CSJ. Decizia nr. 1233/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1233/2003
Dosar nr. 8242/2001
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1417/ C din 15 decembrie 2000 a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă în parte acţiunea precizată de către reclamanta S.C. E. S.A., sucursala de distribuţie şi furnizare a energiei electrice Deva, pârâta E.M. Uricani, fiind obligată la 49.068.663 lei majorări tarifare şi de întârziere, plus cheltuieli de judecată.
Apelurile declarate de reclamantă şi pârâtă împotriva acestei sentinţe au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 509 din 15 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Nemulţumite de această decizie, ambele părţi au declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recursul reclamantei urmează a fi anulat.
Pentru termenul de azi, recurenta-reclamantă a fost citată să completeze taxa judiciară cu 169.326 lei şi 10.000 lei timbru judiciar, obligaţie neîndeplinită.
În consecinţă, recursul său va fi anulat, ca insuficient timbrat, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995.
Recursul pârâtei urmează a se constata nul.
După cum rezultă din actele dosarului de recurs, pârâta a înaintat recursul său Tribunalului Hunedoara, care a înregistrat recursul la 17 septembrie 2001, iar apoi l-a înaintat Curţii de Apel Alba Iulia, unde a fost înregistrat la 25 septembrie 2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 302 C. proc. civ., recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii.
Cum recurenta-pârâtă nu a respectat dispoziţiile art. 302 C. proc. civ., adresând şi înregistrând recursul său contra unei decizii a curţii de apel, la tribunal, Curtea va constata nulitatea lui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de reclamanta S.C. E. S.A. Bucureşti, sucursala de distribuţie şi furnizare a energiei electrice Deva, împotriva deciziei nr. 509/ A din 15 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Constată nul recursul declarat de pârâta E.M. Uricani, împotriva aceleaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 123/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1235/2003. Comercial → |
---|