LICITAŢIE PUBLICĂ VÂNZARE DE ACŢIUNI. LIPSA CERTIFICATULUI DE SARCINI FISCALE ŞI A GRILEI DE PUNCTAJ. NULITATEA ABSOLUTĂ A CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE DE ACŢIUNI
| Comentarii |
|
Potrivit art. 14 alin. 4 din O. U. G. nr. 88/1997, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 99/1999, la cererea instituţiei publice implicate sau a agentului de privatizare, pentru stabilirea obligaţiilor bugetare scadente ale societăţilor
comerciale supuse privatizării, Ministerul Finanţelorîmputerniceşte direcţia generală a finanţelor publice să iniţieze procedura întocmirii unui raport asupra naturii şi cuantumului acestor obligaţii bugetare. Pe baza acestui raport, Ministerul Finanţelor emite certificatul de sarcini fiscale care precizează natura şi cuantumul obligaţiilor bugetare şi care, conform art. 3.109 din Normele metodologice de aplicare a O. U. G. nr. 88/1997, aprobate prin H. G. nr. 450/1999 va fi pus, în copie, la dispoziţia fiecărui potenţial cumpărător de către instituţia publică implicată cu cel puţin 8 zile înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor Finale. Lipsa certificatului sau emiterea acestuia ulterior afectează legalitatea procedurii de privatizare creând o situaţie de favoare cumpărătorului declarat câştigător, oricare ar fi acesta, prin faptul că nu se preiau obligaţiile bugetare ale societăţii care se privatizează.
Având în vedere aceste reglementări, cât şi faptul că s-a recunoscut de către comisia de negociere, în cursul negocierilor din 26 aprilie 2000 şi din 27 aprilie 2000, necesitatea emiterii certificatului de sarcini Fiscale pentru stabilirea preţului final nu se putea trece, sub sancţiunea nulităţii, la încheierea ultimelor acte de privatizare, printre care şi contractul de vânzare-cumpărare, care să ateste un câştigător al licitaţiei.
De asemenea, potrivit art. 3.28 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997, instituţia publică implicată trebuie să comunice potenţialilor cumpărători împreună cu proiectul contractului de vânzare-cumpărare şi grila de punctaj care constituie un element de bază în negociere şi, în lipsa căruia, nu se poate asigura transparenţa asupra ultimelor acte, care se întocmesc în condiţii de legalitate şi corectitudine ale câştigătorului licitaţiei.
(Secţia comercială, decizia nr. 5087 din 24 octombrie 2000)
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de faţă reţine următoarele:
Reclamantul L.T.M. S.A. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Comisia de Privatizare şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 1184/10 mai 2000 emisă de Comisia de Privatizare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi a procesului verbal privind evaluarea ofertelor, fără dată şi număr menţionat în faxul nr. 1189/10 mai 2000 prin care s-a stabilit că oferta câştigătoare aparţine S.C. “I.” S.A. precum şi a oricăror fapte şi acte ulterioare acestora.
în subsidiar s-a solicitat anularea aceloraşi acte cu motivarea că s-au încheiat cu încălcarea esenţială a legii.
în motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei ca iristitutie
publică implicată în pregătirea, efectuarea şi finalizarea procesului de privatizare nu a respectat dispoziţiile art. 14 (7) din O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările şi completările bduse prin Legea nr. 99/ 1999 şi pct. 3.109 din H.G. nr. 450/1999 prin care s-a stabilit obligativitatea punerii la dispoziţia potenţialilor cumpărători a certificatului de sarcini fiscale cu cel puţin 8 zile înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor fiscale.
Reclamantul a mai susţinut că Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a refuzat să-i pună la dispoziţie grila de punctaj, care era un element esenţial în negociere aşa cum dispune pct. 3.28 din H.G. nr. 450/1999, nerespectarea acestor dispoziţii fiind de natură să împiedice continuarea procedurii de derulare şi încheiere a negocierilor pentru stabilirea firmei câştigătoare.
