CSJ. Decizia nr. 1190/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1190/2003
Dosar nr. 8180/2001
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 825/ PI din 30 aprilie 2001 Tribunalul Timiş, secţia comercială, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. D.N. S.A. Târgu Mureş, iar pârâta s.c. r. S.A. Timişoara a fost obligată să-i plătească suma de 338.045.000 cu titlu de preţ, plus 299.788.870 lei penalităţi de întârziere la plată şi 22.451.677 lei cheltuieli de judecată.
Hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă în baza deciziei nr. 658/ A din 14 iunie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care s-a anulat ca netimbrat apelul societăţii comerciale pârâte.
Cu actul înregistrat la 6 septembrie 2001 pârâta S.C. R. S.A. Timişoara a declarat recurs împotriva acestei decizii, recurs pe care nu l-a motivat şi nu l-a timbrat.
În conformitate cu prevederile art. X din HG nr. 752/1999 privind actualizarea taxelor judiciare de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prevăzute de art. 11 alin. (2) din Legea citată, se timbrează cu 30.000 lei.
De asemenea, pentru cererile adresate instanţelor, se achită şi timbrul judiciar corespunzător, motiv pentru care recurenta a fost citată cu menţiunea de a achita suma de 30.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1500 lei timbru judiciar.
Până la termenul de judecată, nu s-a achitat decât timbru judiciar de 3000 lei, motiv pentru care recursul va fi anulat, ca insuficient timbrat, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de pârâta S.C. R. S.A. Timişoara devenită S.C. B.C. S.A. Timişoara împotriva deciziei nr. 658 din 14 iunie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca insuficient timbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 119/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1192/2003. Comercial → |
|---|








