Anulare act administrativ. Sentința nr. 1507/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1507/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 2752/85/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1507/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. O.
Grefier C. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. M. A. și pe pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 03.06.2015 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 01.07.2014 sub nr ._ reclamanta TIMPLARU M. A. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei de impunere nr 665/06.01.2014 si a Raportului de inspectie fiscala nr 661/06.01.2014, ambele emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice B. si inlaturarea obligatiei de plata a sumelor indicate in cuprinsul acestor acte
În motivarea cererii, s-a aratat, in esenta, ca inspectia fiscala desfasurata este lovita de nulitate datorita nerespectarii procedurii, ca avizul de inspectie fiscala s-a emis in data de 07.11.2013 si ordinul de serviciu al inspectorilor fiscali este din data de 17.12.2013, ca actele emise nu sunt semnate decat de unul dintre cei doi inspectori, ca pentru tranzactiile civile din patrimoniul personal ANAF nu are competenta de verificare a acestora pentru ca nu este subiect fiscal obligat la actul de control si ca pe fond, nu exista obligatia de plata a TVA ului in sarcina sa dat fiind faptul ca tranzactiile imobiliare efectuate de persoane fizice au devenit impozabile doar incepand cu data de 01.01.2010 odata cu introducere art 127 al 2 CPF, ori reclamanta a instrainat 2 apartamente in 2009. S-a mai aratat ca alt motiv de nelegalitate este constitut de calcularea TVA inclusiv pe impozitul pe transferul proprietatii de 3% pe care l-a achitat la notar, ca acest impozit a fost incasat de fisc si acestia au ramas in pasivitate si ca în termen de 30 de zile a formulat contestație împotriva actelor administrative menționat insa, pârâta nu a formulat răspuns la contestație.
În drept s-au invocat prevederile, art. 11 alin. 1, art. 12 din Legea nr. 554/2004, art. 194 NCPC.
În probațiune s-au anexat contestie din 04.02.2014, decizie de impunere, raport de inspectie fiscala, proiect de RIF, actele de la baza emiterii actelor contestate.
Cererea a fost timbrata cu taxa de timbru de 100 lei (f 109).
Pârâta prin întâmpinarea formulată (fila 115) a solicitat respingerea acțiunii ca prematur introdusă cât timp nu s-a soluționat contestația administrativă prevăzută de art. 205 și următoarele din O.G. nr. 92/2003 precum si respingerea acțiunii ca tardivă față de dispozițiile art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004.
În susținerea acestei poziții pârâta arată că acțiunea este prematur introdusă cât timp nu s-a soluționat plângerea prealabilă administrativă prevăzută de art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003. De asemenea, pârâta a mai solicitat respingerea acțiunii ca tardiv formulată în condițiile art. 7 și art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 în sensul că legiuitorul a prevăzut că persoana vătămată care nu mai vrea sa aștepte soluționarea caii administrative de atac poate să notifice organul administrativ că renunță la judecarea acestei cai și în termen de 15 zile să înregistreze acțiunea în contencios care privește actul administrativ vătămător.
Reclamanta nu a formulat raspuns la intampinare.
Parata a mai depus la dosar copie de pe toate inscrisurile in baza carora au fost emise actele contestate.
La termenul de judecată din data de 03.06.2015 instanța a pus în discuția reclamantului excepțiile invocate prin intampinare si a invocat din oficiu si a pus in discutia partilor si exceptia inadmisibilitatii .
Analizand actele si lucrarile dosarului raportat la aceste exceptii instanta retine urmatoarele:
Reclamanta a fost supusa unei verificări fiscale ca urmare a verificării declarațiilor informative privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal întocmite si depuse de către notarii publici la organul fiscal teritorial si, in urma verificarilor efectuate s-a constatat ca reclamanta a efectuat tranzacții imobiliare in perioada 2009-2013. Pe baza documentelor verificate si depuse si la dosar s-a stabilit ca reclamanta a edificat construcții in vederea înstrăinării si a obținut venituri impozabile, si, considerandu-se ca activitate desfasurata de reclamanta este o activitate economica de pe urma căreia s-au obținut venituri impozabile in perioada inspectata, s-a procedat la stabilirea venitului total realizat, a calității de persoana impozabila din punct de vedere al TVA, si s-a stabilit TVA datorata de 232.313 lei reprezentând TVA suplimentar si majorările de întârziere aferente in valoare de 88.131 lei si 34.847 lei penalități de întârziere. Pentru sumele stabilite de plata s-a emis Decizia de impunere 665/06.01.2014 si Raportul de inspectie fiscala nr 661/06.01.2014 ambele emise de DGRFP Brasov-AJFP Sibiu-Serviciul Inspectie Fiscala Persoane Fizice.
In temeiul dispozițiilor art.205 si următoarele din O.G nr.92/2003 reclamanta a formulat la data de 04.02.2014 contestație care înca nu a fost soluționata.
Apreciind ca actele administrative de impunere o vatăma in drepturile prevăzute de Legea nr.571/2003 reclamanta a formulat acțiunea in contencios administrativ solicitând anularea tuturor actelor administrative si exonerarea de plata sumelor suplimentare.
Reclamanta a formulat prezenta acțiune în fața instanței atacând direct actul administrativ fiscal, decizia de impunere 665/06.01.2014 și actele ce au stat la baza emiterii ei raportul de inspecție fiscală nr. 661/06.01.2014, fără a mai aștepta soluționarea contestației administrative.
Titlul IX (art. 205-218) din Codul de procedură fiscală reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ-fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ-fiscal (art. 205 alin. 2 teza a II-a, art. 206 alin. 2 teza finală), procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. pr. fisc.
