Contract de transport feroviar. Răspunderea cărăuşului. Prezumţia relativă de culpă
| Comentarii |
|
Drepturile, obligaţiile şi răspunderea părţilor, în contractul de transport feroviar sunt stabilite prin Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa nr. 41/1997 a Guvernului României.
Răspunderea cărăuşului în transportul de marfă este stabilită prin Titlul III, capitolul 4 din Regulament.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 82 pct. 1 din Regulamentul de transport
C.F.R., cărăuşul care a primit marfa la transport cu scrisoare de trăsură este răspunzător de executarea corespunzătoare a transportului, pe întregul parcurs, din momentul primirii acesteia în staţia de expediţie şi până în cel al eliberării mărfii la destinaţie, în sarcina cărăuşului fiind instituită o prezumţie de culpă, circumscrisă noţiunii de pază juridică a mărfii pe timpul transportului.
însă, tot de dispoziţiile art. 82 pct. 4 din Regulamentul de transport C.F.R., se constată că prezumţia de culpă a cărăuşului nu este una absolută, ci o prezumţie relativă, ce poate fi răsturnată prin dovada contrară.
Aşa fiind, este greşit a se fundamenta răspunderea transportorului exclusiv pe consecinţele ce decurg din conceptul de pază juridică şi neadmiţând sau nevalorificând dovada contrară, deoarece aceasta ar echivala cu stabilirea judecătorească a unei
prezumţii absolute de culpă contrar prevederilor Regulamentului de transport C.F.R. prin care a fost instituită o prezumţie relativă de culpă a cărăuşului.
(Secţia comercială, decizia nr. 3400 din 1 iunie 2001)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 octombrie 1998 sub nr. 5527/1998 la Tribunalul Mureş, reclamanta SNP P. S.A. Bucureşti -sucursala PECO Mureş a solicitat ca, în contradictoriu cu Regionala C.F. Braşov (în prezent SNTFM C.F.R. M. S.A. Bucureşti - Sucursala Marfă Braşov) şi SNP - Sucursala P. Ploieşti, instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre de obiigare a pârâtei în culpă (în principal pârâta I şi în subsidar pârâta II) la plata sumei de 25.829.628 lei cu titlu de daune, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
In susţinerea pretenţiei deduse judecăţii, invocă lipsa cantitativă de 4850 kg benzină Premium II în valoare de 25.829.628 lei constatată în data de 18 mai 1998 în staţia C.F.R. Luduş la vagonul-cistemă cu terminaţia - 5967, expediat de pârâta II prin staţia
C.F.R. Brazi şi sosit la destinaţie cu raport de eveniment (al staţiei C.F.R. Coşlariu) şi proces-verbal de constatare (încheiat la destinaţie) consemnând violarea vagonului în parcurs.
Prin întâmpinările depuse, pârâta I solicită exonerarea sa de răspundere motivat de imposibilitatea probată a sustragerii benzinei pe timpul transportului, iar pârâta II solicită exonerarea sa de răspundere motivat, pe de o parte de inadmisibilitatea acţiunii faţă de pârâta II şi, pe de altă parte, de îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii patrimoniale a pârâtei I.
Acţiunea reclamantei a fost admisă faţă de pârâta I şi respinsă ca inadmisibilă faţă de pârâta II, prin sentinţa nr. 179 din 12 februarie 1999 a Tribunalului Mureş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond reţine că acţiunea este întemeiată faţă de pârâta I în temeiul art. 85 pct. 5 din Ordonanţa nr. 41/1997 a Guvernului României, având în vedere lipsa sigiliului la gura de golire.
Respingerea acţiunii ca inadmisibilă faţă de pârâta II nu a fost motivată de instanţa de fond.
împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel pârâta I Sucursala Marfă Braşov, invocând greşita valorizare a probelor de către instanţă, sens în care învederează:
- sosirea vagonului în staţia C.F.R. Luduş cu sigiliile intacte la robinetul central (două), situaţie consemnată în procesul-verbal şi necontestată;
-tehnic, prin robinetul central se asigură marfa lichidă încărcată în cisternă, fără deschiderea acestuia marfa nu poate fi descărcată;
- acesta nu a fost deschis - sigiliile fiind constatate intacte - în consecinţă a fost imposibil a se sustrage benzină pe la găurile de descărcare pe timpul transportului;
- reţinându-se că vagonul nu prezenta urme de scurgere sau debordări, se ajunge la aceeaşi concluzie a neproducerii lipsei pe timpul transportului.
Faţă de aceste situaţii de fapt necontestate, se face dovada neîncărcării mărfii de predător şi se impune exonerarea de răspundere a cărăuşului.
