Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 273/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 273/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 1766/257/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 273/2015
Ședința publică de la 13 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. V. S.
Judecător: I. V.
Grefier: C. M. P.
Pe rol fiind soluționarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelantul petent P. A. V. la C.. av. M. R. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimat, cons. jr. G. M., lipsă fiind apelantul – petent.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța, procedând în baza art. 131 rap. la art. 482 N.C.proc.civ., la verificarea din oficiu a competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina având în vedere obiectul cauzei.
Instanța, în baza art. 238 N.C.proc.civ. pune în discuția părților estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Reprezentantul intimatului, cons. jr. G. estimează că procesul se poate soluționa la acest termen de judecată, arată că nu are alte cereri de solicitat în cauză.
Instanța, în baza art. 238 N.C.proc.civ. având în vedere susținerile reprezentantului intimatului, cons. jr. G., actele dosarului și împrejurările cauzei, apreciază că prezenta cauză se va soluționa la termenul de astăzi.
Instanța, invocă din oficiu excepția tardivității apelului, dat fiind faptul că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată la data de 10.09.2014, iar apelul a fost înregistrat la data de 13.11.2014, fiind transmis prin fax, sens în care acordă cuvântul părților.
Reprezentantul intimatului, cons. jr. G. solicită admiterea excepției tardivității apelului, iar pe fond respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
TRIBUNALUL,
Constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la judecătoria Mediaș la data de 30 mai 2014 petentul P. A. V., CNP_, domiciliat în Mediaș, .. 5, ., ., solicită în contradictoriu cu intimatul IPJ SIBIU, cu sediul în Sibiu, .-6, CUI_, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/26.05.2014, ca fiind întocmit în mod netemeinic și nelegal, exonerarea de la plata amenzii aplicate și înlocuirea acesteia cu avertisment.
În motivare arată că procesul verbal nu reflectă realitatea faptică de la momentul la care agentul constatator afirmă că s-ar fi săvârșit contravenția, întrucât a circulat foarte prudent, respectând toate regulile de circulație, fiind extrem de preocupat de siguranța pe drumurile publice, nedorind să-și pună vreun moment viața și sănătatea în primejdie. Mai arată că întrucât starea de fapt nu a fost confirmată prin administrarea de către agentul constatator a altor dovezi de natură a susține temeinicia sancțiunii prin probe verificabile de instanță, cele consemnate de agent rămân simple afirmații.
În continuare arată că litigiul trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, conform art. 11 din Constituția României, și are prioritate în temeiul art. 20 alin. (2) din legea fundamentală, iar în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele A. c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Kaubek c. Slovaciei) acest gen de contravenție intră în sfera „acuzațiilor în materie penală”, Curtea apreciind că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului nu poate priva o contravenție de caracterul inerent penal (cauza Ozturc c. Germaniei). În consecință, apreciază petentul, se poate concluziona că acuzația adusă prin procesul verbal este o acuzație penală, în sensul Convenției, pentru care trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție, condiție în care sarcina probei revine organului constatator, iar procesul verbal nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului și a vinovăției acestuia.
În drept invocă dispozițiile art. 19 alin. (1) și (2) din OG nr. 2/2001, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 11 din Constituția României.
Atașat plângerii depune copia procesului verbal, împuternicirea avocațială și, la solicitarea instanței, o taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei.
Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea plângerii, arătând că petentul a încălcat prevederile art. 121 alin. (1) din HG nr. 1391/2006 prin faptul că a depășit viteza maximă admisă pe sectorul de drum menționat în procesul verbal, pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, faptă constatată prin mijloace tehnice omologate. Mai arată că procesul verbal nu este lovit de nulitate și sub aspectul faptei acesta nu a făcut dovada contrarie, iar potrivit jurisprudenței CEDO, în materie contravențională și din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 și 34 din OG nr. 2/2001, procesul verbal are forță probantă prin el însuși, constituind o dovadă suficientă a vinovăției făptuitorului, atâta timp cât acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În drept invocă dispozițiile art. 205 și 223 C., art. 121 din HG 1391/2006, art. 109 din OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001.
Atașat întâmpinării depune fișa abaterilor rutiere ale petentului, buletinul de verificare metrologică a aparatului de măsurare, atestatul operatorilor, copia procesului verbal și înregistrarea video a faptei.
Prin sentința civilă nr. 1194/2014 Judecătoria Mediaș a respins plângerea formulată de petentul P. A. V., CNP_ în contradictoriu cu intimatul IPJ SIBIU, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/26.05.2014, pe care îl menține.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/26.05.2014 petentul a fost sancționat, în baza art. 100/2 și art. 101/1/18 din OUG nr. 195/2002, cu 850 lei amendă și i s-au aplicat 3 puncte de penalizare, pentru încălcarea prevederilor art. 121/1 și art. 147/1 din HG nr. 1391/2006, reținându-se că, la data de mai sus, a condus autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare_, pe DN14, din direcția Sibiu-Mediaș, cu viteza de 120 km/h, în zona de limitare la 90 km/h, fiind filmat și înregistrat de aparatul radar montat pe auto Dacia_, aflat în staționare, precum și că nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului. Procesul verbal este semnat de petent cu mențiunea „nu am avut această viteză”.
