Recurs. anulare decizie de impunere emisă de d.g.r.f.p.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 1074 din data de 10.05.2017
Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de D.G.R.F.P.
- art. 12 din Legea nr. 95/2006
- art. 29618 Cod fiscal
- O.U.G. nr. 71/2009
Criticile aduse hotărârii, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, sunt neîntemeiate și vor fi înlăturate.
Instanța de fond, a reținut, sub aspectul normelor legale incidente că, potrivit art. 12 din Legea nr. 95/2006:,,Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului ... sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătății, cu personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local";, ceea ce înseamnă că cheltuielile de personal, inclusiv cele ce fac obiectul actelor administrative contestate, se avansează de Ministerul Sănătății, în limita și conform alocațiilor bugetare stabilite prin legea bugetului de stat. S-a reținut cu temei că, în speță, izvorul obligației l-a constituit un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească pentru care alocarea bugetară s-a făcut în baza O.U.G. nr. 71/2009, plățile putând fi făcute numai ulterior adoptării acesteia.
Acest act normativ prevede la art.1 că plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare derulată pe 5 ani.
Susținerea recurentei în sensul că nu sunt aplicabile speței prevederile legale ce au stat la baza admiterii acțiunii pe motiv că acestea se aplică numai pentru drepturi salariale acordate prin hotărâri judecătorești iar prin Sentința civilă nr. 790/LM/2009 a Tribunalului ... (titlul executoriu) nu s-au acordat asemenea drepturi ci alte avantaje, nu poate fi primită.
Contrar celor invocate, în mod corect s-a constatat de către judecătorul fondului că prin hotărârea judecătorească s-a recunoscut salariaților unele drepturi cu implicații asupra perioadei de vechime și vârstei de pensionare și cu toate că aceste drepturi nu se încadrează în categoria veniturilor salariale, așa cum acestea sunt definite de Codul fiscal, la alocarea bugetară au fost calificate în acest mod, alocându-se sumele necesare plății diferențelor de contribuții sociale eșalonat conform O.U.G. nr. 71/2009. Drept urmare, plata sumelor datorate cu titlu de diferențe de contribuție de asigurări sociale s-a efectuat cu respectarea normelor legale și în limitele în care acestea au fost alocate.
S-a mai reținut că potrivit art. 296^18 Cod fiscal:,,Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii.";iar potrivit alin. (5^1) al aceluiași articol: "În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferențe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, actualizate cu indicele de inflație la data plății acestora, contribuțiile sociale datorate potrivit legii se calculează și se rețin la data efectuării plății și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume";.
Cu referire la aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de instanța de fond că, deși pentru situația din speță nu există o reglementare fiscală specifică, regula instituită la alin. 5 ind. 1 anterior menționat, se aplică prin analogie, dând astfel eficiență prevederilor art. 1 alin. 2 teza a II a din Codul civil care prevăd explicit că în situațiile nereglementate și în lipsa uzanțelor, se aplică dispozițiile legale privitoare la situațiile asemănătoare.
Prin urmare, în mod legitim s-a reținut că deși în speță angajaților reclamantei nu li s-au plătit diferențe salariale, alocarea fondurilor necesare plății diferențelor de C.A.S. s-a făcut în același mod, astfel că se impune a se aplica aceeași regulă de interpretare logică, respectiv a argumentului de analogie ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet, ceea ce însemnă că pentru rațiuni identice, trebuie oferite soluții identice.
În acest context, în mod corect judecătorul fondului a stabilit că accesoriile stabilite prin actele administrative contestate, calculate cu încălcarea regulii anterior menționate, nu au suport legal, neputându-se reține vreo culpă în sarcina intimatei reclamante pentru neplata la timp a diferențelor de contribuții sociale aferente perioadei februarie 2008 - iulie 2010.
