Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 917/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 917/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 15641/306/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA Nr. 917/CA/2015

Ședința publică de la 04 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Judecător G. C. M.

Grefier S. B.

Pe rol judecarea apelului declarat de intimata apelantă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA- CESTRIN, împotriva Sentinței nr. 802/2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._, în contradictoriu cu petentul intimat P. T., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat L. A. pentru intimatul – petent, lipsind intimata - apelantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Instanța față de disp. art. 482 cu raportare la art. 131 din codul de procedură civilă verificându-și din oficiu competența materială, teritorială și funcțională, constată că este competentă să judece apelul formulat conform art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

În conformitate cu prevederile art. 238 din codul de procedură civilă, instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.

Reprezentanta intimatului – petent, depune la dosar delegație de reprezentare în substituire și estimează că la acest termen de judecată prezenta cauză poate fi soluționată.

După ascultarea părților, instanța apreciază că procesul se poate judeca la acest termen de judecată.

Reprezentanta intimatului – petent, arată că, nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Instanța reține că apelanta a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului formulat.

Avocata intimatului petent solicită respingerea apelului, menținând în baza art. 451 - 453 NCPC obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, fiind o dispoziție justă și proporțională cu natura cauzei. Cu cheltuieli de judecată și în apel.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 30.9.2014 sub nr. 15._, petentul P. T. a contestat procesul-verbal . nr._/2.5.2012 în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, solicitând constatarea nulității actului atacat. Cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat OG nr. 2/2001.

În probațiune petentul, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimata prin întâmpinare a invocat excepția tardivității plângerii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului-verbal atacat.

În drept, a invocat OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2001, Legea nr. 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.

În susținerea apărării, a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și fotografii.

Prin Sentința nr. 802/2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu a fost respinsă excepția tardivității plângerii contravenționale invocată de intimată prin întâmpinare, fiind admisă plângerea contravențională formulată de petent și s-a dispus anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/2.5.2012. totodată a fost obligată intimata la plata sumei de 520 lei către petent, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Argumentația primei instanțe.

  1. ÎN FAPT

Petentul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal . nr._/2.5.2012 întocmit de intimată, reținându-se că, la data de 11.3.2012, ora 13.59, a circulat cu autoturismul cu nr. înmatriculare_ în localitatea Sacamas, jud. Hunedoara (pe DN7; km 411+865 m), fără a deține rovinietă valabilă. Pentru acest motiv i s-au aplicat următoarele sancțiuni: amenda contravențională în cuantum de 250 lei și tariful de despăgubire de 28 euro. Fapta reținută și sancțiunile stabilite au fost încadrate în prevederile art. 8 al. (1) - (3) din OG nr. 15/2002 (f. 4).

Procesul-verbal a fost comunicat prin afișare la data de 17.5.2012, însă la o altă adresă decât domiciliul petentului din momentul întocmirii actului sancționator, respectiv la adresa din Sibiu, ., ., jud. Sibiu, în loc de Sibiu, ., ., jud. Sibiu, cum ar fi fost corect (f. 5 și 30).

  1. ÎN D.

A. Excepția tardivității plângerii contravenționale (analizată cu prioritate conform art. 248 al. (1) C.)

Procesul-verbal a fost comunicat prin afișare la data de 17.5.2012, însă la o altă adresă decât domiciliul petentului din momentul întocmirii actului sancționator, respectiv la adresa din Sibiu, ., ., jud. Sibiu, în loc de Sibiu, ., ., jud. Sibiu, cum ar fi fost corect (f. 5 și 30).

Potrivit art. 31 al. (1) din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Conform art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

Pentru ca procedura de comunicare a procesului-verbal să fie corespunzător întocmită, actul trebuie transmis la domiciliul persoanei sancționate contravențional. Or, această condiție nu este întrunită în cazul de față.

Modalitățile de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată prevăzute de art. 27 din OG nr. 2/2001 nu sunt alternative, afișarea la domiciliul sau sediul persoanei sancționate contravențional fiind subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, interpretare care s-a impus și anterior Deciziei ÎCCJ nr. 10/2013.

Prin Decizia nr. 10/2013, Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 al. (1) teza I rap. la art. 14 al. (1), art. 25 al. (2) și art. 31 al. (1) OG nr. 2/2001, stabilind că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Având în vedere că scopul unui RIL este asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești, este lesne de observat că Decizia ÎCCJ nr. 10/2013 a consacrat o interpretare deja existentă la momentul pronunțării soluției.

Procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat corespunzător, motiv pentru care termenul de 15 zile pentru formularea plângerii nu a început să curgă. În consecință, instanța a respins excepția tardivității plângerii invocată de intimată prin întâmpinare.

B. Pe fond:

Conform art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitatea ce se constată și din oficiu.

Examinând procesul-verbal din perspectiva cauzelor de nulitate menționate anterior, instanța reține că actul atacat este nelegal în ceea ce privește semnătura agentului constatator.

Astfel, procesul-verbal nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, ci mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001.

Pe de o parte, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică nu este aplicabilă în materia contravențiilor prevăzute de OG nr. 15/2002, întrucât vizează exclusiv raporturile juridice de drept privat și nu reglementează posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de contravenție ori altui înscris autentic.

