Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1113/2015. Tribunalul SIBIU

Sentința nr. 1113/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 6796/85/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 1113/CA

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier C. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei contencios administrativ privind pe reclamant B. A. și pe pârât S. P. DE POLIȚIE LOCALĂ AL MUNICIPIULUI SIBIU, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 05.05.2015 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

TRIBUNALUL,

Constată că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Sibiu la data de 11.11.2011, reclamanta B. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. P. de Poliție Locală al Municipiului Sibiu, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de imputare nr. 328/08.11.2011 cu consecința înlăturării măsurii de obligare la plata sumei de 4.048 lei reprezentând drepturi speciale acordate în baza contractului colectiv de muncă în anul 2010.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat în esență că, decizia de imputare este netemeinică și nelegală având în vedere faptul că, drepturile încasate cu titlu de drepturi speciale în anul 2010 nu sunt drepturi de natură salarială a căror acordare să nu fie permisă de legislația în vigoare.

La termenul de judecată din 30.04.2013, Tribunalul având în vedere faptul că, niciuna din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecarea în lipsă, a dispus în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei.

În baza referatului grefei privind constatarea neîndeplinirii nici un act de procedură de mai mult de 1 an Tribunalul a dispus pentru termenul din 05.05.2015 citarea părților cu mențiunea de a-și preciza poziția cu privire la excepția perimării.

Deși legal citate, părțile nu s-au prezentat în instanță și nici nu și-au exprimat poziția în scris.

Prin urmare, față de această stare de fapt și întrucât reclamanta nu a înțeles să efectueze nici un alt act de procedură de la data suspendării, Tribunalul văzând prevederile art. 252 alin. (1) Cod procedură civilă urmează a constata perimată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. A., cu domiciliul procesual ales în Sibiu, .-3, jud. Sibiu împotriva pârâtului S. P. de Poliție Locală al Municipiului Sibiu, cu sediul în Sibiu, .-3.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2015.

Președinte,

M. O.

Grefier,

C. D.

Red. M.O.- 18.06.2015

Listat C.D. -18.06.2015

Ex. 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1113/2015. Tribunalul SIBIU