În privința actului administrativ fiscal este necesară parcurgerea procedurii administrative reglementate în art. 205 și urm. C. pr. fisc.
Astfel, potrivit textului menționat, persoana care se consideră lezată în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal poate formula împotriva acestuia contestație, care este o cale administrativă de atac, organul fiscal competent pronunțându-se prin decizie.
Ca natură juridică, contestația administrativă are caracterul recursului prealabil și nu poate fi confundată cu jurisdicțiile administrative.
În cazul actelor fiscale, contestația are caracterul plângerii prealabile prin care se solicită reexaminarea actului fiscal în sensul revocării sau modificării lui, fiind astfel un recurs administrativ.
Procedura de soluționare a contestațiilor introduse de persoanele interesate este atribuita emitentului actului atacat sau organului ierarhic superior și, ca urmare, nu întrunește elementele definitorii ale activității de jurisdicție, caracterizată prin soluționarea de către un organ independent și imparțial.
În concluzie, procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale reglementată în Codul de procedură fiscală este o procedură administrativă prealabilă, și nu o procedură administrativ-jurisdicțională.
Această procedură constituie o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea acțiunii.
Actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. 2 C.pr.fisc., este decizia de soluționare a contestației. Legalitatea deciziei de impunere, a raportului de inspecție fiscală ori a altor acte care premerg decizia emisă în temeiul art. 216 C.pr.fisc. urmează a fi analizată în cadrul acțiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, practica judiciară fiind conturată în sensul că instanța se învestește cu dezlegarea fondului raportului de drept fiscal numai dacă autoritatea competentă a soluționat contestația pe fondul său.
În consecință, procedura de contestare reglementată în Codul de procedură fiscală este o procedură administrativă prealabilă, iar parcurgerea acestei căi administrative de atac reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ.
Contestația administrativă nu înlătură dreptul la acțiune, așa cum prevede art. 205 C. pr. fisc, dar același text face trimitere la exercitarea acțiunii în condițiile legii.
Or, una dintre condițiile de exercitare a acțiunii reglementate în legea contenciosului administrativ este aceea a îndeplinirii procedurii prealabile și mai mult în cazul actelor administrativ-fiscale obiectul controlului judiciar îl constituie deciziile emise în soluționarea contestațiilor, așa cum rezultă din dispozițiile art. 218 C. pr. fisc.
Prin urmare, atâta vreme cât organul fiscal nu a soluționat contestația formulată în baza art. 205 Cod procedură fiscală soluția de respingere ca inadmisibilă a prezentei cereri apare ca fiind cea corectă. In consecinta, pentru aceleasi considerente se va respinge si exceptia prematuritatii, formularea unei actiuni de anulare direct a deciziei de impunere fara a se fi solutionat contestatia administrativa fiind inadmisibila si nu prematura, asa cum s-a aratat in intampinare.
În ce privește excepția tardivității cererii întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, instanta reține că aceasta este nefondată întrucât art. 6 vorbește de jurisdicții administrativ-jurisdicționale, iar alin. 4 prevede că “Dacă partea care a optat pentru jurisdicția administrativă specială sau pentru calea de atac la un alt organ administrativ-jurisdicțional înțelege să renunțe la aceasta în timpul soluționării litigiului, este obligată să notifice decizia de renunțare organului administrativ-jurisdicțional în cauză. Partea sesizează instanța de contencios administrativ în termen de 15 zile de la notificare. În această situație, procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 nu se mai efectuează.”
În cazul de față acest text nu este aplicabil întrucât nu este vorba de o jurisdicție administrativă specială. În același sens s-a exprimat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 409/2004, reținând că textele din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.
Asemenea proceduri, în care soluționarea plângerilor și a contestațiilor introduse de persoanele interesate este atribuită însuși organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu întrunesc elementele definitorii ale activității de jurisdicție - caracterizată prin soluționarea de către un organ independent și imparțial a litigiilor privind existența, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective, ele fiind specifice funcției administrative.
Actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală nu sunt, așadar, acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată.
Curtea Constituțională a menținut aceste considerente și în alte decizii (nr. 478/2004, nr. 563/2006 ș.a.).
Textul art. 6 din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil în cazul plângerii sau contestației administrative formulate împotriva unui act administrativ pentru care legiuitorul a instituit o procedură prealabilă, fără caracter jurisdicțional (ÎCCJ, s. cont. adm. fisc. Dec. nr. 3514 din 14 septembrie 2012).
Prin urmare, excepția tardivității nu va fi primită, însă pentru cele anterior arătate acțiunea va fi respinsă ca inadmisibilă, la acest moment, până la soluționarea contestației în procedura prevăzută de art. 205 Cod procedură fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptiile invocate de parata prin intampinare.
Admite exceptia inadmisibilitatii invocata din oficiu, si, in consecinta:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta TIMPLARU M. A. domiciliata in Sibiu, . . . CNP_ în contradictoriu cu parata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., ..7. si sediul ales la mandatar AJFP Sibiu cu sediul in Sibiu, . 17 jud Sibiu impotriva deciziei de impunere nr 665/06.01.2014 si a Raportului de inspectie fiscala nr 661/06.01.2014, ca inadmisibila.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se va depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2015.
Președinte, L. M. O. | ||
Grefier, C. M. |
Plecat în C.O.semnează
Conform art.426 alin 4 C.
Grefier șef
N. M.
Tehnored LMO 29.07.2015
C. 4 ex NM 29.07.2015
..07.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 475/2015.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