Decizia nr. 1074/10.05.2017
Prin Sentința nr. 2293/CA din 08.12.2016 Tribunalul ... a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția de Sănătate Publică ... în contradictoriu cu pârât Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ... prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice ... și, în consecință, a anulat Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 29849/8.10.2015 și Decizia nr. 263/29.04.2016 prin care s-a respins contestația reclamantei, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, urmare a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 790 /LM/2009 s-a născut în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 66.376 lei reprezentând diferență din contribuția datorată aferentă grupei II de muncă și contribuția achitată aferentă grupei de muncă normală.
Conform disp . art. 12 din Legea nr. 95/2006, "Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului ... sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătății, cu personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local";, în consecință cheltuielile de personal se avansează de Ministerul Sănătății, în limita și conform alocațiilor bugetare stabilite prin legea bugetului de stat, care se aprobă de regulă anual.
În consecință, plata diferențelor C.A.S. putea fi făcută doar începând cu anul 2009, după aprobarea bugetului.
Însă, întrucât izvorul obligației l-a constituit un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, alocarea bugetară s-a făcut conform O.U.G. nr. 71/2009, care la art. 1 prevede că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare astfel: în anul 2012- 5%,din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, iar în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Prin hotărâre judecătorească, s-au constituit avantaje pentru salariați, cu consecințe asupra perioadei de vechime și vârstei de pensionare și, chiar dacă aceste avantaje nu se încadrează în categoria veniturilor salariale, astfel cum sunt definite acestea de art. 55 din Legea nr. 271/2003 privind codul fiscal , la alocarea bugetară au fost calificate în acest mod, alocându-se sumele necesare plății diferențelor de contribuții sociale eșalonat conform O.U.G. nr. 71/2009.
Reclamanta a plătit sumele datorate cu titlu de diferențe de contribuție de asigurări sociale în limitele în care acestea au fost alocate, fapt necontestat.
Întrucât, în speță baza de calcul o reprezintă veniturile salariale, iar acestea au fost achitate anterior pronunțării hotărârii judecătorești nu se mai poate proceda la reținerea sumei datorate cu titlu de diferență C.A.S. și virarea acesteia lunar.
Pentru situația de speță nu există o reglementare fiscală specială, însă la punctul (5^1) al aceluiași articol se prevede: "În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferențe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, actualizate cu indicele de inflație la data plății acestora, contribuțiile sociale datorate potrivit legii se calculează și se rețin la data efectuării plății și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume";.
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ... prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice ..., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor administrative a căror anulare se solicită.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că hotărârea pronunțată de Tribunalul ... este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
Astfel, instanța reține în considerentele hotărârii pronunțate că, în mod eronat pârâta a procedat la calcularea de accesorii pentru sumele datorate de reclamantă cu titlu de diferențe de contribuții de asigurări sociale, în temeiul unor hotărâri judecătorești și pentru care alocarea bugetară s-a făcut conform O.U.G. nr.71/2009, iar virarea acestor sume s-a făcut în termenul legal, raportat la data alocării.
În considerentele hotărârii atacate se face referire la prevederile art. 29618 alin.(5)1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare. Cu toate că se confirmă că pentru situația în speță nu există o reglementare fiscală specială și faptul ca reclamanta nu a plătit diferențe salariale angajaților acesteia, soluția pronunțată de instanța de fond se bazează pe aplicarea prin analogie a prevederilor legale menționate.
Arată că prin Sentința civilă nr.790/LM/2009 pronunțată de Tribunalul ... în dosarul nr.2335/111/2008 s-a admis acțiunea reclamantei și s-a dispus obligarea acesteia să încadreze locurile de muncă ale angajaților în condiții deosebite, respectiv în grupa a II-a de muncă pe perioada 01.01.2007 și până la data pronunțării hotărârii și nu acordarea de sume sau drepturi reprezentând salarii, diferențe de salarii, venituri asimilate salariilor.
Potrivit prevederilor art. 29618 alin. (1) și alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii. Calculul contribuțiilor sociale se realizează prin aplicarea cotelor corespunzătoare, stabilite prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și prin legea bugetului de stat, după caz, asupra bazelor de calcul.