în raport de aceleaşi considerente reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi S.C. “I.” S.A., desemnată câştigă-toare a licitaţiei.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 208 pronunţată la 23 iunie 2000 a admis acţiunea precizată, formulată de L.T.M. S.A. şi a constatat nulitatea deciziei nr. 1189 din 10 mai 2000 emisă de Comisia de privatizare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, precum şi a procesului-verbal din 9 mai 2000, privind evaluarea ofertelor.
Prin aceeaşi sentinţă a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1/11 mai 2000 încheiat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi S.C. “I” S.A.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare al S.N.T.R. SA nu a pus la dispoziţia potenţialului cumpărător L.T.M. S.A. certificatul de sarcini fiscale, deşi această obligaţie îi revenea în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările Legii nr. 99/1999 şi pct. 3.100 din H.G. nr. 450/1999.
S-a mai reţinut că prin procesul-verbal de negociere din 27 aprilie 2000, Comisia de Privatizare la pct. 26 a confirmat faptul că în lipsa certificatului de sarcini fiscale nu se poate stabili preţul final.
Citând dispoziţiile art. 3.100 şi următoarele din
H.G. nr. 450/1999, instanţa de fond a reţinut că obligaţia de a pune la dispoziţia potenţialilor cumpărători a certificatului de sarcini fiscale revenea instituţiei publice implicate în privatizare, în speţă Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Din analiza actelor dosarului, instanţa de fond a apreciat că în cauză au fost încălcate şi prevederile pct. 3.28 din H.G. nr. 450/1999, motivat de faptul că Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a păşit la finalizarea negocierilor şi la desemnarea firmei câştigătoare în lipsa prezentării grilei de punctaj.
Ca o consecinţă a încălcării dispoziţiilor legale referitoare la desfăşurarea procesului de privatizare Curtea de Apel a constatat nulitatea deciziei nr. 1189/10 mai 2000 şi a procesului-verbal din 9 mai 2000 privind evaluarea ofertelor precum şi a contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor nr. 1/2000.
împotriva sentinţei civile nr. 208 pronunţată la 23 iunie 2000 de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia comercială au declarat recurs, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi S.C. “I.” S.A. pe care au criticat-o pe motive de nelegalitate şi neteminicie.
S.C. “I.” S.A. prin criticile formulate a invocat printre altele inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată a altor persoane pe motivul că temeiul de drept invocat de intimatul reclamant se referă strict la intervenţia forţată şi, ca urmare, a considerat că s-a dispus greşit introducerea sa în cauză în calitate de pârât.
Extinderea procesului, a arătat acelaşi recurent în argumentarea criticii privind citarea în cauză a S.C. “I.” S.A. este greşită cu atât mai mult cu cât reclamantul nu şi-a justificat interesul în formularea unei astfel de cereri.
Sentinţa este greşită din punctul de vedere al recurentului S.C. “I.” S.A. şi pentru că instanţa a trecut la soluţionarea unei cereri inadmisibile de vreme ce actele normative - O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 99/1999 şi H.G. nr. 450/1999 - nu prevăd posibilitatea atacării în justiţie a actelor emise de instituţia publică implicată în alte situaţii decât cele prevăzute expres de art. 3228 sau 32^ din Legea nr. 99/1999.
Faţă de împrejurarea că nu a fost precizat temeiul legal al acţiunii în termenul prevăzut de art. 132 C. pr. civ. şi nu s-a verificat calitatea procesuală a părţilor, recurenta a considerat că nu se putea trece la analiza fondului.
Criticile pe fond privesc sancţionarea greşită cu nulitatea absolută a neemiterii certificatului de obligaţii bugetare şi a nedepunerii acestuia la dispoziţia reclamantei.
în esenţă, cu referire la această critică, recurenta S.C. “I.” S.A. a susţinut că emiterea certificatului fiscal nu constituia obligaţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, singura obligaţie a instituţiei publice implicate constând în solicitarea acestuia de la Ministerului Finanţelor şi că, oricum, pentru neemiterea certificatului fiscal până la încheierea negocierilor pentru stabilirea firmei câştigătoare legiuitorul nu a prevăzut în actele normative invocate alte sancţiuni decât cele de ordin administrativ.