Apelul pârâtei a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 390/A din 13 decembrie 1999 a Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel reţine că vagonul cu terminaţia - 5967 a sosit la destinaţie cu nereguli comerciale constând în lipsa sigiliilor predătorului şi staţiei C.F.R. de expediere la domă, aplicate fiind sigilii ale staţiei C.F.R. Coşlariu. în această situaţie s-a procedat la recântărirea vagonului, în comisie, constatându-se o lipsă de 4.850 kg benzină.
Aşa fiind, în mod corect a fost angajată răspunderea cărăuşului în temeiul art. 425 şi urm. din C. com. Paguba nu poate fi localizată în patrimoniul expeditorului din moment ce vagonul a fost preluat la transport fără obiecţiuni, acesta a fost violat în parcurs, aplicându-se alte sigilii care, prin modul de aplicare şi de închidere a robinetului în staţia C.F.R. Coşlariu a făcut posibilă scurgerea din conţinut pe parcurs, ceea ce presupune că vagonul a avut la expediţie vicii ascunse la sistemul de închidere.
împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâta I, invocând ca motive interpretarea eronată a situaţiei de fapt şi aplicarea greşită a legii.
în susţinerea motivelor recursului învederează reţinerea eronată a situaţiei de fapt consemnate în raportul de eveniment şi în procesul-verbal de constatare, greşita aplicare a art. 85 pct. 5 şi aplicarea art. 85 pct. 4 din Regulamentul de transport C.F.R.
Recursul pârâtei este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, în data de 13 mai 1998, pârâta II a predat staţiei C.F.R. Brazi vagonul-cisternă 315378555967 încărcat cu 43.050 kg benzină Premium II (fila 6 dosar fond - aviz de însoţire a mărfii nr. 0030812/13 mai 1998) pentru a fi predată beneficiarului Peco Mureş în staţia Luduş conform scrisorii de trăsură nr. 5513717 (fila 8 dosar fond).
în staţia C.F.R. Coşlariu se constată lipsa a două sigilii (sigiliul nr. 36124 a staţiei C.F.R. Brazi şi sigiliul nr. 10203 al predătorului) la gura de descărcare din partea opusă staţiei, intacte fiind sigiliile staţiei de expediere şi ale cărăuşului, aplicate la doma (mare), la robinetul central (doma mică) şi la gura de descărcare situată în partea dinspre staţie (fila 9 dosar fond-procesul-verbal nr. 313 din 15 mai 1998 al staţiei C.F.R. Coşlariu), situaţie confirmată şi prin procesul-verbal complementar al staţiei C.F.R. Luduş (filele 10-12 dosar fond).
în acelaşi timp, pocesele-verbale de constatare legal încheiate confirmă lipsa urmelor de scurgeri sau debordări.
Coroborând datele tehnice (constructive) ale vagonului-cisternă (încărcare pe la doma mare care are rol şi de gură de vizitare, golire a cisternei pe la gurile de descărcare posibilă exclusiv prin deschiderea robinetului central, situarea sistemului de acţionare a robinetului central în partea superioară a cisternei, protejat de doma mică) cu situaţiile de fapt consemnate în procesele-verbale de constatare legal încheiate (sigilii intacte la doma mare şi la doma mică, lipsa urmelor de sustragere sau debordare) se impun următoarele concluzii:
- lipsa urmelor de scurgeri la gurile de descărcare face proba corespunderii tehnice a vagonului-cisternă pentru încărcare. Cu alte cuvinte, robinetul central, corespunzător fiind, asigură închiderea etanşă a sistemului de descărcare, exclusă fiind din acest motiv pierderea din conţinut pe la gurile de descărcare, chiar în condiţiile în care acestea s-ar fi deschis în parcurs accidental sau intenţionat. Aşa fiind, este irelevantă lipsa constatată a sigiliilor la una dintre cele două guri de descărcare situate în partea inferioară a cisternei;
- predarea la destinaţie a vagonului cu sigiliile predătorului şi staţiei de expediere intacte la doma mică (robinetul central) probează că robinetul central nu a fost deschis în parcurs, exclusă fiind astfel posibilitatea producerii unei lipse cantitative în timpul transportului prin golirea parţială a cisternei pe la gurile de descărcare;
- predarea vagonului la destinaţie cu sigiliile predătorului şi staţiei de expediere intacte la doma mică (deschidere în partea superioară a cisternei afectată încărcării şi cu rol de gură de vizitare, asigurată cu capac şi sistem de aplicare a sigiliilor de încărcare) coroborată cu lipsa constatată a urmelor de debordare (sustragere manuală din conţinutul cisternei pe la doma mare) probează că în parcurs nu s-a umblat la acest sistem de închidere a cisternei, exclusă fiind astfel posibilitatea producerii unei lipse cantitative prin sustragere de benzină pe această cale.
