Obligaţia de a face. Sentința nr. 371/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 371/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 687/57/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 371/2015
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant O. G., reclamant O. G. și pe pârât M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE - DIRECȚIA GENERALĂ PROTECȚIA PERSOANELOR CU handicap - COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, având ca obiect anulare act administrativ Stabilit competența conf.Lg.134/2010
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
INSTANȚA
Având in vedere că din verificarea actelor depuse dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost indeplinit la data de 19.11.2013 când cauza a fost suspendată în baza art.155 ind 1 C., si că de la această dată dosarul a rămas in nelucrare din vina reclamantei, urmează ca în cauză, să opereze dispozițiile art.248 C.p.c., care prevăd că orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept, chiar si in contra incapabililor, dacă a rămas in nelucrare timp de un an, conform art. 248 al.3 C.p.civ..
În consecință față de situația în care, in cauza nu s-a mai indeplinit nici un act de procedură in vederea judecarii pricinii, mai mult timp decât prevăd reglementările legale, instanta urmează a constata perimată actiunea de fată.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE,
Constată perimată cererea de chemare in judecată formulată de reclamantul O. G. cu domiciliu în Sibiu . . ales în Sibiu . nr.48 la C..av.P. M. jud. Sibiu impotriva pârâtei M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE - DIRECȚIA GENERALĂ PROTECȚIA PERSOANELOR CU HANDICAP - COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI cu sediul în București Calea Victoriei nr.194 sector 1.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntată azi,04.03.2015 in sedintă publică.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, C. M. |
Red.GB/06.03.2015
C..CM/06.03.2015
Ex.2
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 359/2015.... → |
|---|