în ultima critică, recurenta S.C. “I.” S.A. a susţinut că pct. 3.25 şi 3.22 din Normele metodologice de
aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 nu prevăd obligativitatea comunicării grilei de punctaj către reclamanta intimată, cum greşit a reţinut instanţa, că singurele obligaţii care reveneau Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei constând în comunicarea proiectului de contract şi a criteriilor care stau la baza întocmirii grilei de punctaj au fost îndeplinite aşa încât faţă şi de faptul că procesul-verbal de negociere şi contractul-cadru s-au semnat de intimata reclamantă fără nici o condiţie, a considerat că nu existau motive temeinice pentru admiterea acţiunii şi în consecinţă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi în fond respingerea acţiunii.
Recurentul Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a formulat critici pe motive de netemeinicie şi nelegalitate constând în aplicarea greşită a sancţiunii nulităţii absolute pentru neemiterea şi punerea la dispoziţie a certificatului de obligaţii bugetare şi a grilei de punctaj.
în dezvoltarea criticii referitoare la obligaţia de emitere a certificatului de obligaţii bugetare, recurentul a susţinut că instanţa a comis o gravă eroare atunci când a stabilit că Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei avea obligaţia să emită certificatul de sarcini fiscale (de obligaţii bugetare) de vreme ce din dispoziţiile pct. 3.16 - 3.35 şi pct. 3.66 -3.110 din H.G. nr. 450/1999 rezultă că această obligaţie revine Ministerului Finanţelor.
Recurenta a invocat prevederile art. 14 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997 şi a susţinut că în raport de atribuţiile ce revin instituţiei publice implicate Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei avea doar obligaţia să solicite Ministerului Finanţelor să emită certificatul de obligaţii bugetare.
A mai susţinut recurentul că raportul asupra obligaţiilor bugetare şi certificatul de obligaţii bugetare se întocmesc de Ministerul Finanţelor la solicitarea instituţiei publice implicate şi că prevederile legii referitoare la solicitarea certificatului au caracter de recomandare pentru instituţia publică implicată.
Prin urmare, recurentul consideră că neemiterea acestui certificat nu stopează procesul de privatizare cum greşit a apreciat prima instanţă.
Concluzia că legiuitorul nu a intenţionat să sancţioneze neeliberarea certificatului de sarcini bugetare cu nulitatea absolută, potrivit opiniei recurentului, se desprinde din conţinutul actelor
normative referitoare la privatizare, care nu prevăd nici termen şi nici alte sancţiuni decât cele contravenţionale aplicabile Ministerului Finanţelor. A mai susţinut că neîndeplinirea obligaţiei de eliberare a certificatului de sarcini fiscale priveşte raportul juridc dintre instituţia publică implicată şi Ministerul Finanţelor astfel că fiind terţ faţă de acest raport juridic, reclamantul nu poate să solicite şi să obţină sancţionarea neexecutării acestei obligaţii.
Semnarea procesului verbal final de negociere a contractului în forma finală de către reclamanta intimată confirmă în opinia recurentului Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei , legalitatea derulării procesului de privatizare această concluzie fiind cu atât mai mult susţinută de faptul că L.T.M. S.A. a fost de acord să depună în 7 zile preţul acţiunilor într-un cont neutru, această sumă urmând să fie eliberată statului român numai după stabilirea pasivului S.N.T.R. şi obţinerea certificatului de obligaţii bugetare.
Prin ultima critică recurentul Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a susţinut că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală şi în partea care stabileşte obligaţia instituţiei publice implicate de a comunica grila de punctaj când în realitate, pct. 3.25 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 prevăd numai obligaţia comunicării criteriilor care stau la baza întocmirii grilei de punctaj.
Recurentul a mai susţinut că au fost comunicate atât criteriile de evaluare a ofertelor preliminare neangajate cât şi cele avute în vedere la selecţia finală aşa cum rezultă din scrisorile ABN AMRO din 26 ianuarie 2000 şi 7 martie 2000 şi că ultimul tabel întocmit pe baza grilei de punctaj şi în care se prevăd 4 criterii de selecţie nu face decât să evalueze şi să departajeze ofertele pe baza ponderii stabilite pentru fiecare criteriu fără a introduce criterii suplimentare şi fără a elimina criteriile anterior comunicate prin Instrucţiuni.
