Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 131/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 131/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 14654/306/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 131/2015
Ședința publică de la 05 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. R. P.
Judecător A. V. S.
Grefier M. M. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelant DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE B., apelant A.- DIRECȚIA GENERALĂ R. A FINANȚELOR PUBLICE B. -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU și pe intimat S.C. C. Q. IMPORTS SRL, intimat DIRECȚIA R. VAMALĂ B. -BIROUL VAMAL DE INTERIOR SIBIU, intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, procedând în baza art. 482 raportat la art. 131 N.C.proc.civ. la verificarea din oficiu a competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța, în baza art. 482 raportat art. 238 N.C.proc.civ., având în vedere actele de la dosarul cauzei, apreciază că prezenta cauză se va soluționa la acest termen de judecată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 3478/2014, Judecătoria Sibiu a admis plângerea formulată de către petena . SRL în contradictoriu cu intimata A.- Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Brasov- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE SIBIU, a anulat procesul verbal de contravenție . nr._ din 11.09.2013 încheiat de Direcția R. Vamala Brasov- Biroul Vamal Interior Sibiu, a exonerat petenta de la plata amenzii si a dispus obligarea intimatei la restituirea mărfurilor confiscate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la data de 11.09.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul intimatei procesul verbal ./200 nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzute de art. 653 al 1 lit. h din HG 707/2006 constând în aceea ca in data de 10.09.2013 a fost depusa la Biroul Vamal de Interior Sibiu declarație vamala pentru punere in libera circulație cu nr 13ROBV_, importator fiind petenta, marfa declarata continand 324 baloti îmbrăcăminte purtata si 87 cutii încălțăminte purtata in greutate totala de 16.704,19 kg, factura externa cu nr 5649/26.07.2013, pozitie tarifara declarata_, nivelul taxei vamale aplicat valorii marfii fiind de 5,3% . In urma controlului fizic efectuat in data de 10.09.2013 intre orele 13-16 asupra marfii din containerul ZCSU_ pe TIR cu nr_ /_ in prezenta comisionarului vamal si a administratorului firmei s-a constatat ca din cantitatea de 87 cutii cu incaltamainte purtat declarata existau 448 perechi incaltaminte noua, partial etichetata, declarata eronat ca fiind folosita . Ținând cont ca nivelul taxei vamale aferente poziției tarifare 6403 pentru incaltaminte noua este de 17% s-a constatat ca a fost influentata stabilirea drepturilor de import . Prin procesul verbal a fost aplicata o amenda de 3000 lei si s-a dispus totodata confiscarea celor 448 perechi de incaltaminte noua .
Sub aspectul temeiniciei, judecătorul fondului a constatat că din actele dosarului rezulta ca petenta nu a savarsit contravenția reținuta în sarcina sa si că din declarațiile date de firmele de la care a fost cumparata si importata marfa de către petenta rezulta ca încălțămintea transportata cu containerul ZCSU_ si evidențiata in factura 5649/26.07.2013 era clasificata ca si produs folosit sau returnat la magazin chiar daca existau si etichete cu pretul original . In consecinta, fata de aceste acte depuse la dosar de catre petenta, fata de faptul ca in procesul verbal nu se mentioneaza modalitate in care s-a constatat de catre inspectorul vamal ca incaltamintea era de fapt nou si nu folosita, fata de faptul ca în acelasi proces verbal nu se arata expres daca cele 448 perechi incaltaminte erau ambalate in mai mult de 87 de cutii, cate au fost declarate, sau in urma controlului au fost gasite 448 cutii cu incaltaminte si fata de faptul ca petenta a fost sanctionata pentru faptul ca nu ar fi declarat corect felul marfii si nu cantitatea acesteia, instanta constata ca exista un dubiu cu privire la savarsirea faptei de catre petenta cu intentie, dubiu care ii profita in mod evident acesteia.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE B., solicitând admiterea apelului formulat si modificarea in tot a Sentinței civile nr. 3478/10.06.2014, pronunțata de Judecătoria Sibiu, în dosarul sus - menționat, respectiv să se dispună respingerea plângerii contravenționale si, pe cale de consecința, menținerea procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.09.2013, încheiat de Direcția Regionala Vamala B. - Biroul Vamal Interior Sibiu, ca fiind temeinic si legal.
