Sechestru asigurător în materie comercială. Condiţii pentru instituirea acestuia. Legea aplicabilă. Cauţiune. Obligativitatea acesteia în materie comercială
| Comentarii |
|
Potrivit art. 907 C. com., partea interesată într-o cauză comercială va putea, deodată cu intentarea acţiunii, să ceară a se pune sechestru asigurător asupra averii mobile a debitorului său, conform art. 594 şi urm. C. pr. civ.
De asemenea, din motivarea cererii introductive de instanţă reieşea că aceasta este de natură comercială şi, ca urmare, legea aplicabilă în această materie a sechestrului asigurător este Codul comercial care se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
In sfârşit, pentru înfiinţarea sechestrului asigurător, C. com. prevede şi condiţionarea unei cauţiuni, afară de cazul când cererea se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect de comerţ, la ordin sau la purtător protestat pentru neplată.
(Secţia comercială, decizia nr. 3497 din 6 iunie 2001)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 13 noiembrie 2000 Tribunalul Prahova a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul J. R. împotriva S.C. „F. T.“ S.R.L. Breaza şi a dispus în conformitate cu art. 581 C. pr. civ. şi ale art. 594 C. pr. civ., instituirea unui sechestru asigurător pe bunurile corporale, activele şi valorile mobiliare ale pârâtei debitoare S.C. „F. T.“ is.R.L. Bucureşti, punct de lucru Breaza, în limita echivalentului în lei la cursul
B.N.R. din ziua aplicării sigiliilor a sumei de 119.381 dolari SUA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, că sunt indicii şi informaţii că pârâta ar intenţiona să înstrăineze bunuri din patrimoniu şi că sunt îndeplinite cerinţele art. 581 şi 594 C. pr. civ. pentru instituirea sechestrului asigurător.
Apelul, declarat de S.C. „F.T." S.R.L. Breaza, prin reprezentantul său, împotriva sentinţei fondului a fost respins de Curtea de Apel Ploieşti prin decizia nr. 406 pronunţată la 29 martie 2001.
Criticile aduse sentinţei au fost apreciate ca neîntemeiate reţinându-se că sunt îndeplinite cerinţele art. 581 C. pr. civ. şi anume urgenţa şi neprejudecarea fondului.
Măsura asigurătorie, a mai reţinut instanţa de apel, se impune în scopul de a se realiza plata unei creanţe, care, în speţă, rezultă din contractul de colaborare.
Fiind indicii că pârâta debitoare ar intenţiona să înstrăineze bunurile din patrimoniul reclamantei, măsura sechestrului asigurător instituită de instanţa de fond, în conformitate cu art. 581 şi 594 C. pr. civ., s-a considerat ca fiind corectă pentru că astfel s-ar preveni o pagubă iminentă care nu s-ar putea recupera.
Măsura s-a considerat că se impune şi faţă de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs S.C. „F.T.“ S.R.L. prin reprezentantul său M.M.
Recurenta a susţinut că hotărârile s-au pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie pentru următoarele motive:
1. S-a admis cererea de instituire a unui sechestru asigurător în lipsa acţiunii pentru plata creanţei.
în dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susţinut că s-a dispus măsura asigurătorie fără să existe acţiune în pretenţii pentru creanţa reclamată.
2. Lipsa calităţii procesuale active a reclamantului în formularea unei cereri asigurătorii pentru o plată ce nu i se cuvine pentru că nu are calitatea de creditor al creanţei la care se referă.
în motivarea acestei critici, recurenta a mai susţinut că S.C. „P.“ nu a cesionat niciodată către reclamant creanţa sa, ci a încheiat cu aceasta un contract de consultanţă pentru recuperarea creanţelor.
Calitatea de colaborator al creditorului, a mai arătat recurenta, nu-l îndreptăţea să recupereze creanţa în favoarea sa şi nu a ceiui care îl angajase.
