Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 328/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 328/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 9436/306/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 328/2015
Ședința publică de la 03 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător A. V. S.
Grefier M. M. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelant J. C. –O. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul prin cj. G., lipsă fiind apelantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosar, s-a depus, prin serviciul registratură cerere de amânare formulată de apelant în vederea angajării unui apărător:
Reprezentantul intimatului se opune cererii de amânare formulată de apelant motivând că acesta a avut suficient timp la dispoziție pentru a-și angaja un apărător.
Instanța constată că cererea de amânare nu este motivată și având în vedere data înregistrării apelului, calitatea procesuală a solicitantului și poziția reprezentantului intimatului respinge cererea de amânare formulată de apelant.
Instanța pune în discuția părților competența în cauză.
Reprezentantul intimatului apreciază că instanța este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, procedând în baza art. 482 raportat la art. 131 N.C.proc.civ. la verificarea din oficiu a competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța, în baza art. 482 raportat la art. 238 N.C.proc.civ. pune în discuția părților estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Reprezentantul intimatului estimează că procesul se va soluționa la acest termen de judecată.
Instanța, în baza art. 482 raportat art. 238 N.C.proc.civ., având în vedere susținerile părților prezente și actele de la dosarul cauzei, apreciază că prezenta cauză se va soluționa la acest termen de judecată.
Instanța a procedat la vizionarea CD depus la dosar, în cameră de consiliu.
Reprezentantul intimatului arată că nu mai are cereri de formulat.
Față de poziția reprezentantului intimatului și actele dosarului, instanța acordă cuvântul acestuia în susținerea cauzei.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului formulat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În motivarea cererii sale arată că instanța de fond în mod corect a reținut că procesul verbal este temeinic,iar din înregistrările video depuse la dosar reiese că petentul nu a acordat prioritate
Pentru aceste motive solicită respingerea apelului și menținea sentinței instanței de fond.
Instanța reține cauza în vederea pronunțării.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Sibiu, reclamantul J. C. –O. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ Sibiu, anularea procesului verbal . nr._/08.07.2013, emis de această autoritate publică, motivând că fapta reținută și sancționată de agentul constatator, respectiv neacordarea de prioritate pietonilor nu a fost săvârșită.
Pietonul s-a angajat în ultimul moment în traversare iar din spatele său venea, în viteză un alt autoturism și nu existau condițiile de siguranță necesare opririi.
Totodată, pietonul a observat starea de risc și s-a oprit din trecere.
Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 4779/08.09.2014 a respins plângerea petentului și a menținut sancțiunea aplicată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a motivat că, sub aspectul legalității, actul contravențional cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 -19 din OUG nr. 2/2001, neexistând cauze de nulitate absolută.
Sub aspectul temeiniciei, fapta săvârșită de contravenient a fost dovedită cu mijloace tehnice omologate și verificate din punct de vedere metrologic, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată. Susținerile petentului sunt nefondate, în spatele său nu rula nici un autovehicul iar pietonul nu a schițat un gest de renunțare la trecere.
Împotriva sentinței civile nr. 4779/08.09.2014 a formulat apel petentul J. C. –O. și a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție, motivând că fapta contravențională nu a fost dovedită, pe imaginea prezentată nefiind identificat numărul autovehiculului.
Analizând apelul, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 477 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanța constată că acesta este nefondat și urmează a fi respins.
Singurul motiv de apel invocat este acela că agentul constatator nu a dovedit starea de fapt sancționată iar acest motiv nu poate fi reținut.
Potrivit dispozițiilor ar. 109 alin. 2 și 3 din OUG nr. 195/2002, republicată, constatarea contravențiilor la regimul rutier se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate și omologate, verificate din punct de vedere metrologic. La judecarea fondului, intimatul a prezentat înregistrarea video, realizată cu aparat radar omologat și verificat metrologic. Din înregistrare rezultă cu claritate că fapta reținută și sancționată a fost săvârșită iar depoziția soției contravenientului nu poate înlătura acest mijloc de probă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul-petent J. C. –O. împotriva sentintei civile nr.4779/2014 a Judecătoriei Sibiu în dos. nr._, pe care o păstrează.
Definitivă
Pronuntată in sedintă publică, azi 03 Aprilie 2015
Președinte, D. S. | Judecător, A. V. S. | |
Grefier, M. M. M. |
Red. DȘ 20.05.2015
C.. MM 21.05.2015
4 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1655/2015. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 711/2015.... → |
|---|