Potrivit înregistrării depusă ca probă la dosar (fila 20), la data de 26.05.2014, ora 9:00:39, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost surprins de aparatul radar circulând cu viteza de 120 km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă era de 90 km/h.
Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (4) din OUG nr. 195/2002, limitele maxime de viteză în afara localităților sunt: a) 130 km/h pe autostrăzi; b) 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene; c) 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri.
De asemenea, conform prevederilor art. 50 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 195/2002, vitezele maxime admise în afara localităților pentru autovehiculele din categoriile A,B și BE sunt de 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri.
Prin urmare, potrivit prevederilor legale, viteza maximă admisă pe sectorul de drum (drum național) pe care petentul a circulat și pentru categoria din care face parte autovehiculul este de 90 km/h.
Circulând cu o viteză de 120 km/h, petentul a depășit viteza maximă admisă cu 21 până la 30 km/h, faptă care, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (2) coroborat cu art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 2 se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, adică cu 4 sau 5 puncte amendă și aplicarea a 3 puncte de penalizare.
Conform dispozițiilor art. 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002, constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, adică de la 6 la 8 puncte amendă, nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2), iar potrivit acestui din urmă text, „participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.”
Ca urmare, și această din urmă faptă există câtă vreme petentul nu a prezentat agentului certificatul de înmatriculare al autoturismului.
Este adevărat că în practica Curții Europene a Drepturilor Omului contravenția săvârșită de petent intră în sfera acuzațiilor în materie penală, pentru care trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție, condiție în care sarcina probei revine organului constatator, iar procesul verbal nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului și a vinovăției acestuia, și că revine instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului, după cum la fel de adevărat este și faptul că procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și că prin plângerea formulată împotriva acestuia este contestată chiar prezumția de care se bucură, dar atunci când din actele cercetate de instanță rezultă suficiente elemente care să înlăture starea de incertitudine creată asupra unor date din cuprinsul procesului verbal, prezumția de legalitate devine certitudine, ceea ce conferă procesului verbal de contravenție valoare de adevăr.
Or, din probele depuse la dosar de către intimat rezultă cu certitudine că petentul a săvârșit faptele, neexistând nicio urmă de îndoială, în condițiile în care fapta a fost înregistrată video și proba a fost depusă la dosar, iar petentul nu a prezentat certificatul de înmatriculare la solicitarea organelor de poliție.
În consecință, cum prezumția de nevinovăție de care s-a bucurat petentul a fost răsturnată de intimat prin probele depuse la dosar, instanța apreciază plângerea neîntemeiată și, în baza dispozițiilor art. 31 și urm. din OG nr. 2/2001, o va respinge, menținând procesul verbal atacat.
Depășind viteza cu 21 până la 30 km/h pe un sector de drum național, care nu are dotările și siguranța drumurilor expres sau europene, fapta constituie un pericol social deosebit, care nu justifică aplicarea sancțiunii avertismentului, cu atât mai mult cu cât, potrivit fișei abaterilor petentului (fila 19 dosar, verso), acesta nu este la prima abatere de acest fel, ceea ce înseamnă că nu a dat dovadă de îndreptarea comportamentului său în trafic, continuând să pună în pericol securitatea acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. A. V. solicitând admiterea plângerii contravenționale astfel cum ea a fost formulata si pe cale de consecința anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că a circulat foarte prudent respectând toate regulile de circulație, neîncălcând in niciun moment vreuna din normele care reglementează circulația pe drumurile publice, fiind extrem de preocupat de siguranța pe drumurile publice, nedorind sa își pună in vreun moment dat in primejdie viața si sănătatea.
In aceste condiții, consider ca se impune a se stabili daca procesul verbal de contravenție are puterea de a dovedi singur, in lipsa oricărui alt mijloc de proba, săvârșirea faptei si vinovata lui
Tribunalul analizând apelul dedus judecății atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu nu îl găsește întemeiat urmând să îl respingă cu următoarea argumentație:
Fapta contravențională este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile actului normativ care prevăd contravenția, dau dreptul persoanei la un proces echitabil, în cadrul căruia persoana sancționată poate să utilizeze orice mijloc de probă pentru a dovedi că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Față de cele arătate și în raport de probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că petentul a săvârșit faptele, neexistând nicio urmă de îndoială, în condițiile în care fapta a fost înregistrată video și proba a fost depusă la dosar, iar petentul nu a prezentat certificatul de înmatriculare la solicitarea organelor de poliție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de P. A. V. împotriva sentinței civile nr. 1194/2014 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosarul nr._ pe care o păstrează.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. V. S. I. V.
Grefier,
C. M. P.
red./tehnored. I.V. – 16.03.2015 ex. 5 J.fond – O.H.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1230/2015. Tribunalul SIBIU | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... → |
|---|