În motivarea apelului, s-a arătat că în urma controlului fizic asupra mărfii încărcata in containerul nr. ZCSU8702678, s-a constatat ca din cantitatea de 87 de cutii cu încălțăminte purtată declarata, existau 448 perechi încălțăminte noua, parțial etichetata, declarata eronat ca fiind folosita.
Nivelul taxei vamale aferent poziției tarifare 6403 pentru încălțăminte noua este de 17%, iar pentru încălțăminte purtata nivelul taxei vamale este de doar 5,3%. Este evident faptul ca prin declararea în mod eronat a mărfii purtate, a fost influențată stabilirea drepturilor de import.
Având in vedere faptul ca declarantul vamal a depus o declarație vamala si documentele însoțitoare conținând date eronate privind felul mărfurilor, acesta a încălcat dispozițiile art. 199 Ml pct. I din Regulamentul CEE nr, 2454/93 a comisiei, săvârșind contravenția prevăzuta la art. 653 alin. (1) lit. h) din HG 707/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României.
Datorită faptului că, prin aceasta fapta a fost influențată stabilirea drepturilor de import, mărfurile constatate in plus fata de cele înscrise în declarația vamala, respectiv cele 448 perechi de încălțăminte noua, au fost confiscate.
Examinând sentința apelată, prin prisma acestor motive, Tribunalul reține că aceasta este legală și temeinică pentru următoarele considerente:
Starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond; astfel i s-a imputat petentei că a importat încălțăminte nouă, dar a declarat că aceasta este purtată, influențând astfel stabilirea taxei vamale aferente pozițiilor de tarifare. Inspectorul vamal a considerat că 448 de perechi de încălțăminte sunt noi, fiind parțial etichetată, prin propriile simțuri, ignorând documentele de proveniență ale mărfurilor.
Astfel, așa cum a explicat și inspectorului vamal, toată încălțămintea importată este purtată, second -hand, dar se găsește într-o stare foarte bună, fără semne evidente de uzură, întrucât în S.U.A există o practică comercială prin care se creează o astfel de gamă de produse retail: „folosite"/second-hand, dar nu uzate.
Din declarația anexată plângerii ( filele 24-30), instanța reține că, în SUA există practica comercială potrivit căreia când un client cumpără retail, încălțăminte sau îmbrăcăminte, există un interval de timp, de obicei de 30 de zile, interval în care clientul poate să returneze marfa, sau să o schimbe în schimbul rambursării integrale a prețului achitat.
Odată marfa vândută către client, este considerată „folosită" („used/store-returned") și nu mai poate fi considerată ca fiind „nouă", chiar și dacă a fost returnată nefolosită („returned in new conditions").
De altfel, această categorie de marfă nu mai poate fi revândută ca fiind „nouă", deși există posibilitatea ca obiectele să poarte eticheta originală și să se prezintă fără uzură.
Potrivit „Declarațiilor" atașate se stabilește clar faptul că BAY RAG CORPORATION și ulterior ROGER P. CORPORATION au vândut subscrisei marfă „folosită"/second-hand, în containerul ZCSU_, indicativ care se regăsește și în procesul-verbal ce face obiectul prezentei plângeri contravenționale.
Atâta vreme cât inspectorul vamal a făcut aprecierea că încălțămintea este nouă, însă în baza propriilor aprecieri, în contradicție cu actele de proveniență ale mărfurilor, Tribunalul consideră că petentul a făcut dovada contrară cu actele depuse la dosar a celor susținute în procesul verbal de contravenție.
În apelul formulat, apelanta nu face probe suplimentare ce să răstoarne această situație de fapt.
Pe cale de consecință, soluția de admitere a plângerii și de anulare a procesului verbal este legală și temeinică iar apelul formulat este nefondat urmând a fi respins, in baza art 480 Ncpc.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentintei civile nr. 3478/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o păstrează.
Definitivă
Pronuntată in sedintă publică azi, 05 Februarie 2015
Președinte Judecător
L. R. P. A. V. S.
Grefier
M. M. M.
Red. LRP 05.03.2015
C.. MM 13.03.2015
8 ex.
Jud. fond L. S.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 50/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... → |
|---|








