Obligaţia de a face. Sentința nr. 406/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 406/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 241/104/2014
Dosar nr._ contencios administrativ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 406/2014
Ședința publică de la 15 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. P.
Grefier S. B.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta B. (P. ) F., domiciliată în comuna Bîrza, ., în contradictoriu cu pârâții U. " S. Haret", cu sediul în Bucuresti, .. 13, sector 3, M. Educației Nationale, cu sediul în Bucuresti, .. 28-30, sector 1, chemat în garanție M. E. Nationale Prin Ministru, având ca obiect obligația de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta B. (P. ) F. personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pârâta U. " S. Haret" a depus la dosar Note de concluzii.
Instanța pune în discuția părților excepția invocată de M.E.N. prin întâmpinare privind lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Reclamanta depunând la dosar concluzii scrise, lasă la aprecierea instanței față de excepția invocată.
Instanța unește excepția invocată de M.E.N. prin întâmpinare privind lipsa calității procesuale active a reclamantei cu fondul cauzei și, nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, constată dosarul în stare de soluționare și acordă cuvântul părților pe fond.
Reclamanta B. (P. ) F., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licență si suplimentului de diplomă, obligarea M.E.N. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență si suplimentul la diplomă.
Solicită admiterea cererii de chemare în garanție si obligarea chematului în garanție aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență si suplimentul la diplomă. Solicită de asemenea, obligarea pârâtei și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea formulată la data de 04.02.2014, reclamanta B. (P. ) F., a chemat în judecată pe pârâta U. „S. Haret”,solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, ca urmare a absolvirii cursurilor Facultății de Psihologie, precum și obligarea Ministerului Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate reprezentând Diploma de Licență și suplimentul la diplomă, dar și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultății de Psihologie din cadrul Universității S. Haret, în perioada 2006-2009 și a susținut și promovat Examenul de Licență în sesiunea din iulie 2009, obținând titlul de Licențiat în Psihologie, în acest sens, U. pârâtă i-a eliberat adeverința cu nr.6717/23.07.2009, prin care i-a atestat titlul de licențiată în Psihologie.
Întrucât adeverința menționată are ca termen de valabilitate 12 luni, potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din învățământul superior, aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, după împlinirea termenului respectiv a solicitat Universității pârâte, eliberarea unei adeverințe și a situațiilor școlare anexe la acestea.
Reclamanta a susținut că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia a îndeplinit toate obligațiile ce îi reveneau potrivit contractului de studii încheiat cu U. și Regulamentul privind activitatea profesională a studenților în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele de an, inclusiv examenul de licență.
În aceste împrejurări, potrivit Metodologiei Organizatorii și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub numărul 1405/21.05.2009, precum și prevederile art. 20 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007, pârâta este obligată să-i elibereze actele de studii solicitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 288/2004 și O.2284/2007.
Sau anexat cererii adeverința de studii, contractul de studii și practică judiciară, fiind timbrată acțiunea.
Pârâta U. S. HARET a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să ia act că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverințele de studiu pentru reclamanți și a făcut demersuri către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire . formulare, în scopul livrării lor.
În susținerea apărărilor, pârâta a învederat ca, prin adresele nr. 769/25.08.2009 înregistrată la MECTS sub nr. de intrare_/2.09.2009, nr. 960/08.10.2009 înregistrată la MECTS sub nr. de intrare_/9.10.2009 și nr. 986/26.10.2009 înregistrată la MECTS sub nr. de intrare_/27.10.2009, precum și 1224/14X112009, 283/21.04.2010, 91/3.02.2010, a solicitat să-i fie dată aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac, fiind îndreptățită să primească oficial un răspuns în scris din partea autorității administrative, însă aceste adrese au fost urmate în parte de un răspuns pozitiv.
Pârâta a susținut că este în imposibilitatea practică de a obține în totalitate tipărirea formularelor tipizate constând în actele de studiu solicitate de reclamanți.
Adresele emise către Minister vizează actele de studii pentru 2009, însă ele au fost soluționate în parte, fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate și, pe cale de consecință, s-a aflat în imposibilitate să le elibereze tuturor absolvenților, din vina MECTS care se situează pe o poziție de trenare, prin refuzul de a da curs în totalitate solicitării Universității, înțelegând sa aprobe doar în parte aceste formulare.
Pârâta a precizat că adeverința de licențiat a reclamanților există, este în ființă și constituie un act administrativ nerevocat sau anulat, în vreun mod, de către instanțele de judecată.
