Recurs. anulare decizie emisă de g. n. m.

Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 1006 din data de 16.05.2016

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Recurs. Anulare decizie emisă de G. N. M.

- Hotărârea nr. 564 din 30 iulie 2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1005/2912

Speța dedusă judecății pune în discuție efectele sentinței nr.90/15.01.2015 pronunțată de Tribunalul B., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului formulat, sentința prin care s-a admis cererea reclamantului R. R. și s-a dispus anularea în parte a deciziei nr.859/27.08.2013 privind reorganizarea G. N. M. cuprinsă în anexa nr.1 a acestei decizii precum și a examenului organizat în baza acestei metodologii la data de 4.09.2013 pentru selecția candidaților ce urmau a fi numiți în funcții de execuție în cadrul Comisariatului Județean B.

În consecință, instanța de fond a sesizat corect că atâta timp cât decizia în baza căreia a fost emisă decizia nr. xxxx/19.11.2013 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al intimatului R. R. a fost anulată irevocabil, se impune, în considerarea principiului rezoluto jure dantis rezolvitur jus accipientis și anularea acesteia, cu toate consecințele juridice ce decurg din această măsură.

Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia nu putem vorbi de o încălcare a legii în condițiile în care, chiar dacă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, a fost declarată neconstituțională, Hotărârea nr. 564 din 30 iulie 2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1005/2912 privind organizarea și funcționarea G. N. M., este în vigoare și produce efecte, Curtea a reținut următoarele:

În mod incontestabil, actul atacat de intimat a fost emis de pârâta recurentă ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2013, iar consecința înlăturării din ordinea juridică a actului normativ ce a făcut obiectul controlului de neconstituționalitate este lipsirea de temei legal a actelor emise în aplicarea sa, fiind lipsit de relevanță că între actele atacate de reclamant și ordonanța declarată neconstituțională, au intervenit alte acte administrative a căror legalitate nu a fost contestată de acesta (H.G. nr. 564/2013).

În condițiile în care actul principal care a stat la baza emiterii a fost declarat neconstituțional, în mod incontestabil cerința de legalitate nu mai subzistă în privința nici unui act emis în vederea punerii în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 77/2013, consecința firească pentru a da eficiență deciziei Curții Constituționale fiind anularea actului administrativ contestat de reclamant acesta fiind lipsit de efecte juridice ca urmare a dispariției din ordinea juridică a actului normativ inițial care a condus la adoptarea tuturor celorlalte acte ulterioare.

Raportat la considerentele anterior expuse Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă G. N. M. - C. G. COMISARIATUL JUDETEAN B. în contradictoriu cu intimatul reclamant R. R. împotriva sentinței nr. 2762/08.12.2015, pronunțată de Tribunalul B., pe care a menținut-o în totul.

Decizia nr. 1006 din 16.05.2016 a Curții de Apel Oradea - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. 85/111/2014*

Prin Sentința nr. 2762/08.12.2015, pronunțată de Tribunalul B., s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul R. R., în contradictoriu cu pârâta G. N. M. - C. G. și, în consecință, s-a dispus anularea Deciziei nr.xxxx/19.11.2013, înregistrată sub nr. xxxx/19.11.2013; reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii deciziei anulate și obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a salariului și a celorlalte drepturi de care a fost privat ca urmare a emiterii deciziei anulate, sume care urmează să fie actualizate la data plății.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.910 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței mai sus arătate a formulat recurs G. N. M. solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și respingerea în totalitate a acțiunii formulate de R. R.

În motivarea recursului formulat s-a arătat că soluția instanței de fond este vădit netemeinică și nelegală, reorganizarea G. N. M. fiind efectuată cu respectarea strictă a prevederilor legale, fiind respectate atât motivele de fapt cât și cele de drept în vigoare la data reorganizării acesteia.

S-a învederat că, prin Sentința nr.90/15.01.2015 Tribunalul B. a anulat Decizia nr.859/27.08.2013 privind reorganizarea G. N. M., dispunând modificarea în totalitate a metodologiei privind reorganizarea instituției cuprinsă în Anexa nr.1 a acestei decizii și dispunând anularea examenului organizat în data de 4.09.2013 în baza deciziei mai sus menționate.

