Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 63/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 63/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 261/787/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 63

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. V. S.

Judecător L. R. P.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind apelul formulat de

apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU în contradictoriu cu intimatul L. M., intimata . BOIȚA,împotriva sentinței civile nr. 235/2014 pronunțată de Judecătoria Avrig, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelantul IPJ Sibiu c.j. G. M., pentru intimat se prezintă av.V. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care ;

Instanța,verificând cererea de apel prin prisma prevederilor art.468,482 NCPC raportat la dispozițiile art. 131 și 185 NCPC, reține că este competentă general, material și teritorial să judecarea cauza și constată că apelul a fost declarat în termen.

Verificând apelul prin prisma prevederilor art.470 al.l lit.b și e și alin.2 NCPC constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.470/3 teza I NCPC, sub sancțiunea nulității. Tribunalul reține că limitele apelului sunt determinate de aceea ce s-a supus judecării în primă instanță și de motivele de apel.

Instanța în baza art.482 raportat la art.238 din NCPC pune în discuția părților estimarea duratei procesului.

Reprezentanții părților precizează că judecarea cauzei se poate face la acest termen .

Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat, instanța în baza art.482 NCPC coroborat cu art.392 NCPC deschide dezbaterile asupra apelului și acordă cuvântul părților în ordinea prevăzută de dispozițiile procedurale.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului,modificarea sentinței instanței de fond în sensul exonerării petentului de la plata cheltuielilor de judecată dispuse prin sentința atacată. Consideră că intimatul nu trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât agentul constatator a aplicat corect sancțiunea, petentul nu avea la el avizul de însoțire a mărfii în momentul în care a fost supus controlului. Consideră că cheltuielile de judecată sunt neîntemeiate, invocă faptul că se crează o practică periculoasă,petentul precum și alte persoane încercând să facă și în viitor la fel. Solicită admiterea apelului și înlăturarea obligării la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta intimatului av.V. C.,solicită respingerea apelului, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală . Instanța de fond corect a aplicat prevederile art. 453 C.p.c. privind acordarea cheltuielilor de judecată. Petentul a solicitat în instanță acordarea unui avertisment, intimatul nu a fost de acord ,iar suma la care a fost obligat prin procesul verbal este foarte mare. Solicită respingerea apelului și acordarea cheltuielilor de judecată și în apel, precizând că va depune dovada cheltuielilor de judecată până la sfârșitul dezbaterilor.

In replică,reprezentantul apelantului susține că procesul verbal a fost încheiat din vina petentului, dacă avea avizul de însoțire a mărfii nu era sancționat.

Tribunalul consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, motiv pentru care închide dezbaterile asupra apelului și în temeiul art.482 în aplicarea art.394 NCPC reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată că prin sentința civilă nr. 235 din 16.06.2014 a Judecătoriei Avrig s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul L. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU și în consecință s-a anulat procesul verbal de contravenție . nr._.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 04.03.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 2.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 19 alin.1 lit. b din Legea nr. 171/2010.S-a reținut în sarcina petentului că în data de 04.03.2014, a transportat cu autoturismul Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ cantitatea de 0,4 m3 cherestea, fără aviz de însoțire.

Fiind vorba despre o contravenție săvârșită prin omisiune ( lipsa avizului de însoțire), sarcina probei nu revine intimatului, ci petentului, acesta fiind obligat să facă dovada faptului pozitiv contrar.

Petentul a depus la dosar copia avizului de însoțire secundar nr._, eliberat la data de 04.03.2014 – ora 1500, pentru cantitatea de 0,4 m3 cherestea rășinoase, ce urma a fi transportată cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ (f.6).

În consecință, instanța de fond a reținut că petentul a făcut dovada stării de fapt contrare celei reținute în procesul verbal de contravenție atacat, respectiv că la data de_, ora 1530, deținea aviz de însoțire pentru cantitatea de 0,4 m3 cherestea, avizul fiind eliberat cu 30 de minute înainte de încheierea procesului verbal, așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în acesta.