Pentru toate motivele invocate Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi în fond respingerea acţiunii.
Criticile formulate de recurenţi urmează să fie examinate pe aspectele esenţiale care vizează sentinţa atacată în raport de dispoziţiile legale aplicabile în materia privatizării motivat de faptul că recurenţii, deşi au cerut casarea sentinţei
pronunţată de prima instanţă, nu au argumentat în fapt şi în drept fiecare motiv de recurs aşa cum dispune art. 303 alin. 2 C. pr. civ. raportai la art. 304 pct. 1-11 C. pr. civ.
Recurenta S.C. “I.” S.A. a invocat după expunerea criticilor aduse sentinţei, dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ. conform cărora, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. pr. civ., considerând că instanţa este în măsură să examineze cauza sub toate aspectele.
Aceste dispoziţii nu pot fi interpretate în sensul că se conferă acestei căi de atac ordinare caracter devolutiv cu consecinţa nesocotirii dispoziţiilor art. 304 pct. 1 -11 C. pr. civ., ci trebuie reţinute ca fiind o posibilitate conferită de textul art. 3041 C. pr. civ. instanţelor judecătoreşti de a analiza hotărârea atacată sub toate aspectele.
Trecând la analiza criticilor care vizează inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată sub aspectul obiectului său cât şi al extinderii procesului prin precizarea de acţiune, Curtea reţine că prin încheierea de şedinţă din data de 9 iunie 2000 instanţa de fond a dispus, la cererea reclamantului intimat, ca Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei să depună la dosar toate actele care au stat la baza derulării şi finalizării procesului de privatizare, cerere care a fost încuviinţată.
Până la termenul fixat de instanţă, reclamantul intimat şi-a precizat pretenţiile în sensul că prin sintagma “orice acte juridice ulterioare” a înţeles şi contractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor nr. 1/ 1105/2000 încheiat de instituţia publică implicată, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei cu S.C. “I." S.A.
Această precizare făcută de intimata-reclaman-tă constituie o întregire a cererii de chemare în judecată cu referire la ultimul act prin care s-a finalizat licitaţia astfel că nu poate fi reţinută critica prin care se susţine că au fost încălcate prevederile art. 132 C. pr. civ.
Este nefondată şi critica referitoare la extinderea procesului prin chemarea în judecată a S.C. “I.”. S.A. întrucât, pe de o parte, în cauză a fost pusă în discuţie legalitatea ultimelor acte de privatizare, iar pe de altă parte, raporturile juridice care s-au stabilit în desfăşurarea privatizării sunt complexe şi impuneau o analiză a respectării dispoziţilor legale în raport de cei doi potenţiali
cumpărători selecţionaţi de instituţia publică implicată aşa cum corect a procedat instanţa de fond.
Şi critica privind inadmisibilitatea acţiunii sub aspectul temeiului legal invocat este nefondată întrucât dispoziţiile art. 43 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999 prevăd expres că litigiile privind contractele, convenţiile, protocoalele şi orice alte acte ori înţelegeri, încheiate de către instituţiile publice implicate în scopul de a pregăti, efectua sau finaliza procesul de privatizare a unor societăţi comerciale sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. Din textul citat rezultă că pe lângă litigiile a căror procedură a fost stabilită prin capitolul V3 intitulat “Soluţionarea litigiilor” orice parte interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie în cazul în care reclamă încălcarea dispoziţiilor legale şi poate solicita aplicarea sancţiunilor de drept civil în scopul înlăturării efectelor potrivnice scopului urmărit de actele normative citate.
Din acest punct de vedere acţiunea introdusă de intimatul-reclamant vizează infirmarea acelor operaţiuni din procesul de privatizare care contravin dispoziţiilor legale, cererea fiind admisibilă chiar dacă sancţiunile civile nu sunt prevăzute explicit în lege.
Sintetizând motivele invocate de recurenţi, care sunt comune, Curtea urmează să analizeze critica referitoare la obligaţia de emitere şi punere la dispoziţie a certificatului de sarcini fiscale.
