CSJ. Decizia nr. 1207/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1207/2003

Dosar nr. 123/2003

Şedinţa publică din 26 februarie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 22 iunie 2001, reclamanta S.C. O.U. S.A. Podari a chemat în judecată pe pârâta B.A. (în prezent R.B. S.A.), sucursala Dolj, solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 16.628.157.604 lei, în cuantum actualizat, reprezentând dobânzi încasate de bancă fără a fi datorate, a sumei de 2.577.053.033 lei reprezentând penalităţi nedatorate cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu banca pârâtă un contract pentru o linie de credit în valoare de 150 miliarde lei ale cărui clauze au fost parţial modificate prin două acte adiţionale, menţinându-se însă clauzele referitoare la dobândă, dobândă majorată ca şi cele referitoare la garanţiile constituite asupra mai multor bunuri imobile şi mobile.

Totodată, a susţinut că până la data introducerii acţiunii, a restituit integral toate sumele pretinse succesiv de pârâtă şi de A.V.A.B. dar consideră că sunt nedatorate atât dobânda cuvenită pentru care există un excedent actualizat cu rata inflaţiei în sumă de 16.628.157.604 lei, cât şi pentru dobânda penalizatoare la care excedentul actualizat însumează 2.577.053.033 lei.

În drept, reclamanta şi-a motivat acţiunea pe dispoziţiile art. 1 lit. a) şi art. 1 alin. (2) C. com., precum şi pe dispoziţiile art. 992, art. 1066 şi art. 1069 coroborat cu art. 964 C. civ., ca şi pe dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.

La cererea sucursalei Dolj a B.A. (în prezent R.B. S.A.) a fost introdusă în cauză, în calitate de chemată în garanţie, S.C. R.B. S.A. Bucureşti, iar la cererea reclamantei şi A.V.A.B. Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 56 din 14 noiembrie 2002, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis în parte acţiunea precizată formulată de S.C. O.U. S.A. Podari, iar pârâta B.A.R. S.A., sucursala Dolj, a fost obligată să-i restituie suma de 19.205.210.637 lei reprezentând dobândă curentă şi penalizatoare, injust încasată, actualizată până la 31 martie 2001, urmând a fi actualizată până la data plăţii şi să-i plătească 236.697.106 lei cheltuieli de judecată.

Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva S.C. R.B. S.A. Bucureşti şi s-a luat act de faptul că reclamanta a renunţat la drept faţă de pârâta A.V.A.B. Bucureşti.

De asemenea, au fost respinse excepţiile privind competenţa teritorială şi cea privind lipsa calităţii procesuale invocate de pârâtă şi de chemata în garanţie.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâta S.C. B.A.R. S.A., sucursala Dolj, precum şi chemata în garanţie S.C. R.B. S.A. Bucureşti.

Astfel, prin motivele de recurs, pârâta S.C. B.A.R. S.A., sucursala Dolj, a criticat sentinţa curţii de apel sub următoarele aspecte:

- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu sunt valabil încheiate contractul de credit şi actele adiţionale, acestea fiind semnate de reclamantă fără obiecţiuni şi nefiind anulate.

- dobânda acordată de instanţă nu are la bază criterii contractuale, ci are în vedere dobânzile practicate de alte bănci comerciale.

- soluţia instanţei se întemeiază pe concluziile unei expertize care nu a ignorat normele bancare, ci circularele emise de Centrala B.A.R..

- în mod eronat instanţa de fond a reţinut că debitoarea nu cunoştea procentele de dobândă, acest lucru fiind redat în extrasele zilnice de cont şi fiind adus la cunoştinţa reclamantei cu prilejul reeşalonării creditului.

- soluţia curţii de apel este nelegală atât sub aspectul soluţionării cererii de chemare în garanţie, cât şi sub aspectul renunţării reclamantei la drept faţă de A.V.A.B.;

- în final, recurenta – pârâtă a susţinut că acţiunea este inadmisibilă faţă de împrejurarea că, potrivit Legii nr. 58/1998, contractul de credit constituie titlu executor şi a solicitat suspendarea executării sentinţei până la soluţionarea recursului.

S.C. B.A.R. S.A. Bucureşti a criticat sentinţa de fond sub următoarele aspecte esenţiale:

- sentinţa curţii de apel este nulă absolut, fiind dată în camera de consiliu;

- sentinţa de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 257 alin. (1) C. proc. civ. deoarece, în situaţia când s-a luat act de renunţarea la drept, acţiunea trebuia respinsă pe fond.

- instanţa nu a motivat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. B.A.R., administraţia centrală şi sucursala Dolj.

- instanţa de fond a respins în mod nejustificat excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Craiova;

- sentinţa de fond este nelegală deoarece conţine motive străine de cererea de chemare în judecată şi de motivarea ei, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, fără ca instanţa să se pronunţe asupra tuturor mijloacelor de apărare esenţiale în cauză.

La data de 25 februarie 2003, între S.C. R.B. S.A. Bucureşti, S.C. O.U. S.A. Podari şi S.C. T.I. S.A. Craiova, în calitate de acţionar majoritar al societăţii reclamante, a intervenit o tranzacţie prin care societatea comercială reclamantă s-a obligat să restituie băncii creditoare suma de 26.697.518.459 lei încasată prin executarea silită şi să renunţe în mod ferm şi irevocabil de a solicita executarea băncii pentru această sumă ca şi pentru sumele derivând din raporturile comerciale avute cu S.C. B.A.R. S.A.

În acelaşi sens, reclamanta - intimată a renunţat la dreptul dobândit prin sentinţa civilă nr. 56 din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, atacată prin recursurile care formează obiectul acestui dosar.

Corelativ, banca s-a obligat să retragă acţiunile, plângerile, contestaţiile şi orice alte cereri purtând asupra oricăror acte şi fapte derivând din aceleaşi raporturi comerciale pe care societatea le-a încheiat cu fosta S.C. B.A. S.A.

Ca atare, Curtea va lua act de tranzacţia intervenită şi, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) combinat cu art. 247 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de pârâta S.C. R.B. S.A., sucursala Dolj şi va fi modificată sentinţa nr. 56 din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, în sensul că va fi respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. O.U. S.A. Podari.

Totodată, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cât priveşte recursul chematei în garanţie S.C. B.A.R. S.A. Bucureşti, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (astfel cum au fost actualizate prin HG nr. 752/1999) acţiunile şi cererile evaluate în bani se taxează în funcţie de valoare, iar potrivit OG nr. 32/1995, cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează cu 50.000 lei timbru judiciar dacă valoarea litigiului depăşeşte 100 milioane lei.

De asemenea, conform art. 11 alin. (1) din legea citată, cererile pentru exercitarea căilor ordinare de atac se taxează cu 50% din taxa de la fond, situaţie în care recurenta a fost citată cu menţiunea de a achita 108.348.553 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar.

Până la termenul de judecată nu s-au achitat aceste taxe, motiv pentru care recursul va fi anulat, ca netimbrat, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta S.C. R.B. S.A., sucursala Dolj.

Modifică sentinţa civilă nr. 56 din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. O.U. S.A. Podari.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de chemata în garanţie S.C. B.A.R. S.A. Bucureşti, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1207/2003. Comercial