În cauză a fost administrată și proba testimonială cu martorii L. I., L. I. jr și L. I., primii doi fiind tatăl, respectiv tatăl petentului, iar după încuviințarea audierii acestora, intimatul a formulat opoziție scrisă cu privire la această probă testimonială.

Având în vedere opoziția expresă a intimatului față de audierea acestora (exprimată însă după încuviințarea audierii acestora ca martori), și față de proba cu înscrisuri administrată în cauză, instanța nu a avut în vedere depoziția acestora la soluționarea prezentei plângeri.

In consecință, față de cele arătate mai sus, instanța a admis plângerea formulată de petentul L. M., și a anulat procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimat la data de 04.03.2014.

În baza art. 453 NCPC, reținând culpa procesuală a intimatului, instanța la obligat pe intimat să plătească petentului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Impotriva acestei sentințe a formulat apel IPJ Sibiu solicitând schimbarea acesteia in sensul respingerii cererii, acordării cheltuielilor de judecată întrucât ducerea procesului nu este din culpa IPJ Sibiu, ci din culpa petentului care nu a prezentat actul de proveniență la cererea poliției așa cum prevede legea, prezentând acest act instanței de judecată. Consideră că faza judiciară a fost creată datorită culpei petentului care a refuzat prezentarea actului, fapta ilegală/culpabilă fiind a petentului și nu a organului constatator.

Examinând apelul formulat sub prisma acestor critici cât și din oficiu sub toate aspectele de temeiniciei și legalitate, instanța de control reține că apelul este fondat pentru următoarele considerente .

Temeiul de acordare a cheltuielilor de judecată este culpa procesuală. In cauza de față, petentul a fost amendat pentru aceea că a transportat cherestea fără a avea aviz de însoțire a mărfii. Petentul a formulat plângere susținând că are acest aviz pe care l-a depus însă, doar odată cu plângerea formulată.

Apelantul intimat IPJ Sibiu prin întâmpinarea depusă la dosar la instanța de fond ( fila 23 fond) a solicitat ca în situația în care se va depune la dosar un document de proveniență a materialului lemnos care să fi fost emis anterior opririi petentului și amendării lui,să se ia act de faptul că este de acord cu admiterea plângerii.

Prin urmare este mai mult decât evident că în derularea procesului culpa îi aparține petentului L. M., care nu avea asupra lui avizul de însoțire a mărfii. Din moment ce acest aviz a fost eliberat în aceaași zi, la ora 15,00 este evident că petentul trebuia să aibă asupra lui, documentul respectiv în momentul în care efectua transportul de materiale lemnoase.

In nici un caz nu-i poate fi imputat organului constatator cheltuielile ocazionate de faptul că petentul nu avea acest aviz asupra lui, din moment ce poziția procesuală a IPJ a fost încă din momentul depunerii întâmpinării în sensul admiterii plângerii.

Pentru aceste considerente apelul de față urmează a fi admis și se va schimba sentința apelată în sensul înlăturării obligației IPJ la plata cheltuielilor de judecată de la fond.

Intimatul a solicitat cheltuieli de judecată și în apel însă acestea vor fi respinse, întrucât pe de o parte nu sunt întemeiate ca urmare a admiterii apelului, iar pe de altă parte nu au fost dovedite prin depunerea unei chitanțe de onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelantul IPJ Sibiu împotriva sentinței civile nr. 235/2014, pronunțată de Judecătoria Avrig, pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Inlătură obligarea apelantului intimat IPJ la plata cheltuielilor de judecată de la fond în cuantum de 800 lei.

Respinge cererea intimatului petent de plată a cheltuielilor de judecată din apel.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi,15.01.2015.

Președinte, Judecător,

S. A. V. P. L. R.

Grefier,

M. M.

Red. P.L.R. 16.02.2015

C..M.M. 24.02.2015

4.ex.

J.F. A.I. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 63/2015. Tribunalul SIBIU