Contribuțiile sociale obligatorii individuale și ale angajatorului se virează la bugetele și fondurile cărora le aparțin până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează sau până la data de 25 inclusiv lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, în conformitate cu dispozițiile art. 29618 alin. (9) din Legea nr. 571/2003.
Reclamanta a achitat cu întârziere obligațiile declarate prin declarațiile rectificative.
Stingerea s-a efectuat în conformitate cu prevederile de art.115 din O.G. 92/2003, de la data scadenței și până la data plății efective.
Accesoriile datorate de reclamantă sunt calculate ca urmare a depunerii declarațiilor rectificative la "Contribuțiile salariale" pentru lunile: septembrie 2008 în suma de 2506 lei, octombrie 2008 în suma de 2.665 lei, noiembrie 2008 în suma de 3.098 lei, decembrie 2008 în suma de 2.742 lei, ianuarie 2010 în suma de 3.149 lei, februarie 2010 în suma de 2.422 lei, martie 2010 în suma de 3.133 lei, iulie 2010 în suma de 1.972 lei, august 2010 în suma de 1.911 lei, septembrie 2010 în suma de 2.231 lei, octombrie 2010 în suma de 1.956 lei, în baza dispozițiilor Sentinței civile nr. 790/LM/2009 pronunțată de Tribunalul ..., prin care se stabilește încadrarea în grupa de muncă pentru 22 de salariați ai D.S.P. ... și nu acordarea de drepturi salariale, nefiind aplicabile pentru acestea prevederile legale în temeiul cărora instanța de fond a admis acțiunea reclamantei.
Având în vedere faptul că reclamanta Direcția de Sănătate Publică ... declară pe proprie răspundere pentru lunile mai sus menționate obligații de plată pe care le achită cu întârziere, apreciază ca în mod corect și legal au fost calculate accesorii în sumă de 1.115 lei și comunicate reclamantei prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 29849/08.10.2015.
Accesoriile au fost calculate în conformitate cu prevederile art. 88 lit. c) și art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale și a altor venituri ale bugetului general consolidat.
Pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor fiscale se datorează accesorii în raport cu ziua imediat următoare scadențelor creanțelor fiscale pentru care s-au stabilit diferențele și până la data stingerii acestora inclusiv, aspect ce rezultă din coroborarea prevederilor art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (2) și art. 1201 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare.
În drept a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct.8 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata Direcția de Sănătate Publică ... a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
În esență, arată intimata că, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, instituția a plătit sumele datorate cu titlu de diferențe de contribuție de asigurări sociale în limitele în care acestea au fost acordate și la termenul prevăzut de art. 29618 alin. (51), fapt necontestat de recurentă.
Totodată, în mod corect a constatat instanța de fond ca pentru situația de speță nu există o reglementare fiscală specială, ci se impune aplicarea prin analogie a art. 296 ind. 18 pct. 5 ind. 1 din Codul Fiscal.
S-au plătit diferențe salariale, însă alocarea fondurilor necesare plății diferențelor de C.A.S. s-a făcut în același mod, astfel că, prin analogie, se impune a se aplica aceeași regulă și anume scadența obligațiilor urmează a fi stabilită în data de 25 a lunii următoare în care s-a făcut alocarea sumelor necesare plății diferențelor de CAS.
În cazul de fată, însă, scadenta nu poate fi apreciată decât prin raportare la data alocării bugetare, întrucât numai de la acea dată se putea proceda la plata legală a diferențelor de contribuții. O interpretare contrară ar duce la concluzia unei alocări bugetare suplimentare pentru plata accesoriilor pentru care nu există temei legal, ajungându-se în final la consecința injustă ca sumele calculate cu titlu de accesorii să fie imputate, deși nu există o culpă a D.S.P. ..., care a procedat la virarea sumelor în limita alocării acestora.
