Pretentii. Sentința nr. 935/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 935/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 2196/104/2014
Dosar nr._ - contencios administrativ și fiscal -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
SENTINȚA Nr. 935/2014
Ședința publică de la 08 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Nuți F. O. M.
Grefier D. M. Ș.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant S. A. cu domiciliul în Caracal, ., nr.17, ., ., județul O. și pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Caracal, cu sediul în Caracal, .. 5-7, județul O. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile .
Procedura legal îndeplinită.
Grefierul expune referatul cauzei după care, instanța, ca urmare a modificărilor organizatorice intervenite în cadrul structurilor teritoriale ale A.N.A.F., va dispune corectarea citativului în sensul conceptării și introducerii în cauză, în calitate de pârât a Serviciului F. Orășenesc Caracal care a încasat taxa pentru emisii poluante în loc de Administrația Finanțelor Publice Caracal și procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 NCPC, constată, în conformitate cu prevederile art. 95 NCPC, că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, reține cauza spre soluționare .
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S. A. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Caracal și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună restituirea sumei de 525 ron, reprezentând taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, achitată cu chitanța . nr._ din 19.02.2013 pentru autovehiculul marca Opel Corsa, număr identificare W0L0XCF_, an fabricație 2003, . auto J670578, . W0L0XCF_, precum și la plata dobânzii aferente.
În motivare, reclamantul arată că a cumpărat autovehiculul menționat și pentru care a achitat taxa de 525 ron, considerând că plata achitată este abuzivă și contravine normelor europene.
Având în vedere dispozițiile art. 90 partea a I-a din Tratatul CE, OG nr.,50/2008, art.7 din Legea 554/2004, art.3 alin.3 din OG 9/2008, art.148 din Constituția României, art. 1084 raportat la art. 1082 cod civil, OUG nr.117/2009, art.7 alin.1 cod procedură fiscală, art. 451 cod procedură civilă, reclamantul solicită restituirea taxei achitate și a cheltuielilor ocazionate de acest dosar și în baza actelor depuse.
Au fost depuse la dosar, în copie, CI reclamant, răspunsul Serviciului F. Municipal Caracal nr. OT._ din 19.03.2004, cererea reclamantului de restituire a taxei pentru emisii poluante adresată Serviciului F. Municipal Caracal înregistrată sub nr._ din 11.03.2014, certificat din 19.02.2013, cartea de identitate a vehiculului, anexă la certificatul de înmatriculare, decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante din 19.02.2013, chitanța . nr._ din 19.02.2013, certificat de înmatriculare, contract de vânzare cumpărare.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice O. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând faptul că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost calculată conform Legii nr.9/2012 și nu contravine normelor Comunității Europene ci dimpotrivă asigură compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar, fiind adoptată cu respectarea normelor de drept comunitar aplicabile inclusiv a jurisprudenței CJCE.
Pe de altă parte, reclamantul a achitat voluntar taxa pentru emisiile poluante, conformându-se dispozițiilor legale în materie, AFP Caracal – autoritate publică administrativă fiind obligată să respecte la rândul său legislația internă.
De asemenea, consideră intimata că este neîntemeiată susținerea reclamantului că taxa pentru emisiile poluante a fost instituită cu ignorarea normelor comunitare în materie întrucât pe de o parte dispozițiile interne ce reglementează această taxă Legea 9/2012 erau în vigoare la data plății, astfel că autoritățile publice implicate nu puteau să nu se conformeze acesteia și să nu impună achitarea, iar pe de altă parte împotriva României nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție nici un proces cu acest obiect, astfel încât statul român să fie obligat să restituie această taxă.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148 precizează pârâta că instituie supremația tratatelor constitutive ale UE față de dispozițiile contrare legilor interne cu respectarea actului de aderare, legile cadru fiind obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au prerogativa de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Incidența în cauză a prevederilor art. 110(fostul art. 90) din Tratatul de instituire a Comunității Europene o apreciază pârâta ca fiind inexistentă, întrucât taxa pe poluare se aplică la toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule indiferent de proveniența acestora la momentul primei înmatriculări în România.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 C.p.c.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul S. A. a solicitat instanței obligarea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Caracal și Administrația F. pentru Mediu să restituie taxa pentru emisii poluante în valoare de 525 lei achitată de reclamant cu chitanța . nr._/19.02.2013 în vederea înmatriculării în România a unui autoturism marca Opel Corsa, număr identificare W0L0XCF_, an fabricație 2003, . auto J670578, . W0L0XCF_, achiziționat din Germania și care a fost înmatriculat pentru prima dată la data de 8 iulie 2003.
Taxa pentru emisii poluante a fost calculată conform deciziei privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule din 19.02.2013, prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de Legea 9/2012.
Astfel, Legea 9/2012 stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuate taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Potrivit art.4 al.1 din lege, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art.3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7
Conform art.4 al.2 din lege, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Instanța reține că aplicarea dispozițiilor art.4 al.2 a fost suspendată în perioada 31 ianuarie 2012- 1 ianuarie 2013, conform prevederilor OUG nr.1/2012.
La data intrării în vigoare a Legii 9/2012, a fost abrogată OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care prevedea obligația de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Având în vedere cadrul legislativ existent până la data de 1 ianuarie 2013, jurisprudența internă a constatat că taxa pe poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalentul taxelor vamale la import.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor, în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (ex-articolul 90 din TCE), trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
În acest sens, se reține că, la data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. T. c. Statul Român și, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunțat astfel: ,,Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională’’. Aceleași considerente au fost reiterate de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C.263/10 N. c. Statul Român.
În consecință, jurisprudența a considerat că în mod nelegal prin acte normative interne a fost impusă plata taxei pe poluare pentru autovehiculele importate, creându-se un regim discriminatoriu față de cele autohtone de natură similară.
Începând cu data de 1 ianuarie 2013, nu mai subzistă regimul discriminatoriu, având în vedere că obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine atât cu ocazia înscrierii dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, conform art.4(1) a din Legea 9/2012, cât și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule, conform art. 4(2) din lege, în condițiile în care a expirat perioada de aplicare a suspendării art.4 alin.2, începând cu 1 ianuarie 2013.
Având în vedere considerentele expuse, se constată că taxa pentru emisii poluante achitată de reclamant la data de 19.02.2013, a fost percepută în mod legal, în temeiul prevederilor Legii 9/2012, în vederea înmatriculării în România a unui autoturism rulat, achiziționat din Germania și având prima înmatriculare la data de 8 iulie 2003, sens în care va fi respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul S. A. cu domiciliul în Caracal, ., nr.17, ., ., județul O., în contradictoriu cu pârâtele S. F. Orășenesc Caracal, cu sediul în Caracal, .. 5-7, județul O. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, ca neîntemeiată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 Octombrie 2014 la Tribunalul O..
Președinte, Nuți F. O. M. | ||
Grefier, D. M. Ș. |
Red.N:Fl.O.M.
Ex.5/28.10.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 285/2014. Tribunalul OLT | Pretentii. Sentința nr. 284/2014. Tribunalul OLT → |
|---|