M. Educației Naționale trebuie să respecte principiile de drept care privesc drepturile câștigate, dreptul la instruire potrivit art. 2 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și drepturile constituționale care privesc dreptul la educație, actele de studii nefiind desființate în niciun mod de vreo instanță de judecată, deopotrivă cu principiul nediscriminarii și ca atare, poziția exprimată de USH, izvorăște din prezumția de legalitate ce trebuie cunoscută actului administrativ intitulat adeverința de licență.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că este ținută în îndeplinirea obligațiilor nu doar de avizul MEN, dar și de activitatea de tipărire a . urmare, eliberarea diplomei și a suplimentului solicitată de reclamantă poate trena din alte cauze independente de USH, care nu poate fi obligată la daune pentru acțiuni ce depind de alți factori decât voința sa.
Pârâta U. „S. Haret” a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale , solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și a suplimentului la diplomă pentru reclamantă.
În motivarea acestei cereri, pârâta U. S. Haret a arătat că s-a conformat cu promptitudine și întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, în vederea obținerii aprobării pentru tipărirea de formulare tipizate.
Prin adresele formulate a anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MEN toate informațiile cerute prin adresa susmenționată, în care impun tuturor instituțiilor de învățământ de stat și particulare, să atașeze la cererile lor, „și situațiile centralizatoare (…) semnate și stampilate pe fiecare pagină și incluse și în format electronic pe CD, la Direcția Generală de Învățământ Superior”.
A informat și Romdidac SA - compania de material didactic, aducându-i la cunoștință că solicită tipărirea unor formulare tipizate, însă, Romdidac, prin mai multe adrese, a comunicat că nu poate să tipărească și să livreze decât cu aprobarea scrisă a Ministerului Educației Naționale - Direcția Generală Juridică și Control.
Potrivit disp. art 60 (1) din Legea nr. 84/1995 - R „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”. U. S. Haret, având învățământ de ZI/FR și ID acreditat/autorizat, prin HG nr. 940/2004 a procedat legal.
Pârâta a motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare în garanție pe imposibilitatea efectivă de a emite diplomele de licență și a suplimentului la diplomă atâta vreme cât MECTS nu va aproba tipărirea formularelor potrivit art. 7 din Ordinul 2284/2007 a MECTS, fiind pusă astfel în imposibilitatea de a executa hotărârea.
Chematul în garanție M. Educației Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție pentru următoarele motive:
M. Educației Naționale a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010 prin adresele_/21.06.2010,_,12356F/25.10.2010,_/29.11.2010,_,_,_/13.10.2010, cererea de chemare în garanție fiind lipsită de obiect.
Din prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior.
Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
De altfel, U. S. Haret, prin nota nr. 630/18.11.2010, a prezentat o situație a numărului de studenți înscriși la specializări/programe de studii autorizate provizoriu sau acreditate, precum și o situație privind numărul absolvenților la forma de învățământ ID pentru care nici nu au solicitat eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licență, întrucât situația acestora urmează să fie clarificată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 10/2009.
U. „S. Haret” din București a fost înființată prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002. La art. 3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret” din București se statuează: „După . prezentei legi în structura Universității „S. Haret” din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”
Deci, chiar în legea de înființare a acestei instituții de învățământ superior se menționează faptul că în structura Universității „S. Haret” din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Legea nr. 84/1995, la art. 103, alin. 2 prevede: „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi.”
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea că aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ „zi”.
Nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță (ID) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu pot fi organizate cursuri la ID și FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și cursuri la zi la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile O.U.G. 75/2005 și H.G. nr. 1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Ulterior procedurii descrise, specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern. În acest sens decide și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4726/29.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ .
În cazul Universității „S. Haret” din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G. nr. 75/2005. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.
Orice persoana fizică sau juridică poate organiza în mod nelegal proces de învățământ și emite diplome cu antetul MEN. Însă ulterior parcurgerii acestui proces de învățământ nu se poate nimeni prevala de eroarea comună, de necunoașterea legii și obliga M. Educației să recunoască acel proces. Este la latitudinea fiecărei persoane care are capacitate deplină de exercițiu de a-și asuma actele fără să impună comportamentul avut unei alte persoane juridice.
Este de asemenea responsabilitatea fiecărei instituții de învățământ superior de a organiza proces de învățământ în limitele legii. Lipsa de răspundere și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept.
M. Educației Naționale nu poate să elibereze avizul pentru tipărirea unui număr nelimitat de tipizate a diplomelor de licență, ci numărul de tipizate trebuie să fie corelat cu numărul absolvenților care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu.
M. Educației Naționale a arătat că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, solicitările pârâtei U. S. Haret fiind astfel soluționate și a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
A invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei arătând că între cele două părți nu există niciun fel de raporturi juridice și cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la solicitările făcute,
Excepția va fi respinsă ca neîntemeiată, pentru că singura modalitate prin care poate fi realizat interesul reclamantei, respectiv acela de a intra în posesia diplomei și suplimentului la diplomă ce urmează a fi completate și eliberate de către universitate, este aceea a obligării pârâtului la tipărirea formularelor,operațiune ce trebuie să preceadă obligația universității.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
Așa cum rezultă din adeverința menționată în acțiune care se află la dosarul cauzei reclamanta este absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității S. Haret,promoția 2009 și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009.
