09.09.2013,.
Se observă că măsura a fost luată ulterior acestei date.
Reclamantul a urmat procedura prev. de dispoz.art.50 alin l din legea 295/2004/R in sensul că în termen de 48 de ore de la constatarea pierderii permisului a adus acest eveniment la cunoștință organului de poliție, după care potrivit alin 2 a declarat pierderea la Monitorul Oficial.
În această situație etapa următoare era aceea a eliberării noului permis de conducere de către pârât.
Neprocedând în acest fel,reclamantului nu i s-a recunoscut un drept, devenind persoană vătămată în sensul art 2 alin l lit a din legea contenciosului administrativ și de aceea potrivit sart 18 alin 1 din acest act normativ,instanța va dispune anularea celor două dispoziții și va fi obligat pârâtul la eliberarea unui nou permis de armă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantul prin cererea de chemare în judecată a arătat instanței că și-a pierdut permisul de armă, fapt care a încunoștințat de îndată organul de poliție – Borul Arme și Muniții din cadrul IPJ O., cu solicitarea eliberării unui nou permis de armă conform adresei nr._/10.02.2014.
După depunerea cererii, prin care se solicita eliberarea unui permis de armă IPJ O., i-a eliberat documentele necesare, respectiv adresa mai sus menționată, din care rezulta că este deținător al unui permis de armă pentru arme letale în vederea publicării pierderi în Monitorul Oficial al României.
Reclamantul menționează că s-a conformat acestor îndrumări și a publicat pierderea permisului de armă în Monitorul Oficial al României, depunând în acest sens dovada la IPJ O..
După declararea pierderi vechiului permis la data de 10.02.2014, IPJ O. a emis decizia nr._/10.02.2014 și dispoziția nr._/10.02.2014 prin care s-a anulat permisul de armă, și dreptul reclamatului de port și folosire a armelor letale în conformitate cu dispoz. art. 45 alin. 1 lit. d din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor pentru faptul că reclamantul nu s-a prezentat până la împlinirea termenului prev. de art. 25 alin. 2 din Legea nr. 295/2004 pentru prelungirea valabilității permisului de armă.
Împotriva dispoziției s-a formulat plângere de către reclamant soluționată favorabil în sensul că s-a dispus revocarea în tot a actelor administrative contestate respectiv adresa nr._/10.02.2014 și dispoziția Șefului IPJ O. nr._/10.02.2014, prin care s-a dispus anularea dreptului de post și folosirea a armelor letale.
Deși i s-a comunicat că prin plângerea prealabilă s-a soluționat favorabil cererea sa pârâta IPJ O. nu a eliberat un nou permis de port armă.
Neprocedând în acest fel, reclamantului nuni s-a recunoscut un drept, devenind persoană vătămată în sensul art. 2 alin. 1 lit. a din Legea Contenciosului administrativ și de aceea potrivit art. 18 alin. 1 din acest act normativ instanța va dispune anularea celor două acte și obligarea pârâtei la eliberarea unui nou permis de armă pentru armele letale - persoane fizice în care să fie înscris: armă de vânătoare cu alice marca " CIFSAN BOK calibru 12/2 și armă letală de vânătoare marca IJ calibru 12.
Se ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul D. A., domiciliat în Caracal, ..17, Județul O. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean O. cu sediul în Slatina, ., Județul O., dispune anularea dispoziției nr._/10.02.2014 și a deciziei_/10.02.2014 emise de IPJ O..
Obligă pârâtul la eliberarea unui nou permis de armă pentru armele letale - persoane fizice în care să fie înscris: armă de vânătoare cu alice marca " CIFSAN BOK calibru 12/2 și armă letală de vânătoare marca IJ calibru 12.
Se ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică azi 03 iunie 2014.
Președinte, I. S. O. | ||
Grefier, C. F. P. |
Red. ISO
tehnored. BA
Ex. 4
20.06.2014
| ← Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr.... | Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr.... → |
|---|








