TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ. EXCEPTARE
| Comentarii |
|
Întrucât pârâta este o instituţie publică, iar mărfurile care au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare dintre părţi sunt destinate rezervei de mobilizare, operaţiunea de livrare efectuată de reclamantă nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.
(Secţia comercială, decizia nr. 713 din 10 februarie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 9 iulie 1998, reclamanta SC R. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Central de Stocare al Ministerului Sănătăţii, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat la plata sumei de 77.621.949 de lei reprezentând contravaloare marfă, la 38.189.998 de lei reprezentând penalităţi de întârziere şi la cheltuieli de judecată aferente.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în baza contractului nr. 83 din 13-octombrie 1997, a
livrat pârâtului marfă, respectiv autosanitara TVD 14 S, în valoare totală de 530.416.752 de lei, iar acesta a achitat doar parţial contravaloarea acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 4140 din 14 octombrie 1998, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în ce priveşte primul capăt de acţiune reprezentând diferenţa de facturi, sumele reprezintă taxa pe valoarea adăugată, iar potrivit Normelor de aplicare a O.G. nr. 3/1992 cap. III pct. 3.1 lit. d) pârâtei nu i se aplică taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiunea comercială efectuată.
în ce priveşte capătul 2 de acţiune, privind penalităţile de întârziere, acestea nu pot fi acordate, întrucât în contractul părţilor nu este stipulată clauza penală.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta şi, prin decizia nr. 922 din 19 aprilie 1999, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia comercială, l-a admis, a schimbat în tot sentinţa atacată şi pe fond a admis acţiunea în sensul obligării pârâtei intimate la plata sumei de 77.621.949 de lei diferenţă preţ (T.V.A.), la 38.189.998 de lei penalităţi de întârziere şi la 8.296.857 de lei cheltuieli de judecată la fond şi în apel.
în motivarea acestei soluţii, curtea de apel a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a procedat la excluderea din preţ a T.V.A. precum şi la respingerea penalităţilor, societatea furnizoare fiind de natură comercială, obligată să calculeze în preţul produselor şi taxa pe valoarea adăugată, iar raporturile juridice dintre părţi sunt comerciale şi activitatea acestora este în sensul adevărat al unei afaceri.
S-a mai reţinut că posibilitatea legală a pârâtei intimate să solicite restituirea sumei achitate cu titlu de T.V.A. este ulterioară operaţiunii şi obligaţiei sale asumate prin convenţia scrisă de a achita integral preţul mărfii a cărei beneficiară a fost şi, de asemenea, că există clauză penală, părţile prin voinţa comună prevăzând o asemenea clauză în caz de neaducere la îndeplinire a obligaţiilor lor contractuale.
Pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei curţii de apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, întrucât în mod greşit instanţa de apel a reţinut că Oficiul Central de Stocare este o unitate comercială, în realitate acesta fiind o unitate bugetară de interes naţional, căreia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992 privind T.V.A., aprobată şi modificată prin Legea nr. 130/1992 şi republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, din 12 decembrie 1995, cu modificările şi completările aprobate prin Ordonanţele Guvernului nr. 2/1996 şi nr. 21/1996, în sensul că intrările de produse constituite în rezerve de mobilizare nu sunt supuse T.V.A.
în consecinţă, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei curţii de apel şi menţinerea sentinţei tribunalului.
Recursul este întemeiat.
Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele:
La pct. 3.1. lit. d) Capitolul III din Normele pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată - modificată, republicată şi completată - se stipulează că “potrivit art. 3 din ordonanţă, nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată operaţiunile privind livrările de bunuri şi prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuate de instituţiile publice, pentru activităţile lor administrative, educative, de apărare, ordine publică, siguranţa statului, culturale şi sportive”.
Totodată, potrivit pct. 2.2 din aceleaşi norme “intrările şi ieşirile de produse constituite în rezerve de mobilizare nu sunt supuse taxei pe valoarea adăugată la toţi agenţii economici mandataţi în acest scop şi care sunt înregistraţi la organele fiscale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Produsele respective se supun taxei pe valoarea adăugată la scoaterea lor din regimul de mai sus şi la livrarea către alţi beneficiari”.
în această situaţie, având în vedere că, în speţă, pârâta este o instituţie publică şi că autosanitarele care au făcut obiectul contractului dintre părţi sunt destinate rezervei de mobilizare, se reţine că sunt aplicabile dispoziţiile legale mai sus menţionate, în sensul că operaţiunea de livrare efectuată de reclamantă nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.
Astfel fiind, se constată că, deşi în contractul iniţial al părţilor, nr. 83 din 13 octombrie 1997, preţul produselor livrate include şi T.V.A., acest act a fost încheiat cu ignorarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, fapt remediat de altfel prin actul adiţional nr. 1 în care s-a arătat că autosanitarele în discuţie se achiziţionează la preţul stipulat în contract, fără T.V.A.
în acest sens sunt şi adresele depuse la dosar, emise de Direcţia Generală a Finanţelor - Direcţia Impozitelor Indirecte şi Guvernul României - Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, potrivit cărora Oficiul Central de Stocare al Ministerului Sănătăţii nu este supus T.V.A.
Faţă de cele arătate, se reţine că în mod greşit instanţa de apel a admis apelul reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei reprezentând T.V.A., precum şi a penalităţilor aferente, şi, ca atare, urmează a se admite recursul pârâtului, a se
casa decizia atacată şi a se respinge apelul reclamantei împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, care va fi menţinută, ca legală şi temeinică.
în conformitate cu dispoziţiile art. 274 din Codul de procedură civilă, intimata-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.815.619 lei către reclamantul-pârât.
| ← COMPETENTĂ MATERIALĂ. CONFLICT NEGATIV. SOCIETATE COMERCIALĂ... | PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ. TRANSPORT INTERNAŢIONAL RUTIER DE... → |
|---|
