Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 190/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 190/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 570/85/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
SENTINȚA NR. 190/CA/2015
Ședința publică de la 10.02.2015
Completul compus din:
Președinte: L. R. P.
Grefier: I.-M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta O. A. E. și pe pârâții S. F. Municipal Mediaș și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că reclamanta nu a timbrat petitul privind dobânda, după care:
Instanța, procedând în baza art. 131 N.C.proc.civ. la verificarea din oficiu a competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile art. 8 și 10 din Legea 554/2004. Totodată, în baza art. 238 N.C.proc.civ., având în vedere actele existente la dosarul cauzei și împrejurările cauzei, apreciază că prezenta cauză se va soluționa la termenul de astăzi.
Instanța, în baza art. 244 N.C.proc.civ., având în vedere lipsa părților, actele existente la dosarul cauzei și împrejurările cauzei declară încheiată cercetarea judecătorească, fixează termen în ședința publică, astăzi, 10.02.2015, și rămâne în pronunțare pe fond.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față:
Constată că la data de 11.02.2014 s-a înregistrat la această instanță sub nr._ acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta O. A. E., în contradictoriu cu pârâții S. F. Municipal Mediaș și Administrația F. pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 1851 lei, la valoarea actualizată cu dobânda calculată de la data plății taxei și până la data restituirii efective a sumei reprezentând taxa de poluare achitată cu chitanța . nr._ din data de 28.07.2010 pentru înmatricularea autoturismului marca Renault.
În motivarea acțiunii se invocă în esență faptul că taxa plătită de reclamant cu titlu de taxă de poluare în baza OUG nr. 50/2008 este nelegală întrucât este neconformă cu legislația europeană, în speță art. 90 din Tratatul CE (art. 110 TUE) datorită discriminării fiscale pe care o creează.
În drept au fost invocate: Legea nr. 554/2004, art. 148 din Constituția României, art. 21 alin. 4 și art. 117 alin. 1 lit. d din O.u.G. nr. 92/2003, art. 110 din Tratatul Comunității Europene, jurisprudența Curții Europene, art. 218 Cod procedură fiscală.
În susținerea cererii au fost depuse actele de proveniență ale mașinii (contract de vânzare cumpărare) în original și traducere certificată, certificatul de înmatriculare în original și traducere certificată, cartea de identitate a vehiculului din România, copie de pe talonul autoturismului, decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei de poluare, cererea de restituire a taxei de poluare adresată Administrației Finanțelor Publice Mediaș și răspunsul de la această instituție.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru pârâtul S. F. Municipal Mediaș, a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii întrucât decizia de calcul a taxei este temeinică și legală, motivat de textele de lege în vigoare la data perceperii acesteia, ce nu au fost declarate neconstituționale. S-a solicitat obligarea în cauză doar a Administrației F. pentru Mediu motivat de aceea că aceasta este beneficiara taxei de poluare așa cum rezultă din art. 1 din OUG nr. 50/2008 și la sfârșitul fiecărei luni calendaristice toate sumele încasate cu acest titlu au fost virate în contul special al Administrației F. pentru Mediu București. În ce privește acordarea dobânzii legale s-a solicitat respingerea acesteia întrucât calcularea ei se face în condițiile art. 124 din OUG nr. 92/2003, invocând în acest sens practica Curții de Apel A.-I..
Administrația F. pentru Mediu nu a depus întâmpinare în cauză.
În ce privește fondul cauzei deduse judecății se reține:
În fapt, reclamanta a achiziționat din Germania în anul 2010 un autoturism marca Renault cu nr. de identificare VF1C_0 (fila 17). Pentru a putea înmatricula autoturismul în România, a achitat cu chitanța . nr._ din 28.07.2010 suma de 1851 lei stabilită conform deciziei de calcul emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, conform OUG nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare. Potrivit certificatului de înmatriculare depus în traducere certificată la fila 9, autovehiculul în cauză a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE - Germania, la data de 29.04.1994.
Prin cererea depusă la Administrația Finanțelor Publice Mediaș, reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe pe care a apreciat-o ca nedatorată, cerere respinsă prin decizia nr._/18.09.2013 cu motivarea că obligația plății taxei de poluare în vederea înmatriculării este prevăzută de OUG 50/2008 iar procedura de înmatriculare presupune obligația de plată a acesteia.
Chestiunea supusă analizei instanței este conformitatea OUG nr. 50/2008, cu legislația comunitară, art. 90 din TCE (devenit la 1.12.2009 art. 110 din TUE) și implicit a legalității taxei de poluare percepută, ca urmare a faptului că se susține neconformitatea legislației interne cu textul comunitar.
