CSJ. Decizia nr. 1280/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1280/2003
Dosar nr. 8317/2001
Şedinţa publică din 28 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC T. SA Braşov a acţionat în judecată pe pârâta S.N.C.F.R. (în prezent, C.N. C.F.R. SA Bucureşti, prin S.M.F. SA) şi a solicitat să se dispună rezilierea contractului de antrepriză nr. 1717 din 1991, derulat între părţi, şi obligarea pârâtei la plata sumei de 2.174.461.400 lei preţ, cu cheltuielile de judecată aferente.
Prin sentinţa nr. 197/C din 1 martie 2001, Tribunalul Vâlcea a admis acţiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată.
Pentru a pronunţa atare hotărâre, s-a reţinut că, între părţile în proces, s-a încheiat contractul a cărui reziliere a fost solicitată de reclamantă, cu actele adiţionale aferente. În baza acestui contract, reclamanta a executat linia de cale ferată de legătură Vâlcele – Râmnicu Vâlcea. Deşi lucrarea a fost sistată prin HG nr. 190/1997, pentru partea de lucrări executată, reclamanta este îndreptăţită la plata contravalorii lucrărilor în sumă de 2.174.461.400 lei.
Cum lucrarea a fost sistată prin hotărâre de guvern, instanţa de fond a dispus şi rezilierea contractului dintre părţi.
Apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinţei de mai sus, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 468/A-C din 3 septembrie 2001, reţinându-se că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre corectă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs şi a solicitat modificarea hotărârii recurate, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantei, întrucât:
- instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.), respectiv, nu s-a pronunţat asupra prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei. În acest sens, a precizat recurenta, întrucât suma cerută prin acţiune privea lucrări executate în anul 1996, la data introducerii acţiunii, dreptul reclamantei de a le pretinde era prescris, acţiunea acesteia fiind tardivă la data înregistrării ei la instanţa de fond; prescripţia nu a fost întreruptă, deoarece actul din 29 iunie 1999 este semnat de o persoană care nu are calitate de a angaja C.N. C.F.R. SA;
- hotărârea recurată nu a ţinut seama de faptul că C.N. C.F.R. SA nu are nici o culpă pentru sistarea lucrărilor, ceea ce implică exonerarea de răspundere a societăţii feroviare, întrucât, prin HG nr. 190/1997, privind aprobarea contractului de activitate al S.N.C.F.R. pe anii 1997 – 1999, s-a dispus sistarea lucrărilor la acest obiectiv din lipsă de fonduri;
- hotărârea recurată a folosit o bază de calcul greşită pentru stabilirea sumelor datorate de pârâtă şi nu s-a avut în vedere clauza penală convenită de părţi, ceea ce impune o recalculare a sumelor pretinse de reclamantă, în conformitate cu prevederile art. 11.1 din contract. Potrivit acestor prevederi, pentru producţia efectuată şi nedecontată, se aplică clauza penală, iar nu indicele de inflaţie; de aceea, prin acest motiv de recurs, a susţinut că hotărârea din apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul pârâtei este nefondat.
Din examinarea criticilor formulate în recurs, raportate la actele dosarului, rezultă că nici una dintre criticile de mai sus nu sunt de natură a schimba Decizia instanţei de apel.
Primul motiv de recurs, prin care s-a invocat prescrierea dreptului material la acţiune al reclamantei, a fost sugerat şi în motivele apelului pârâtei, când pârâta a susţinut că, prin nota din 29 iunie 1999, C.N. C.F.R. SA nu a făcut o recunoaştere de plată către reclamantă, aceasta fiind doar o notă de constatare a situaţiei tehnice a lucrărilor după sistarea acestora.
Aspectul de mai sus a fost analizat de instanţa de apel, care a reţinut corect că este adevărat că această notă din 29 iunie 1999 nu este semnată de conducătorii pârâtei, dar, din primul alineat al actului respectiv, rezultă că structura comisiei a fost aprobată de conducere nominal, situaţie în care nu mai poate fi pusă în discuţie valabilitatea constatărilor făcute de cei pe care i-au împuternicit.
Aşadar, prescrierea dreptului la acţiune, în sens material, a fost întreruptă prin recunoaşterea datoriei din nota menţionată, încât primul motiv de recurs este nefondat.
Teoria lipsei de culpă a C.N. C.F.R., care să antreneze răspunderea acesteia în condiţiile în care sistarea lucrărilor s-a dispus prin hotărâre de guvern, nu poate conduce la casarea/modificarea hotărârii recurate, atâta vreme cât pretenţiile reclamantei s-au circumscris concret la producţia deja realizată, dar neachitată de pârâtă, şi la plata cheltuielilor de transport, pază, amortisment a obiectivului de investiţii.
De altfel, cum corect s-a reţinut în hotărârea din apel, conform art. 16.3 din Condiţiile generale de contractare, în situaţia rezilierii contractului, inclusiv pentru cazuri determinate de conjuncturi economice, investitorul va avea aceleaşi obligaţii de plată şi va plăti în plus antreprenorului suma corespunzătoare pierderilor sau daunelor aduse acestuia, sau care decurg sau au legătură cu încetarea contractului.
Nici ultimul motiv de recurs, adică, incorecta reactualizare a sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie, pentru care recurenta a indicat, ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiat.
Potrivit prevederilor art. 1084 C. civ., creditorul este îndreptăţit să pretindă atât repararea pierderii suferite, cât şi a beneficiului de care a fost lipsit.
Pentru o reală despăgubire, pârâta corect a fost obligată la plata sumei datorată şi actualizată în raport cu indicele de inflaţie, conform textului menţionat.
Cum nici una dintre criticile din recurs nu sunt întemeiate, recursul pârâtei urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N. C.F.R. SA Bucureşti, prin S.M.F. SA, împotriva deciziei nr. 468/A-C din 3 septembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1279/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1281/2003. Comercial → |
|---|