Recunoscând promovarea studiilor și examenului de licență, pârâta U. S. Haret nu a eliberat și Diploma de Licență motivat de faptul că formularul tipizat necesar completării acesteia, nu a fost aprobat și eliberat de către pârâtul –chemat în garanție MEN. .
În temeiul contractelor de studii încheiate între reclamantă și pârâta USH s-a născut și obligația eliberării diplomei de licență care aparține acestei pârâte și care s-a obligat să asigure pregătirea profesională și evaluarea reclamantei, să organizeze la finalizarea studiilor - examen de licență și să emită diploma care să ateste promovarea studiilor și a examenului de licență, îndeplinirea acestei obligații depinzând și de aprovarea și eliberarea documentelor tipizate de către MEN.
Este adevărat că art.2 din legea 288/2004 dispune că organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, actele de studii putând fi eliberate doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației in vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate,neputând fi recunoscute acte de studii eliberate nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale,însă calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acesteia și nu poate prejudicia pe reclamant „aparența dreptului” fiind de partea reclamantului,acesta in nici un caz neputând fi sancționat pentru eventuala lipsă de acreditare a U. S. Haret .
Chiar dacă există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (art. l7 alin l lit b din OUG 75/2005) aceasta se derulează în raporturile universității cu MEN iar nu in raporturile pe care universitatea le are cu reclamantul căruia nu-i poate fi imputată eroarea comună în privința legalității formei de învățământ absolvite.
Din actele depuse la dosar rezultă derularea raporturilor juridice între reclamant și U. S. Haret,inclusiv faptul că acesta și-a îndeplinit obligațiilor contractuale referitoare la plata taxelor de studii, la susținerea și promovarea tuturor examenelor inclusiv a celui de licență,fiind eliberată și adeverința în acest sens,aspecte care au creat aparența de legalitate a formelor de învățământ și care nu poate conduce la sancționarea reclamantului prin neeliberarea diplomei de licență.
Pe de altă parte, se constată că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, ea nefiind revocată sau anulată de vreo autoritate administrativă sau instanță judecătorească așa încât ,produce în continuare efecte juridice în sensul recunoașterii drepturilor conferite de lege pe baza acesteia.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art. 1 și art.18 alin. l și 5 din Legea 554/2004, se va admite cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret și se va dispune obligarea acesteia să emită și să elibereze diplomă de licență și suplimentul la diplomă în specializarea Psihologie.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a MEN referitoare la obligarea acestuia de aprobare a tipăririi formularelor tipizate, se constată că prin adresele nr._/21.06.2010,_/2011,USH a solicitat aprobarea pentru tipărirea formularelor tipizate la Romdidac ,pârâta chemată în garanție nefăcând dovada că ar fi avizat tipărirea formularelor tipizate respective, deși susține acest lucru în întâmpinare,în plus arătând că actele de studii pot fi eliberate doar pentru absolvenții care au urmat o specialitate la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu.
Întrucât obligația pârâtei U. S. Haret referitoare la eliberarea diplomei de licență este corelativă obligației pârâtului chemat în garanție de a aproba formularele tipizate, urmează ca cererea de chemare în garanție să fie admisă ,pârâta chemată în garanție fiind obligată să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență către reclamantă, neputând fi reținute susținerile MEN referitoare la neacreditarea Universității S. Haret și la faptul că aceasta nu avea dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor forme de învățământ neacreditate întrucât acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanțe iar instanța nu este investită cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fiind de necontestat faptul că s-a solicitat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea diplomei de licență.
Văzând și dispoz. art 451 și urm din ncpc.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția invocată de M. Educației Nationale, cu sediul în Bucuresti, .. 28-30, sector 1, ca neîntemeiată.
Admite acțiunea formulată de B. (P. ) F., domiciliată în comuna Bîrza, ..
Obligă U. " S. Haret", cu sediul în Bucuresti, .. 13, sector 3, la emiterea si eliberarea diplomei de licență si a suplimentului la diplomă,în specializarea psihologie.
Admite cererea de chemare în garanție si obligă M. Educației Nationale, cu sediul în Bucuresti, .. 28-30, sector 1 să aprobe tipărirea formularelor tipizate, reprezentând diploma de licență si suplimentul la aceasta.
Obligă U. " S. Haret", la plata cheltuielilor de judecată de 50 lei către reclamantă si pe M. Educației Nationale la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată către U. " S. Haret".
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2014.
Președinte, M. C. P. | ||
Grefier, S. B. |
Red MCP
Tehnored MS
Ex 5/25.04.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1102/2014. Tribunalul OLT | Pretentii. Sentința nr. 407/2014. Tribunalul OLT → |
|---|