Pe de altă parte, înscrisul în format electronic care poartă o semnătură electronică extinsă este asimilat în ceea ce privește condițiile și efectele sale unui înscris sub semnătură privată, cu particularitatea că acesta este destinat strict folosirii în sistemul electronic, interpretare desprinsă din coroborarea art. 4 și 5 din Legea nr. 455/2001. Potrivit art. 4, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare, iar datele în formă electronică sunt reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice. Conform art. 5 din același act normativ, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată. Or, pe lângă faptul că procesul-verbal de contravenție nu este un înscris sub semnătură privată, acesta a fost comunicat persoanei sancționate contravențional pe suport de hârtie, și nu prin intermediul unui sistem electronic. În consecință, nu este un înscris în format electronic căruia să îi poată fi atașată legal o semnătură electronică.

Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat apel în termen intimata, solicitând să se dispună schimbarea în parte a acesteia în sensul exonerării de plata cheltuielilor de judecată.

Motivarea apelului.

În expunerea motivelor de apel, intimata susține că prima instanță a admis plângerea aplicând reglementări noi, în speță Decizia nr. 6 pronunțată de Î.C.C.J. și solicită să se aibă în vedere faptul că plângerea contravențională este o cerere de complexitate redusă, necesitând sub aspect juridic doar redactarea și susținerea acesteia în fața instanței. În temeiul disp. art. 453 din codul de procedură civilă solicită respingerea cererii de obligare la cheltuieli de judecată, pentru culpă procesuală, întrucât intervenirea legii contravenționale mai favorabile a fost singurul motiv pentru care procesul verbal a fost anulat.

In drept, a invocat disp. art. 466 si urm. din codul de procedură civilă, O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002.

Petentul prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului, susținând că motivarea apelantei cum că instanța de fond s-a pronunțat în baza unei decizii a Î.C.C.J. nr. 6/2015 nu este reală și chiar și așa nu se încadrează în nici un temei legal pentru a nu se acorda cheltuieli de judecată. Mai mult, decizia nr. 6/2015 nu avea cum să fie invocată de prima instanță pentru că la data pronunțării (17.02.2015), această decizie nu era în vigoare (25.03.2015). de asemenea, susține că nici reducerea cheltuielilor de judecată nu se impune, având în vedere munca depusă de avocat și prezența la fiecare termen de judecată.

Examinând apelul prin prisma prevederilor legale aplicabile și raportat la motivele invocate de apelant, tribunalul constată că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.

Singurul motiv de apel invocat vizează obligarea la cheltuieli de judecată și care se constată a fi neîntemeiat, argumentele invocate de apelantă în susținerea acestuia nefiind de natură să justifice exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată.

Contrar celor susținute de apelantă, prima instanță nu a avut în vedere Decizia nr. 6/2015 la pronunțarea hotărârii, nicăieri în cuprinsul sentinței apelate nefiind făcură vreo referire la acea decizie ci doar la Decizia nr. 10/2013 dată de Î.C.C.J. în RIL.

Dealtfel, așa cum a învederat și petentul prin întâmpinare, prima instanță nici nu se putea prevala de acea decizie întrucât nu a fost publicată în M.Of. la data pronunțării hotărârii, fiind publicată ulterior, respectiv la data de 25.03.2015, iar potrivit disp art. 517 alin. 4 din codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M.Of.

Raportat la acest text de lege și având în vedere data publicării în M.Of., Decizia RIL nr. 6/2015 este obligatorie pentru instanța de apel, astfel că chiar dacă prima instanță a dispus anularea procesului verbal de contravenție pentru alte considerente, se impune menținerea hotărârii în baza acesteia.

În ceea ce privește culpa procesuală a intimatei, prima instanță a făcut o corectă interpretare a prevederilor legale aplicabile în cauză, obligarea intimatei la cheltuieli de judecată fiind justificată, în condițiile în care nu a recunoscut pretențiile petentului, nefiind de acord cu admiterea plângerii la primul termen de judecată, așa cum prevede art. 454 din codul de procedură civilă, iar plângerea a fost admisă.

În ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat, în sumă de 500 de lei, se constată că acesta este rezonabil, având în vedere munca efectiv prestată de avocat, respectiv redactarea plângerii și prezența la două termene de judecată, ținând cont și de miza procesului, în sensul că prin plângerea formulată se urmărea exonerarea petentului de plata sumei de 362 lei din care 250 lei reprezentând amendă iar 112 lei tarif de despăgubire stabilite prin procesul verbal contestat.

Așa fiind, nu se impune aplicarea disp. art. 451 alin. 2 din codul de procedură civilă.

Având în vedere considerentele expuse, în baza disp. art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă prezentul apel va fi respins ca nefondat, constatând că sentința atacată este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de intimata apelantă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, împotriva Sentinței nr. 802/2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._, în contradictoriu cu petentul T. P..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 4.09.2015.

Președinte,

D. S.

Judecător,

G. C. M.

Grefier,

S. B.

Red. Tehnored. G.C.M.

Ex. 4/30.09.2015

Judecător fond: L. A.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 917/2015. Tribunalul SIBIU