Potrivit art. 14 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, la cererea instituţiei publice implicate sau a agentului de privatizare, pentru stabilirea obligaţiilor bugetare scadente ale societăţilor comerciale supuse privatizării, Ministerul Finanţelor împuterniceşte direcţia generală a finanţelor publice să iniţieze procedura întocmirii unui raport asupra naturii şi cuantumului acestor obligaţii bugetare.
Pe baza acestui raport, Ministerul Finanţelor emite certificatul de sarcini fiscale care precizează natura şi cuantumul obligaţiilor bugetare.
Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 aprobate prin
H.G. nr. 450/1999 au detaliat procedura de emitere a certificatului de sarcini fiscale, iar prin pct. 3.109
a prevăzut că “o copie de pe certificatul de sarcini fiscale va fi pusă la dispoziţie de către instituţia publică implicată fiecărui potenţial cumpărător cu cel puţin 8 zile înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor finale”.
Din textul citat rezultă că obligaţia de a pune cetificatul de sarcini fiscale la dispoziţia potenţialilor cumpărători revenea instituţiei publice implicate, în speţă Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Este adevărat că emiterea acestui certificat a fost dată de lege în sarcina Ministerului Finanţelor dar stăruinţa pentru a-l obţine în scopul îndeplinirii cerinţei dispoziţiilor legale mai sus citate revenea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Prezentarea certificatului de sarcini fiscale se înscrie în ideea de acces liber la datele şi informaţiile privind situaţia patrimonială a societăţii care se privatizează şi pune în valoare principiile prevăzute de art. 1 litera a-d din Legea nr. 99/1999 de a se asigura transparenţa procesului de privatizare şi egalitatea de tratament între potenţialii cumpărători.
Potrivit art. 43 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 instituţia publică implicată realizează întregul proces de privatizare şi în acest scop îşi exercită drepturi şi obligaţii ce decurg din calitatea de acţionar al statului.
în această calitate Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei avea obligaţia să ia măsurile necesare pentru ca finalizarea procesului de privatizare să se facă în considerarea obligaţiilor bugetare ale societăţii privatizate potrivit evidenţierii făcute în certificatul de sarcini fiscale. Lipsa certificatului sau emiterea acestuia ulterior vânzării afectează legalitatea procedurii de privatizare creând o situaţie de favoare cumpărătorului declarat câştigător, oricare ar fi acesta, prin faptul că nu se preiau obligaţiile bugetare ale societăţii care se privatizează.
Din conţinutul art. 14 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/ 1997 citat de recurenţi în sprijinul susţinerii că lipsa certificatului de sarcini fiscale nu constituie o etapă prelabilă şi obligatorie a procedurii de vânzare rezultă că societatea comercială privatizată este exonerată de plata obligaţiilor bugetare care nu au fost evidenţiate în certificatul de sarcini fiscale. Această dispoziţie reglementează însă o situaţie de excepţie care priveşte numai obligaţiile bugetare scadente la data întocmirii raportului privind natura
şi cuantumul obligaţiilor bugetare care au fost evidenţiate în certificat.
Extinderea acestor dispoziţii la toate obligaţiile bugetare pentru a justifica lipsa certificatului de sarcini fiscale contravine scopului urmărit prin procesul de privatizare.
Având în vedere aceste reglementări, cât şi faptul că s-a recunoscut de către comisia de negociere, în cursul negocierilor din 26 aprilie 2000 şi din 27 aprilie 2000 necesitatea emiterii certificatului de sarcini fiscale pentru stabilirea preţului final nu se putea trece la încheierea ultimelor acte de privatizare, printre care şi contractul de vânzare-cumpărare, care să ateste un câştigător al licitaţiei.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurenţilor potrivit căreia la negocierea finală intimata-recla-mantă a renunţat la acest certificat întrucât art. 3 al procesului-verbal de negociere atestă contrariul şi anume că “preţul final este condiţionat şi va suferi' modificări” în funcţie de valoarea obligaţiilor bugetare.
în aceste condiţii, în contractul-cadru (fila 30 fond) clauzele de la art. 4.2., 4.3., 5.1., 5.3., au fost semnate sub rezerva “clarificării diferitelor aspecte în derulare care ţin de emiterea certificatului fiscal şi stabilirea pasivului SNTR”.
