CSJ. Decizia nr. 1192/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1192/2003
Dosar nr. 8187/2001
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 ianuarie 1996, reclamanta S.C. C. S.A. Piteşti a chemat în judecată pe pârâta S.C. L. S.A. Piteşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună evacuarea acesteia din spaţiul situat în cartierul P., magazinul nr. 64 şi, totodată, să o oblige pe aceeaşi pârâtă să-i plătească suma de 7.147.481 lei chirie restantă pe perioada 30 decembrie 1992 – 31 decembrie 1995, plus daune interese în sumă de 4.624.734 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 122/ C din 9 februarie 2001, pronunţată în rejudecare, Tribunalul Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 36.379.127 lei cu titlu de chirie, plus 3.524.474 lei cheltuieli de judecată.
Cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantă în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ. prin care aceasta a solicitat ca dispozitivul sentinţei menţionate să fie completat, în sensul ca instanţa să dispună şi evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat care a constituit unul din capetele acţiunii iniţiale, a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea din 30 martie 2001, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia comercială şi contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că cererea formulată de reclamantă nu priveşte o eroare sau omisiune dintre cele menţionate de art. 281 C. proc. civ., ci constituie o problemă de judecată, care a fost avută în vedere la pronunţarea şi redactarea sentinţei.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamanta S.C. C. S.A. Piteşti, iar împotriva sentinţei, pârâta S.C. L. S.A. Piteşti.
Prin Decizia civilă nr. 418/ A - C din 25 iunie 2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins, ca nefondate, atât apelul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Piteşti, cât şi de pârâta S.C. L. S.A. Piteşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul reclamantei că, deşi prin acţiunea introductivă aceasta a solicitat şi evacuarea pârâtei din spaţiul ocupat în baza contractului de închiriere nr. 2/1990, prin concluziile puse cu ocazia dezbaterii în fond, nu a înţeles să mai reitereze acest capăt de cerere care, de altfel nici nu mai prezenta interes din moment ce, din probe, a rezultat că aceasta a părăsit magazinul nr. 64.
Pe de altă parte, instanţa de apel a mai reţinut că cererea de îndreptare eroare materială nu îndeplineşte, aşa cum bine a considerat şi tribunalul, cerinţele art. 281 C. proc. civ., întrucât, în ipoteza în care reclamanta a considerat că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, aceasta putea ataca cu apel sentinţa şi nu să ceară îndreptarea acesteia, în baza textului legal precizat, care este inaplicabil în situaţia expusă.
În ce priveşte respingerea apelului pârâtei, s-a reţinut că pricina a fost soluţionată cu respectarea formelor de procedură, în sensul că aceasta a fost prezentă prin reprezentanta sa la termenul de judecată din 17 noiembrie 2000, astfel că, potrivit art. 153 C. proc. civ. se presupune că a cunoscut toate termenele următoare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta S.C. C. S.A. Piteşti, cât şi pârâta S.C. L. S.A. Piteşti.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., reclamanta susţine că, la rejudecarea cauzei, a precizat expres că solicită obligarea pârâtei la plata chiriei datorate pe perioada 5 ianuarie 1993 – 6 aprilie 1998, în cuantum de 36.397.127 lei, precum şi evacuarea acesteia din spaţiul comercial, capete de cerere care au format şi obiectul acţiunii iniţiale.
Cu toate acestea, prima instanţă s-a pronunţat numai cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata chiriei datorate, omiţând însă, să se pronunţe prin sentinţă şi asupra celuilalt capăt de cerere, referitor la evacuarea pârâtei din spaţiu, care a făcut obiectul acţiunii iniţiale, motiv pentru care a formulat, în temeiul art. 281 C. proc. civ., cerere de îndreptare eroare materială şi că, împotriva justeţii cererii sale, aceasta a fost respinsă prin încheierea din 30 martie 2001, pronunţată de Tribunalul Argeş, cu motivarea că cererea reclamantei nu priveşte o situaţie dintre cele menţionate de textul legal precizat, ci se referă la o problemă de judecată, care a fost avută în vedere la pronunţarea şi redactarea sentinţei.
Ca atare, susţine reclamanta în continuare, greşit instanţa de apel a respins apelul său îndreptat împotriva încheierii de respingere a cererii de îndreptare eroare materială, cu motivarea că, în situaţia în care considera că prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la un capăt de cerere, reclamanta putea uza numai de calea de atac a apelului împotriva sentinţei şi nu să ceară îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţă, în sensul completării dispozitivului şi cu măsura evacuării pârâtei din spaţiul în litigiu.
Printr-o altă critică, reclamanta invocă incompatibilitatea preşedintelui completului de judecată, constituit la curtea de apel care şi-ar fi spus părerea la data pronunţării deciziei 551/ A - C din 15 decembrie 1999 a Curţii de Apel Ploieşti, casată prin Decizia nr. 6148 din 8 decembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor cu modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii şi a capătului de cerere privind evacuarea pârâtei S.C. L. S.A. Piteşti din spaţiul în litigiu.