Instanța a omis să observe faptul că, prin Hotărârea nr. 564 din 30 iulie 2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.005/2012 privind organizarea și funcționarea G. N. M., publicată în Monitorul Oficial cu numărul 499 din data de 8 august 2013, s-a stabilit că Hotărârea Guvernului nr. 1.005/2012 privind organizarea și funcționarea G. N. M., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 29 octombrie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică, în sensul în care numărul maxim de posturi pentru aparatul propria și structurile teritoriale ale G.N.M. este de 823, față de 889 de posturi aprobate. Este evident, arată recurenta, că nu putem vorbi de o încălcare a legii în condițiile în care, chiar dacă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor ia instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, a fost declarată neconstituțională, Hotărârea nr. 564 din 30 iulie 2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1,005/2912 privind organizarea și funcționarea G. N. M., este în vigoare și produce efecte.

Structura organizatorică a G. N. M. a fost aprobată prin Ordinul nr. 2009/21.08.2013, cu modificările și completările ulterioare, având la bază Avizul nr. 32467/2013, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, privind funcțiile publice din cadrul G.N.M., nota de fundamentare G.N.M. nr. 8769/GM/21.08.20l3 și referatul Direcției generale resurse umane, politici, proiecte și strategii manageriale nr. 115999/DM/21.08.2013, privind aprobarea structurii organizatorice detaliate a C. G., a Regulamentului de organizare și funcționare și a statului de funcții pentru G. N. M.

În consecință, reorganizarea instituției, ca urmare a reducerii numărului de posturi alocate, presupunea adoptarea unor soluții aplicabile tuturor funcționarilor publici în cauză. Prin aprobarea noii structuri organizatorice a instituției, cu un număr de posturi redus față de structura organizatorică anterioară, aspect pentru care prevederile art. 100 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici nu au fost încălcate, deoarece nu ne aflăm în ipoteza reglementată de acest text de lege, respectiv de înființare a unor posturi similare celor desființate ulterior procesului de reorganizare a instituției, ci de stabilire a numărului de posturi corespunzător noii structuri organizatorice, operațiune care constituie însăși esența procesului de reorganizare.

În acest sens, pe site-ul instituției a fost creat, în data de 06.08.2013 link-ul "reorganizarea G.N.M."; (ce poate fi vizualizat chiar și în prezent) ca mijloc de informare pentru toate aspectele referitoare la procedurile care aveau să fie derulate în scopul punerii în executare a actelor normative, pentru a se da posibilitate tuturor funcționarilor publici de a avea acces la informațiile privind reorganizarea și de a-și manifestă dorința de a se înscrie și a participa la examen.

Ulterior acesteia, s-a demarat Procedura de organizare a concursului, informație regăsită pe site-ul instituției împreună cu bibliografia necesară, devenind accesibilă tuturor funcționarilor publici care puteau să își manifeste intenția de a participa la concurs, aspect de care s-a folosit și reclamanta, prin manifestarea acordului de a participa la concursul desfășurat.

Astfel, la punctul 2.2.2.1 din metodologie, se precizează că, în situația în care, după aprobarea noului stat de funcții, în cadrul unui compartiment/serviciu județean, există un număr mai mare de funcționari publici de execuție decât cel prevăzut în noua structură, ocuparea posturilor se va race prin examen organizat în condițiile art.100 alin (3) din Legea 188/1999, accesul la examen fiind prevăzut în metodologie la punctul 2.3.

La data de 04.09.2013 a fost organizat de către G. N. M. concursul în scopul examinării pentru numirea în noile funcții publice la care a domnul R. R. a fost declarat "respins", fapt care s-a concretizat în emiterea deciziei de eliberare din funcția publică.

Examenul a fost organizat tocmai pentru a decide în mod obiectiv, numai pe baza testării competențelor profesionale, ce persoane urmează să fie eliberate din funcția publică deținută, în condițiile reducerii numărului de posturi de aceeași natură și pentru a se realiza încadrarea în numărul de posturi stabilit prin H.G. nr.564/2013.

Conform modificărilor aduse H.G. 1005/2012 privind organizarea și funcționarea G.N.M. numărul de posturi a fost redus, pe baza unor criterii obiective fiind stabilit numărul optim de posturi de comisar pentru fiecare comisariat județean și, în urma suprapunerii acestuia pe numărul de angajați al fiecărui comisariat județean a rezultat necesitatea organizării unei examinări la 22 din cele 41 de comisariate județene, apreciind recurenta că dreptul la muncă al intimatului nu a fost îngrădit în nici un fel, acesta participând în mod liber, de bună voie la examenul organizat.

S-a solicitat totodată respingerea cheltuielilor de judecată solicitate raportat la împrejurarea că hotărârea instanței de fond s-a bazat exclusiv pe decizia pronunțată în dosarul 445/35/2013*, fiind evident că munca prestată în acest dosar nu are valoare și nici argument, nici o apărare nefiind însușită de către instanță.