în consecinţă nu se poate reţine că s-a asigurat transparenţa şi egalitatea de tratament între potenţialii cumpărători selecţionaţi şi ca urmare soluţia curţii de apel care a lipsit de efecte juridice decizia nr. 1189 din 10 mai 2000, procesul-verbal de evaluare a ofetelor şi contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1/11 mai 2000, prin aplicarea sancţiunii de drept civil a nulităţii este corectă şi se fundamentează pe actele aflate la dosar.
în acest context în care necomunicarea certificatului de sarcini fiscale duce pentru motivele dezvoltate la aplicarea sancţiunii nulităţii urmează să se reţină că şi critica privind interpretarea greşită a dispoziţiilor aii. 3.25,3.22 şi 3.28 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997, formulată de recurenţi este nefondată.
Potrivit normelor citate grila de punctaj se întocmeşte pe baza criteriilor stabilite de instituţia publică implicată. Aceste criterii, care alcătuiesc grila de punctaj se comunică potenţialilor cumpărători
de către instituţia publică implicată împreună cu proiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Aceleaşi norme prevăd că datele şi informaţiile necesare pentru depunerea ofertelor finale şi cu atât mai mult pentru participarea la negociere se comunică prin orice mijloc de comunicare ce permite confirmarea primirii, iar în ipoteza în care aceste date se comunică verbal se face menţiune despre aceasta într-un proces verbal.
Din nici un act aflat la dosar nu rezultă că instituţia publică implicată a făcut această comunicare a criteriilor care alcătuiesc grila de punctaj.
Intimata a confirmat că prin adresa ABN AMRO din 26 ianuarie 2000 i-au fost comunicate criteriile pentru depunerea ofertelor finale numai că aceste criterii nu se referă la evaluarea ofertelor finale, ci a ofertelor preliminare şi neangajante aşa cum susţine de altfel şi recurentul Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei (fila 32). în aceste condiţii cu atât mai mult se impunea comunicarea criteriilor ce urmau să fie avute în vedere la evaluarea ofertelor.
Potrivit art. 3.28 din normele citate negocierile se poartă de comisia de negociere pe baza ofertelor finale depuse de potenţialii cumpărători şi a grilei de punctaj stabilită în prealabil de instituţia publică implicată.
Rezultă din textul de mai sus că grila de punctaj este un element de bază în negociere aşa încât criteriile care o alcătuiesc trebuie cunoscute de potenţialii cumpărători pentru că numai astfel se asigură transparenţa asupra ultimelor acte care se
întocmesc pentru desemnarea câştigătorului licitaţiei.
Instrucţiunile pentru depunerea ofertelor finale transmise prin scrisoarea ABN AMRO din 7 martie 2000 nu îndeplinesc cerinţele textului citat mai sus, recurentul, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei (la fila 33 recurs) susţinând că menţiunile cuprinse la pct. 5 din acestea “pot fi considerate drept criterii de evaluare propriu-zise, ele nefiind altceva decât informaţii necesare comisiei de privatizare la desfăşurarea în bune condiţii a procedurii de privatizare”.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut corect în considerentele sentinţei recurate faptul că nu a fost comunicată grila de punctaj înţelegându-se prin aceasta totalitatea criteriilor care stau la baza negocierii în vederea aprecierii ofertelor finale.
în considerarea celor de mai sus, numai după intrarea în legalitate vor putea fi luate în discuţie concluziile din raportul ABN AMRO, consultantul de privatizare, în scopul desemnării câştigătorului licitaţiei.
Celelalte susţineri invocate de recurente sunt de fapt argumente în dezvoltarea motivelor de recurs care au fost examinate, şi, ca urmare, prin conţinutul lor, nu sunt de natură să ducă la o altă concluzie.
Faţă de cele ce precedă şi nefiind întrunite cerinţele nici unui motiv de casare la care se referă art. 304 pct. 1 -11 C. pr. civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile pârâţilor.
| ← LICITAŢIE PUBLICA. VANZARE DE ACŢIUNE. LIPSA CERTIFICATULUI DE... | IPOTECA CONVENŢIONALĂ- CONSTITUIRE → |
|---|
