CSJ. Decizia nr. 1227/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1227/2003
Dosar nr. 4556/2001
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 26 iunie 2001, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul, municipiul Bucureşti, prin primar, în contradictoriu cu pârâta SC C.C. SRL, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 474.201.188 lei, reprezentând taxa de concesionare, şi majorări pentru neplata taxei de concesionare, profit minim garantat şi majorări de întârziere aferente profitului minim garantat.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că, prin contractul de asociere nr. 4876 din 1993, încheiat cu pârâta în baza HG nr. 441/1991, a H.C.L.M.B. nr. 20/1992 şi a acordului nr. 7/1993, s-a stabilit terminarea lucrărilor de construcţii şi punerea în funcţiune a blocului nr. S.9 din ansamblul situat în Bucureşti, având destinaţie de locuinţe şi spaţii comerciale, pârâta obligându-se să plătească taxa anuală de concesionare pe perioada contractului.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 5879 din 6 octombrie 2000, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta, Primăria municipiului Bucureşti, reţinând, în esenţă, din interpretarea materialului probatoriu administrat în cauză, că pârâta a achitat taxa de concesionare pentru anul 1994 parţial, respectiv, suma de 1.242.111 lei, că, pentru anul 1994, reclamanta avea obligaţia de plată a taxei de concesionare numai până în luna iunie, întrucât, după această dată, asocierea a încetat şi, ca urmare, pretinderea acestor sume nu are temei legal.
Contra acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, Primăria municipiului Bucureşti, prin primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile aduse hotărârii atacate vizând următoarele aspecte:
- instanţa de fond a reţinut în mod eronat că intenţia părţilor, la data încheierii contractului de asociere ,a constat doar în finalizarea construcţiei, fără a avea în vedere faptul că, deşi trecută la alte clauze, obligaţia de plată a taxei de concesionare face parte din obiectul contractului.
- instanţa de fond a conferit, în mod eronat, caracter accesoriu clauzei privitoare la taxa de concesionare.
- instanţa de fond nu a avut în vedere că obiectul licitaţiei, în urma căreia s-a încheiat contractul de asociere, consta atât în alegerea societăţii ce urma să finalizeze construcţia, dar şi în concesionarea terenului aferent construcţiei finalizate, prin executarea contractului de asociere.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 365 din 16 martie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, Primăria Bucureşti, şi a menţinut, ca legală şi temeinică, sentinţa apelată.
În pronunţarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că obligaţia pârâtei, de plată a taxei de concesionare, stabilită la art. 10.1 din contractul de asociere, a încetat la data finalizării construcţiei, respectiv, 30 iunie 1994, aceasta fiind data la care contractul de asociere a încetat să mai producă efecte juridice şi că, potrivit actului adiţional nr. 1 din 27 august 1993, cota de aport a apelantei-reclamante s-a majorat de la 52,38% la 100%, reprezentând blocul în integritatea sa, cota de aport a pârâtei devenind 0.
Contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta, Primăria municipiului Bucureşti, prin primar, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., art. 977 C. civ., arătând că instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit vădit neîndoielnic al acestuia.
Criticile aduse deciziei atacate vizează următoarele aspecte:
- instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a reţinut în mod eronat intenţia pe care au avut-o părţile cu privire la întinderea obligaţiei de plată a taxei de concesionare.
- instanţa de apel, în mod eronat, a interpretat clauzele actului adiţional nr. 1, prin raportare la contractul de asociere, că art. 1 şi 2 ale sus numitului act adiţional trebuie analizate separat clauzele contractului de asociere, între părţi, fiind încheiate mai multe contracte de acest gen.
Curtea, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat din considerentele ce vor fi argumentate în continuare.
Întregul material probatoriu administrat în cauză relevă, cu certitudine, următoarele:
La data de 16 iunie 1993, părţile în litigiu au încheiat contractul de asociere nr. 4876, având ca obiect strict delimitat terminarea lucrărilor de construcţii, punerea în funcţiune şi exploatarea distinctă de către părţile contractante a blocului S.9. din ansamblul situat în Bucureşti (capitolul II art. 1 din contractul de asociere).
Durata asocierii a fost convenită de părţi până la termenul de realizare a construcţiei (cap. III art. 5 din contractul de asociere).
Asocierea a încetat odată cu finalizarea construcţiei şi predarea acesteia, fapt consemnat prin procesul-verbal încheiat la data de 30 iunie 1994, înscris necontestat de părţi, iar de la data procesului-verbal de recepţie, contractul de asociere a încetat să mai producă efecte juridice.
Se reţine, aşadar, că instanţa de apel, menţinând sentinţa apelată, a dat o corectă interpretare clauzelor contractuale convenite de părţi, prin contractul de asociere, ele fiind ţinute a le respecta în temeiul art. 969 C. civ.
Decizia recurată este legală şi temeinică şi sub aspectul interpretării clauzelor actului adiţional nr. 1 la contractul de asociere.
Aserţiunea reclamantei potrivit căreia clauzele 1 şi 2 ale actului adiţional, sus amintit, din contractul de asociere este o falsă abordare a problemei.
Identitatea şi identificarea actului adiţional nr. 1 nu suportă interpretări, întrucât acesta se raportează expres la contractul de asociere nr. 4876 din 1993 şi nu la alte contracte de acelaşi gen încheiate de părţi.
Aşadar, clauzele cuprinse la art. 1 şi 2 din acest act adiţional stabilesc, fără putinţă de tăgadă, majorarea cotei de aport a reclamantei de la 52,30% la 100%, cota de aport a pârâtei reducându-se la 0.
În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 365 din 16 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1226/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1228/2003. Comercial → |
|---|
