CSJ. Decizia nr. 1100/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1100/2003
Dosar nr. 6719/2001
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 25 mai 2000, la Tribunalul Braşov, reclamantul, Liceul N.T. din Braşov, a chemat în judecată pe pârâta SC T.U.T. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 89.402.860 lei penalităţi de întârziere aplicate facturilor de consum de energie electrică şi termică neachitate la termen.
Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 1347/C din 9 noiembrie 2000, a admis acţiunea precizată a reclamantului şi a obligat pe pârâtă la 123.668.723,76 lei penalităţi de întârziere şi la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, raporturile contractuale dintre părţi au luat forma simplificată a facturilor acceptate la plată, iar reclamantul este o unitate cu finanţare bugetară căreia i se aplică dispoziţiile art. 43 din OG nr. 11/1996, privind plata unei majorări calculate pentru fiecare zi întârziere, astfel încât obligaţia de plată a majorărilor de întârziere incumbă şi pârâtei.
Curtea de Apel Braşov, soluţionând apelul declarat de pârâtă, prin Decizia nr. 197/Ap din 4 mai 2001, a admis cererea şi, schimbând în tot sentinţa atacată, a respins acţiunea reclamantului şi l-a obligat la plata sumei de 4.227.561 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a considerat că lipsa unei convenţii, care să cuprindă o clauză penală, precum şi lipsa dovezilor că reclamantul a plătit majorările de întârziere, nu-l îndreptăţeşte să ceară sumele de bani cu titlu de daune-interese.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentul susţine că raporturile contractuale dintre părţi au căpătat forma simplificată a facturilor acceptate, situaţie care nu exonerează pe pârâtă de răspunderile ce-i revin, iar pe de altă parte, fiind unitate cu finanţare bugetară, liceului i se aplică Legea finanţelor publice şi Legea finanţelor publice locale, care impun obligaţia de a urmări şi încasa creanţele datorate de debitori, situaţie consemnată şi în controlul efectuat de Curtea de Conturi, în condiţiile art. 13 din OG nr. 11/1996.
Mai susţine recurentul că nu a plătit penalităţi de întârziere, întrucât a achitat la termen facturile de energie termică şi electrică.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, iar dacă acest lucru nu este cu putinţă, el are dreptul la desdăunare; aceasta este echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiei.
Pentru acordarea daunelor-interese, condiţia existenţei unui prejudiciu este majoră, lipsa acestui element conducând la respingerea acţiunii creditorului pentru lipsă de interes.
Pe de altă parte, penalităţile, în raport cu răspunderea contractuală, fie că aceasta a îmbrăcat forma actului scris, fie că nu, reprezintă o evaluare convenţională făcută prin acordul de voinţă al părţilor, prin care acestea stabilesc cuantumul despăgubirilor datorate de debitor.
Confuzia creată în conştiinţa recurentei este determinată de caracterizarea răspunderii legale şi a răspunderii contractuale ca fiind de aceeaşi natură.
Dispoziţiile speciale ale unor legi sunt de strictă interpretare şi au în vedere numai situaţiile pentru care au fost adoptate.
Incidenţa prevederilor OG nr. 11/1996 în raporturile contractuale, ce au o natură juridică pur civilă sau comercială, nu este posibilă. Actul normativ a fost elaborat în vederea recuperării creanţelor bugetare în raporturile ce capătă o natură juridică qui generis, prin implicarea organelor administraţiei de stat (Ministerului Finanţelor). În acest mod, interpretarea dispoziţiilor sale nu se poate extinde şi la celelalte raporturi juridice din viaţa civilă.
În măsura în care prin aplicarea normei speciale, creditorul suferea un prejudiciu, acesta trebuia recuperat, dar în conformitate cu regulile stabilite de răspunderea contractuală sau delictuală.
Plata cu întârziere a datoriei nu putea naşte o răspundere pentru daune moratorii, câtă vreme convenţia părţilor nu a prevăzut o clauză penală. Reclamantul, însă, poate fi îndreptăţit la daune interese sub forma dobânzilor, cunoscut fiind că, în raporturile comerciale, datoriile lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
De aceea, instanţa de apel, faţă de obiectul cererii supus judecăţii, a considerat întemeiat că pretenţiile reclamantului, în forma cerută, nu sunt fondate.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 197/Ap din 4 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul, Liceul N.T. Braşov împotriva deciziei nr. 197 din 4 mai 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 11/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1102/2003. Comercial → |
|---|