în consecinţă, este dovedită pe deplin neproducerea lipsei cantitative pe timpul transportului faţă de care, într-adevăr, instanţa de apel reţine eronat situaţia de fapt, motive pentru care recursul pârâtei I este fondat sub acest aspect.
Vagonul fiind violat pe timpul transportului (lipsa sigiliilor descărcare) instanţa de fond se pronunţă în sensul angajării răspunderii patrimoniale a cărăuşului potrivit dispoziţiilor art. 82 pct. 5 din Regulamentul de transport al C.F.R., iar instanţa de apel apreciază ca fiind legală angajarea răspunderii cărăuşului în condiţiile art. 425 şi următoarele din C. com.
Astfel, drepturile, obligaţiile şi răspunderile părţilor în contractul de transport feroviar sunt stabilite prin Regulamentul de transport pe C. F. R., aprobat prin Ordonanţa nr. 41/1997 a Guvernului României.
Răspunderea cărăuşului în transportul de marfă este stabilită prin Titlul III, capitolul 4 din Regulament.
într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 82 pct. 1 din Regulamentul de transport C.F.R., cărăuşul care a primit marfa la transport cu scrisoare de trăsură este răspunzător de executarea corespunzătoare a transportului, pe întregul parcurs, din momentul primirii acesteia în staţia de expediţie şi până în cel al eliberării mărfii la destinaţie, în sarcina cărăuşului fiind instituită o prezumţie de culpă, circumscrisă uzual noţiunii de pază juridică a mărfii pe timpul transportului.
Se reţine astfel, sub un prim aspect, că răspunderea părţilor (respectiv şi a cărăuşului) în contractul de transport pe calea ferată, ca orice răspundere contractuală, se întemeiază pe culpă.
însă, faţă de dispoziţiile art. 82 pct. 4 Regulamentul de transport C.F.R., se constată că prezumţia de culpă a cărăuşului nu este una absolută ci o prezumţie relativă, ce poate fi răsturnată prin proba contrară.
Aşa fiind, în stabilirea răspunderilor în contractul de transport este greşit a se angaja răspunderea transportatorului exclusiv pe aplicaţiunea consecinţelor de pază juridică şi neadmiţând sau nevalorizând dovada contrară, echivalând cu stabilirea judecătorească a unei prezumţii absolute de culpă, contrar prevederilor Regulamentului de transport C.F.R. prin care a fost instituită o prezumţie relativă de culpă a cărăuşului.
Cum în speţă pârâta a făcut dovada că lipsa constatată la destinaţie nu s-a produs pe timpul transportului (sigilii intacte la doma mare şi doma mică, lipsa urmelor de sustragere sau debordare) şi cum în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 82, pct. 2 din Regulamentul de transport al C.F.R. (fila 8 dosar fond -cărăuşul nu a preluat marfa prin cântărire pe cântarul său), se constată că în mod greşit instanţele au apreciat că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a cărăuşului, situaţie faţă de care şi motivul de recurs invocat de recurentă privind greşita aplicarea a legii este întemeiat.
în consecinţă, constatând că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt întemeiate, instanţa de judecată va dispune în sensul admiterii recursului, modificării deciziei pronunţate în apel în sensul admiterii apelului aceleiaşi părţi şi schimbării sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei faţă de pârâta I cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 274 din C. pr. civ.
Cum, neprovenind din timpul transportului, lipsa legal constatată la destinaţie provine din neîncărcarea de către furnizor a întregii cantităţi înscrise în actele de livrare se va admite acţiunea reclamantei faţă de pârâta II care va fi obligată la plată, în fapt la restituirea preţului necuvenit încasat. Nu poate fi primită apărarea pârâtei II cu privire la inadmisibilitatea acţiunii reclamantei faţă de aceasta, urmare a faptului că reclamanta şi pârâta II sunt sucursale ale aceleiaşi societăţi naţionale. Dată fiind natura juridică a sucursalelor, drepturile şi obligaţiile acestora, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 1154 din C. civ. Faptul că pârâta II şi reclamanta sunt sucursale ale aceleiaşi societăţi naţionale nu înlătură obligaţia de restituire a preţului necuvenit încasat, implicând doar executarea în mod specific, potrivit normelor de gestionare şi de evidenţă contabilă stabilite la nivelul societăţii naţionale.
| ← Ipotecă convenţională. Natura obligaţiei garantului... | Adunare generală a acţionarilor. Convocare. Termen. Natura... → |
|---|