Având în vedere aspectele de mai sus, a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În drept a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, art.218 și urm. din O.G.R nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Criticile aduse hotărârii, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, sunt neîntemeiate și vor fi înlăturate.
Instanța de fond, a reținut, sub aspectul normelor legale incidente că, potrivit art. 12 din Legea nr. 95/2006:,,Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului ... sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătății, cu personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local";, ceea ce înseamnă că cheltuielile de personal, inclusiv cele ce fac obiectul actelor administrative contestate, se avansează de Ministerul Sănătății, în limita și conform alocațiilor bugetare stabilite prin legea bugetului de stat. S-a reținut cu temei că, în speță, izvorul obligației l-a constituit un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească pentru care alocarea bugetară s-a făcut în baza O.U.G. nr. 71/2009, plățile putând fi făcute numai ulterior adoptării acesteia.
Acest act normativ prevede la art.1 că plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare derulată pe 5 ani.
Susținerea recurentei în sensul că nu sunt aplicabile speței prevederile legale ce au stat la baza admiterii acțiunii pe motiv că acestea se aplică numai pentru drepturi salariale acordate prin hotărâri judecătorești iar prin Sentința civilă nr. 790/LM/2009 a Tribunalului ... (titlul executoriu) nu s-au acordat asemenea drepturi ci alte avantaje, nu poate fi primită.
Contrar celor invocate, în mod corect s-a constatat de către judecătorul fondului că prin hotărârea judecătorească s-a recunoscut salariaților unele drepturi cu implicații asupra perioadei de vechime și vârstei de pensionare și cu toate că aceste drepturi nu se încadrează în categoria veniturilor salariale, așa cum acestea sunt definite de Codul fiscal, la alocarea bugetară au fost calificate în acest mod, alocându-se sumele necesare plății diferențelor de contribuții sociale eșalonat conform O.U.G. nr. 71/2009. Drept urmare, plata sumelor datorate cu titlu de diferențe de contribuție de asigurări sociale s-a efectuat cu respectarea normelor legale și în limitele în care acestea au fost alocate.
S-a mai reținut că potrivit art. 296^18 Cod fiscal:,,Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii.";iar potrivit alin. (5^1) al aceluiași articol: "În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferențe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, actualizate cu indicele de inflație la data plății acestora, contribuțiile sociale datorate potrivit legii se calculează și se rețin la data efectuării plății și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume";.
Cu referire la aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de instanța de fond că, deși pentru situația din speță nu există o reglementare fiscală specifică, regula instituită la alin. 5 ind. 1 anterior menționat, se aplică prin analogie, dând astfel eficiență prevederilor art. 1 alin. 2 teza a II a din Codul civil care prevăd explicit că în situațiile nereglementate și în lipsa uzanțelor, se aplică dispozițiile legale privitoare la situațiile asemănătoare.
Prin urmare, în mod legitim s-a reținut că deși în speță angajaților reclamantei nu li s-au plătit diferențe salariale, alocarea fondurilor necesare plății diferențelor de C.A.S. s-a făcut în același mod, astfel că se impune a se aplica aceeași regulă de interpretare logică, respectiv a argumentului de analogie ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet, ceea ce însemnă că pentru rațiuni identice, trebuie oferite soluții identice.
În acest context, în mod corect judecătorul fondului a stabilit că accesoriile stabilite prin actele administrative contestate, calculate cu încălcarea regulii anterior menționate, nu au suport legal, neputându-se reține vreo culpă în sarcina intimatei reclamante pentru neplata la timp a diferențelor de contribuții sociale aferente perioadei februarie 2008 - iulie 2010.
Pentru aceste considerente, văzând că nu este incident în speță vreun motiv de casare, a înlătura ca nefondate criticile recurentei, va respinge ca nefondat recursul și va menține în întregime hotărârea recurată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Recurs. anulare dispoziţie emisă de primar privind recuperarea... | Anulare proces verbal de control încheiat de i.t.m. → |
|---|
