CSJ. Decizia nr. 1106/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1106/2003
Dosar nr. 8086/2001
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 februarie 1996, reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâtul V.O., solicitând ca, în baza sentinţei civile ce se va pronunţa, să fie obligat la plata sumei de 16.415.939 lei, deoarece, în calitatea pe care a avut-o, de director al filialei Călimăneşti, a produs, prin modul necorespunzător în care şi-a desfăşurat activitatea, două prejudicii, şi anume: 41.448.992 lei sumă plătită cu titlu de majorări pentru neachitarea la termen a T.V.A şi 5.199.218 lei sumă plătită în plus pentru anvelope şi cauciucuri aprovizionate de la societăţi comerciale neproducătoare.
În fond, după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea reclamantei, obligând pârâtul la plata sumei de 16.415.939 lei, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 3.204.134 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza probelor administrate, inclusiv raportul de expertiză efectuat, că pârâtul a fost angajat în funcţia de director al filialei Călimăneşti – la SC E. SA, şi că, prin exercitarea acestei funcţii, a angajat valabil societatea, prin semnătura sa, în operaţiunile juridice privind patrimoniul pus la dispoziţie.
Ca urmare a exercitării acestei funcţii, pârâtul a creat un prejudiciu societăţii de care urmează a răspunde, conform art. 134 din Legea nr. 31/1990.
Nu s-a luat în considerare cererea de majorare a câtimii pretenţiilor, reprezentând reactualizarea pretenţiilor, întrucât nu au fost semnate de expert.
Împotriva sentinţei nr. 4905 din 12 septembrie 2000 a promovat apel ambele părţi.
Reclamanta critică soluţia primei instanţe, motivat de faptul că pârâtul nu a fost obligat la prejudiciul reactualizat conform suplimentului de expertiză efectuat, iar criticile pârâtului se referă la necompetenţa materială a instanţei de fond, întrucât litigiul este unul de muncă, neavând calitatea de administrator.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului şi a admis apelul pârâtului şi a admis apelul reclamantei, schimbând în parte sentinţa criticată, obligând intimatul-pârât la plata debitului reactualizat, respectiv, suma de 257.570.541 lei.
În motivarea soluţiei date, instanţa de apel a reţinut că răspunderea pârâtului este antrenată în baza mandatului comercial dat acestuia de către societatea comercială, conform actelor constitutive ale acesteia, participând la administrarea filialei şi îndeplinind cerinţele art. 102 din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale.
S-a reţinut că instanţa de fond nu a luat în consideraţie suplimentul de expertiză, prin care debitul a fost realizat.
Împotriva deciziei nr. 910 din 25 mai 2001 a Curţii de Apel, pârâtul a declarat recurs în termen şi legal timbrat, criticile făcând referire la aspectele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că, prin plata daunelor actualizate, s-au încălcat normele legale, privind efectuarea expertizelor judiciare, iar pe de altă parte, nu erau îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, din nici o probă administrată nu rezultă în ce constau faptele ilicite, prejudiciul şi legătura de cauzalitate între primele două elemente.
Recursul este fondat, sub aspectul criticilor privind reactualizarea debitului.
Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale: „obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele prevăzute în această lege", iar, potrivit art. 147 alin. (3), directorii executivi ca şi administratorii sunt răspunzători faţă de societăţi pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor.
Din înscrisurile depuse, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că pârâtul-recurent a îndeplinit funcţia de director al filialei Călimăneşti şi că, potrivit normelor precizate, răspunde faţă de societate pentru neîndeplinirea obligaţiilor derivând din această calitate.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, prin activitatea desfăşurată, a prejudiciat societatea cu suma de 16.415.939 lei.
Cu privire la acordarea de către instanţa de apel a sumei reactualizate, Curtea reţine că, în Şedinţa publică din 21 aprilie 2000, apărătorul reclamantei a solicitat reactualizarea debitului, fără a depune în scris cerere de modificare sau precizare a acţiunii cu timbraj corespunzător, iar la data de 5 septembrie 2000, a pus concluzii de admitere a acţiunii, fără referire la reactualizare.
De altfel, instanţa de fond nu a luat în considerare calculul efectuat, motivând că răspunsul la obiecţiunile privind reactualizarea pretenţiilor nu poartă semnătura expertului, fiind încălcate dispoziţiile art. 201 şi urm. C. proc. civ.
Toate aceste aspecte conduc la concluzia că instanţa de apel a dispus reactualizarea debitului cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 şi 212 C. proc. civ., situaţie în care, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, iar Decizia criticată va fi modificată, în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul V.O. împotriva deciziei nr. 910 din 25 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC E. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4905 din 12 septembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti. Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Obligă intimata-reclamantă SC E. SA Bucureşti la plata sumei de 7.023.911 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1105/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 111/2003. Comercial → |
|---|
