Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 930/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 930/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 6874/85/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 930/CA
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Grefier T. Timis
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant G. M. E. și pe pârât S. P. DE POLIȚIE LOCALĂ AL MUNICIPIULUI SIBIU, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză a fost suspendată potrivit disp. art. 244/1 al.1 C.p.civ.
INSTANȚA
Având in vedere că din verificarea actelor depuse dosar rezultă că sentința nr. 1116/CA pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, având ca obiect litigii Curtea de Conturi, a rămas irevocabilă la data de 13.11.2013 prin Decizia nr._/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, si că de la această dată dosarul a rămas in nelucrare din vina reclamantei, urmează ca în cauză, să opereze dispozițiile art. 248 C.p.c., care prevăd că orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept, chiar si in contra incapabililor, dacă a rămas in nelucrare timp de 1 an, conform art. 248 al.3 C.p.civ..
În consecință față de situația în care, in cauza nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură in vederea judecării pricinii, mai mult timp decât prevăd reglementările legale, instanța urmează a constata perimată acțiunea de fată.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare in judecată formulată de reclamant G. M. E. împotriva pârâtului S.P.P.L SIBIU, cu sediul în Sibiu, .-3, jud. Sibiu.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2015.
Președinte, I. V. | ||
Grefier, T. Timis |
Red IV/27.04.2015
Tehnored TT/27.04.2015
Ex
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Despăgubire. Sentința nr. 1245/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