Prin Întâmpinarea depusă la data de 17.02.2016 intimatul R. R. a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând în motivare că criticile aduse soluției instanței de fond evidențiază o neînțelegere a efectelor unei decizii a Curții Constituționale a României, care sunt obligatorii pentru instanțe atunci când analizează cauzele aflate pe rol și cărora urmează să li se aplice actul normativ respectiv.

De la data declarării neconstituționale a unui text de lege acesta nu mai poate fi luat în considerare de către instanța de judecată, sens în care se apreciază că instanța de fond nici nu avea altceva de făcut decât să nu ia în considerare prevederile O.U.G. nr.77/2013 declarată neconstituțională, astfel încât este evident că și actele emise în baza și pentru aplicarea acesteia se impun a fi anulate.

Referitor la susținerea recurentei privind reorganizarea efectivă a structurii acesteia s-a arătat că recurenta a uitat să vorbească despre angajările făcute după îndepărtarea intimatului atât pe alte posturi, cât și pe posturi similare de inspector, în condițiile în care posturile de consilier juridic au fost scoase la concurs pe tot parcursul soluționării fondului prezentei cauze.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a reținut că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Speța dedusă judecății pune în discuție efectele sentinței nr.90/15.01.2015 pronunțată de Tribunalul B., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului formulat, sentința prin care s-a admis cererea reclamantului R. R. și s-a dispus anularea în parte a deciziei nr.859/27.08.2013 privind reorganizarea G. N. M. cuprinsă în anexa nr.1 a acestei decizii precum și a examenului organizat în baza acestei metodologii la data de 4.09.2013 pentru selecția candidaților ce urmau a fi numiți în funcții de execuție în cadrul Comisariatului Județean B.

În consecință, instanța de fond a sesizat corect că atâta timp cât decizia în baza căreia a fost emisă decizia nr. xxxx/19.11.2013 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al intimatului R. R. a fost anulată irevocabil, se impune, în considerarea principiului rezoluto jure dantis rezolvitur jus accipientis și anularea acesteia, cu toate consecințele juridice ce decurg din această măsură.

Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia nu putem vorbi de o încălcare a legii în condițiile în care, chiar dacă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, a fost declarată neconstituțională, Hotărârea nr. 564 din 30 iulie 2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1005/2912 privind organizarea și funcționarea G. N. M., este în vigoare și produce efecte, Curtea a reținut următoarele:

În mod incontestabil, actul atacat de intimat a fost emis de pârâta recurentă ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2013, iar consecința înlăturării din ordinea juridică a actului normativ ce a făcut obiectul controlului de neconstituționalitate este lipsirea de temei legal a actelor emise în aplicarea sa, fiind lipsit de relevanță că între actele atacate de reclamant și ordonanța declarată neconstituțională, au intervenit alte acte administrative a căror legalitate nu a fost contestată de acesta (H.G. nr. 564/2013).

În condițiile în care actul principal care a stat la baza emiterii a fost declarat neconstituțional, în mod incontestabil cerința de legalitate nu mai subzistă în privința nici unui act emis în vederea punerii în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 77/2013, consecința firească pentru a da eficiență deciziei Curții Constituționale fiind anularea actului administrativ contestat de reclamant acesta fiind lipsit de efecte juridice ca urmare a dispariției din ordinea juridică a actului normativ inițial care a condus la adoptarea tuturor celorlalte acte ulterioare.

Raportat la considerentele anterior expuse Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă G. N. M. - C. G. COMISARIATUL JUDETEAN B. în contradictoriu cu intimatul reclamant R. R. împotriva sentinței nr. 2762/08.12.2015, pronunțată de Tribunalul B., pe care a menținut-o în totul.

Referitor la cererea recurentei privind neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate în fata instanței de fond Curtea a reținut că potrivit art.453 alin.1 Cod procedură civilă partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, împrejurare față de care a apreciat ca fiind neîntemeiată această cerere.

Cu privire la cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, Curtea a constatat că la fila 32 a dosarului s-a depus chitanța nr. xxx/10.05.2016 aferentă facturii seria DGA nr.xxx/10.05.2016 din care rezultă că intimatul a achitat un onorariu de 1800 lei, împrejurare față de care, văzând dispozițiile art.453 Cod procedură civilă, Curtea a obligat recurenta la plata în favoarea intimatului a sumei mai sus menționate.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Recurs. anulare decizie emisă de g. n. m.