Prin recursul său, pârâta S.C. L. S.A. Piteşti, critică Decizia instanţei de apel pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate, însă, fără a-şi îndeplini obligaţia legală de timbrare anticipată sau, cel mai târziu, până la termenul stabilit de instanţă, a căii de atac exercitată, cu sumele prevăzute în citaţia emisă pe numele acesteia.
Cu privire la recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Piteşti, se reţin următoarele:
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că reclamanta a solicitat, prin cerere scrisă, îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţa instanţei de fond, în sensul ca, în dispozitivul acesteia, să fie inclusă şi dispoziţia privind evacuarea pârâtei din spaţiu, capăt de cerere care a format obiectul acţiunii iniţiale.
Prin încheierea din 30 martie 2001, Tribunalul Argeş a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială, cu motivarea că cererea reclamantei nu priveşte o eroare dintre cele enumerate la art. 281 C. proc. civ., ci se referă la o problemă de judecată care a fost avută în vedere la pronunţarea şi redactarea hotărârii.
Apelul îndreptat împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 418/ A - C din 25 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ. Instanţa reţinând în fundamentarea soluţiei, pe de o parte că reclamanta nu a înţeles că, la reluarea judecăţii după suspendare, să reitereze şi capătul de cerere privind evacuarea pârâtei din spaţiul în discuţie care, de altfel, nici nu mai prezenta interes din moment ce pârâta a părăsit magazinul 64, iar pe de altă parte că cererea de îndreptare formulată nu se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., astfel că dacă reclamanta considera că instanţa fondului a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, aceasta putea uza de calea apelului împotriva sentinţei.
Din cele expuse rezultă că reclamanta, în loc să atace cu apel sentinţa primei instanţe, a cerut completarea dispozitivului acesteia printr-o cerere de îndreptare eroare materială, întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., solicitând ca, în dispozitiv, să fie prevăzută şi măsura evacuării pârâtei din spaţiul în discuţie, cerere care, în mod justificat, a fost respinsă de instanţă întrucât, omisiunea pronunţării asupra unui capăt de cerere este o chestiune de judecată şi ca atare, hotărârea nu poate fi completată prin admiterea unei cereri de natura celei formulată în cauză.
Dar, această situaţie a produs în cauză şi alte consecinţe, în sensul că, nefiind atacată cu apel, sentinţa instanţei de fond a rămas definitivă şi, totodată, irevocabilă.
Or, în condiţiile speţei, se reţine că, deşi formal, recursul reclamantei priveşte Decizia pronunţată de instanţa de apel, în realitate, acesta vizează o hotărâre definitivă şi irevocabilă (sentinţa tribunalului) şi ca urmare, recursul îndreptat împotriva unei astfel de hotărâri este inadmisibil.
În ceea ce priveşte critica prin care se susţine că preşedintele completului de judecată constituit la instanţa de apel ar fi fost incompatibil să se pronunţe în cauză, se constată că aceasta nu se încadrează în nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 304 pct. 1 - 10 C. proc. civ. aceasta, în afara faptului că reclamanta putea să formuleze, dacă aprecia că este cazul, o cerere de recuzare în temeiul art. 27 C. proc. civ. şi nu să invoce o astfel de împrejurare ca motiv de recurs.
Aşa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca inadmisibil.
Cu privire la recursul declarat de pârâta S.C. L. S.A. Piteşti, se constată că, deşi aceasta a fost citată, totuşi nu a dat curs obligaţiei de timbrare a cererii sale de recurs cu sumele menţionate în citaţia emisă pe numele acesteia pentru termenul de astăzi 26 februarie 2003, respectiv cu sumele de 1.413.874 lei taxă judiciară şi 30.000 lei timbru judiciar.
Cum excepţia netimbrării recursului prevalează asupra oricărei alte excepţii sau a examinării motivelor de casare, Curtea urmează a soluţiona pricina ţinând cont de această excepţie.
Astfel, se reţine că, potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, aşa cum au fost modificate şi completate ulterior, recursul pârâtei trebuia timbrat cu 1.413.874 lei taxă judiciară şi 30.000 lei timbru judiciar.
Constatând că taxele datorate nu au fost achitate anticipat, s-a pus în vedere pârâtei, în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 să plătească taxa de timbru şi timbrul judiciar până la primul termen de judecată, fiind citată cu această menţiune.
Alin. (3) al art. 20 din legea precizată, sancţionează, cu anularea acţiunii sau a cererii, neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxelor de timbru şi, respectiv, a timbrului judiciar până la termenul stabilit de instanţă.
Cum recurenta nu s-a conformat dispoziţiilor legale precizate, recursul declarat de pârâta S.C. L. S.A. Piteşti urmează a fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Piteşti împotriva deciziei nr. 418/ A din 25 iunie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, ca inadmisibil.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta S.C. L. S.A. Piteşti, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1190/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1194/2003. Comercial → |
|---|