Acesta stabilește obligația statelor membre de a nu aplica direct sau indirect, produselor provenind din alte state membre impozite interne mai mari decât cele aplicabile produselor naționale similare. Așa cum a subliniat Curtea la par. 52 din hotărârea pronunțată în cauza T., interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
Articolul 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție Europeană analizând OUG nr. 50/2008 în cauza T., pentru ca mai apoi să ia în discuție, în cauza N., toate modificările ulterioare ale acesteia prin OUG nr. 117/2009, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 114/2008 a constatat că textul legal în toate variantele sale instituie și respectiv menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule cumpărate din alte state membre și înmatriculate inițial în acel stat membru.
Taxa la care a fost obligat reclamantul a o plăti la data primei înmatriculări în România nu este percepută la înmatricularea unui autoturism ce a fost înmatriculat pentru prima dată în țară, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România ,după aducerea acestora în țară. Indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează. Instanța europeană a indicat expres în cauza T. faptul că obiectivul de protecție a mediului invocat de statul român putea fi urmărit aplicând taxa de poluare oricărui vehicul care a fost pus în circulație în România. O astfel de soluție nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi conformă principiului poluatorul plătește (par. 60).
Consacrarea prin OUG nr. 50/2008 și menținerea legislativă prin modificările ulterioare aduse textului legal prin OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009, Legea nr. 329/2009, OUG nr. 118/2010 a unei taxării discriminatorii, autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare comercializate pe piața națională deja înmatriculate în România, duce la calificarea în mod obligatoriu ca incompatibil a textului legal național aplicabil în momentul perceperii taxei de înmatriculare cu art. 110 TFUE.
În aplicarea dispozițiilor art. 141 alin. 2 din Constituția României judecătorului național îi revine obligația de a înlătura de la aplicare normele din dreptul intern care contravin reglementărilor comunitare, iar față de cele anterior expuse se impune cu necesitate înlăturarea dispozițiilor legale discriminatorii și pe cale de consecință taxa achitată de reclamant va fi considerată ca nedatorată și va fi restituită conform art. 117 alin. 1 lit. a) C.proc.fiscală.
Obligația de restituire revine Serviciului F. Municipal Mediaș, ca autoritate ce a perceput-o dar și Administrației F. pentru Mediu în calitate de beneficiar al acesteia.
În ceea ce privește cererea privitoare la plata dobânzii fiscale, Tribunalul reține că prin rezoluția din data de 10.09.2014 s-a pus în vedere reclamantei să precizeze cuantumul dobânzii și modul de calcul al acesteia, conform art. 194 lit. c N.C.proc.civ. și să timbreze cu 10% din această valoare. Reclamanta a fost citată cu această mențiune, procedura fiind legal îndeplinită, așa cum rezultă din dovada aflată la fila 28 din dosar, însă nu a înțeles să se conformeze acestei dispoziții până la termenul din 10.02.2015 acordat în acest sens.
Prin urmare, față de dispozițiile O.u.G. 80/2013 întrucât reclamanta nu a înțeles să respecte obligația de timbrare anticipată a cererii privitoare la plata dobânzii fiscale nici după ce instanța a citat-o cu această mențiune, se vor aplica dispozițiile art. 33 din OUG 80/2013, anulându-se această cerere ca insuficient timbrată.
Pentru considerentele anterior expuse acțiunea reclamantei O. A. E. va fi admisă în parte, iar pârâtele vor fi obligate să plătească reclamantei suma de 1851 lei reprezentând taxa de poluare, achitată la data de 28.07.2010.
Totodată, se va anula ca insuficient timbrat petitul privind acordarea dobânzii fiscale.
Ca urmare a admiterii acțiunii în parte, pârâtele S. F. Municipal Mediaș și Administrația F. pentru Mediu vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 185 lei reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă petitului privind restituirea taxei de poluare.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta O. A. E., domiciliată în mun. Mediaș, .. 23, jud. Sibiu, împotriva pârâților S. F. Municipal Mediaș, cu sediul în Mediaș, ., nr. 3, jud. Sibiu și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, .. 294, și în consecință:
Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 1851 lei reprezentând taxa de poluare, achitată la data de 28.07.2010.
Anulează ca insuficient timbrat petitul privind acordarea dobânzii fiscale.
Obligă pârâtele la plata sumei de 185 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se va depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
L. R. POPAIOANA-M. Ș.
RED. – L.P. 25.02.2015
TEHNORED. – I.M.Ș. 25.02.2015
EX. 5
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 93/2015.... | Pretentii. Sentința nr. 180/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