3. S-a admis ordonanţa preşedinţială fără a exista interes şi urgenţă în soluţionarea pricinii.
Recurenta a susţinut că în mod greşit s-a reţinut că există intenţia de vânzare a bunurilor pentru că la acest dosar nu există astfel de probe.
Recurenta nu contestă că există debit şi că acesta provine din raporturile juridice cu S.C. „P.“
S.A. stabilite pentru recuperarea unei datorii provenind dintr-un export.
La cererea de recurs au fost depuse înscrisuri de S.C. „F. T.“ S.R.L. prin care a solicitat să fie citat în cauză C. N, alături de R.J.
A mai fost depus la dosar contractul de cesiune de drepturi litigioase încheiat de reclamant cu C. N., autentificat la 10 mai 2001.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 907 C. com., partea interesată într-o cauză comercială va putea odată cu intentarea acţiunii să ceară a se pune sechestru asigurător asupra averii mobile a debitorului său, conform art. 549 şi urm., C. pr. civ.
Rezultă din textul citat că măsura asigurătorie a sechestrului nu se putea lua independent de intentarea unei acţiuni comerciale, or în cauză, aşa cum s-a susţinut în primul motiv de recurs, o cerere de plată a creanţei nu a fost introdusă.
Deşi în considerentele deciziei pronunţate în apel se citează dispoziţiile art. 594 C. civ., instanţa s-a oprit asupra celorlalte cerinţe ale textului trecând peste faptul că o astfel de cerere se introduce deodată cu chemarea în judecată.
Un alt aspect nesocotit de instanţele care au soluţionat cauza, priveşte obiectul pricinii care din motivarea cererii introductive de instanţă ducea la concluzia că acesta este de natură comercială şi, ca urmare, legea aplicabilă în această materie a sechestrului asigurător este Codul comercial, care se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Critica din primul motiv de recurs este întemeiată şi sub alt aspect ce ţine de domeniul de aplicare al dispoziţiilor de drept comercial şi anume neîndeplinirea cerinţelor pentru luarea unei astfel de măsuri asigurătorii. Pe lângă inexistenţa unei acţiuni pentru realizarea creanţei, Codul comercial prevede că sechestrul se va înfiinţa numai cu „dare de cauţiune", afară de cazul când cererea se va face în virtutea unei cambii sau a unui efect de comerţ, la ordin sau la purtător protestat de neplată.
în speţă nu s-a demonstrat că cererea a fost făcută în baza unui efect de comerţ protestat de neplată pentru a se admite că măsura asigurătorie se putea lua fără „dare de cauţiune".
în consecinţă, nefiind îndeplinite cerinţele art. 907 şi 908 C. com. greşit s-a luat măsura asigurătorie a sechestrului.
Celelalte critici privind calitatea procesuală a intimatului şi examinarea condiţiilor cerute pentru a admite o astfel de cerere pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se impun a fi analizate faţă de primul motiv care priveşte neîndeplinirea cerinţelor Codului comercial pentru a se institui măsura asigurătorie a sechestrului.
înscrisul depus în recurs pentru a demonstra cesiunea dreptului litigios nu a fost de natură să ducă la extinderea cadrului procesual faţă de dispoziţiile art. 45 C. com., întrucât în comercial debitorul nu se poate libera de obligaţie, prin exercitarea retractului litigios în condiţiile art. 1402-1404 C. civ., chiar dacă dreptul litigios care face obiectul cesiunii are ca temei un act juridic pe care Codul comercial îl consideră fapt de comerţ.
în consecinţă, potrivit art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. pr. civ., recursul se va admite, decizia pronunţată în apel va fi modificată, iar sentinţa va fi schimbată în tot în sensul respingerii cererii de instituire a sechestrului asigurător.
Se respinge ca nedovedită cererea pentru cheltuieli de judecată în recurs.
| ← ASIGURĂRI DE BUNURI. ACT DE COMERŢ. COMPETENŢA MATERIALĂ A... | Opoziţii reglementate de Legea nr. 58/1934 privind cambia şi... → |
|---|
