Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 659/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 659/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 6899/85/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 659/CA
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier M. M. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant R. M.-C.-V. și pe pârât S. P. COMUNITAR DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR AL MUNICIPIULUI SIBIU, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză a fost suspendată potrivit disp. art. 244/1 al.1 C.p.civ. la data de 31.01.2012.
INSTANȚA
Având in vedere că din verificarea actelor depuse dosar rezultă că sentința nr. 1116/CA pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, având ca obiect litigii Curtea de Conturi, a rămas irevocabilă la data de 13.11.2013 prin Decizia nr._/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, si că de la această dată dosarul a rămas in nelucrare din vina reclamantei, urmează ca în cauză, să opereze dispozițiile art. 248 C.p.c., care prevăd că orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept, chiar si in contra incapabililor, dacă a rămas in nelucrare timp de 6 luni, conform art. 248 al.3 C.p.civ..
În consecință față de situația în care, in cauza nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură in vederea judecării pricinii, mai mult timp decât prevăd reglementările legale, instanța urmează a constata perimată acțiunea de fată.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE,
Constată perimată cererea de chemare in judecată formulată de reclamanta R. M.-C.-V. împotriva pârâtului S. P. COMUNITAR DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR AL MUNICIPIULUI SIBIU cu sediul în Sibiu, B-ul Victoriei,nr. 1-3, jud. Sibiu.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronunțată azi, 25.03.2015 în sedință publică
Președinte, G. B. | ||
Grefier, M. M. M. |
Red. GB 06.04.2015
C.. MM 06.04.2015
2 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 551/2015.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 371/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








