Pretentii. Sentința nr. 666/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 666/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 796/104/2014
Dosar nr._ - fond contencios
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 666/2014
Ședința publică din data de 11 Iunie 2014
Completul constituit din:
Președinte S. V.
Grefier A. F. T.
Pe rol, judecarea cererii formulată de reclamantul M. I. M. cu domiciliul în Vișina Nouă, jud.O., în contradictoriu cu pârâtele: Administrația Finanțelor Publice Corabia - cu sediul în Corabia, ., nr.64, jud.O. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul M. I. M., lipsind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că datorită schimbărilor organizatorice intervenite în cadrul A.N.A.F., în baza art. 3, art. 13 alin. 1 și art. 23 din HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, a art. 10 alin. 1 și alin. 2 și art. 11 alin. 3 din OUG nr. 74/2013, privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF și a Ordinului ANAF nr. 1500/01.08.2013, urmează a se dispune conceptarea în cauză, în calitate de pârâtă, a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Administratia Finantelor Publice Corabia.
Instanța procedează la legitimarea reclamantului M. I. M. legitimate cu CI OT_.
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 NCPC, constată în conformitate cu prevederile art. 95 NCPC, coroborat cu art.10 pct.1 din LG. 554/2004, că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și constată că nu se mai impune estimarea duratei procesului, având în vedere că această cauză se află în stare de judecată o reține în pronunțare.
La interpelarea instanței, partea învederează că nu mai are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții asupra cererii.
Reclamantul M. I. M., având cuvântul, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal la nr._, reclamantul M. I. M. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Corabia și Administrația F. pentru Mediu, a solicitat instanței ,ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 1682 lei taxă poluare plus dobânda fiscală calculată de la data plății 01.06.2009 și până la data plății efective,și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Ford Focus pentru care a plătit la momentul înmatriculării în România taxa pe poluare în cuantum de 1682 lei, cu chitanța . nr._/1.06.2009, iar la solicitarea de a-i fi restituită taxa achitată, pârâta a refuzat soluționarea favorabilă a cererii. Deși a formulat cerere de restituire a taxei, pârâta a refuzat restituirea sumei încasate .
Consideră că taxa de poluare este nelegală și incompatibilă cu dreptul european, fiind încălcate prevederile art. 110 din Tratatul C.E, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, conform art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, prin legea nr.157/2005 România ratificând Tratatul pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Au fost anexate în copie: cererea adresată instituției pârâte și refuzul acesteia de restituire a taxei de poluare, decizie de calcul a taxei de poluare, chitanța de achitare a taxei, acte privind înmatricularea și proveniența autoturismului, dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr.50/2008 în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, astfel încât această taxă nu contravine normelor comunității europene ci, dimpotrivă asigură compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea formulată de reclamant este întemeiată, urmând să fie admisă.
Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism Ford Focus pentru care a plătit la momentul înmatriculării în România taxa pe poluare în cuantum de 1682 lei, cu chitanța . nr._/1.06.2009, iar la solicitarea de a-i fi restituită taxa achitată, pârâta a refuzat soluționarea favorabilă a cererii. Deși a formulat cerere de restituire a taxei, pârâta a refuzat restituirea sumei încasate .
Instanța constată că anterior formulării prezentei cereri, reclamantul s-a adresat organului fiscal competent cu cerere de restituire a taxei pe poluare, care nu a fost soluționată favorabil .
OUG nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Conform art.4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul pentru aderarea României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale UE și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.110 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă pe poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalentul taxelor vamale la import.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite prin art. 214 al. 1 – 3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă specială de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Textul art. 110 din Tratatul CEE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
Se reține că la 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. T. c. Statul Român și, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunțat astfel: ,, Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională’’. Aceeași soluție a fost menținută de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C.263/10 N. c.Statul Român.
În consecință, se constată că în mod nelegal s-a impus plata taxei de poluare și având în vedere art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (ex-articolul 90 din TCE), urmează să fie admisă cererea reclamantului și să fie obligate pârâtele să-i plătească acestuia suma de 1682 lei taxă poluare plus dobânda fiscală calculată de la data plății 01.06.2009 și până la data plății efective.
În conformitate cu prevederile art. 451 C.pr.civ., pârâtele vor fi obligate la cheltuieli de judecată către reclamant .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată reclamantul M. I. M. cu domiciliul în Vișina Nouă, jud.O., în contradictoriu cu pârâtele: Administrația Finanțelor Publice Corabia - cu sediul în Corabia, ., nr.64, jud.O. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, și obligă pârâtele să-i restituie reclamantului suma de 1682 lei taxă poluare plus dobânda fiscală calculată de la data plății 01.06.2009 și până la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata sumei de 168 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile care se depune la sediul Tribunalului O..
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2014.
Președinte, S. V. | ||
Grefier, A. F. T. |
Tehnored MS
Ex 5/01.07.2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 93/2014. Tribunalul OLT | Pretentii. Sentința nr. 547/2014. Tribunalul OLT → |
|---|








