CSJ. Decizia nr. 1289/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1289/2003
Dosar nr. 1317/2002
Şedinţa publică din 28 februarie 2003
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1453 din 16 octombrie 2000, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea reclamantei SC C.A.I. SA Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii V.M. şi V.C. şi a dispus obligarea pârâţilor să efectueze, către reclamantă, vânzarea a jumătate din activul situat în cadrul complexului alimentar, preluat de pârâţi de la SC A. SA Iaşi, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 715/1995, aşa cum s-au obligat prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 2 din 30 martie 1995.
S-a dispus, de asemenea, prin sentinţa de mai sus, că, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de a vinde jumătate din activul în litigiu în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, pârâţii sunt obligaţi să plătească, în solidar, reclamantei suma de 328.800.000 lei daune.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat între părţi la 30 martie 1995, V.M. şi V.C. s-a angajat să vândă reclamantei jumătate din activul din cadrul complexului comercial din Iaşi, iar reclamanta-cumpărătoare s-a obligat să achite jumătate din avansul necesar cumpărării acestui activ şi, ulterior, jumătate din valoarea activului preluat. Obligaţiile reclamantei au fost îndeplinite, în schimb, pârâţii nu şi-au respectat angajamentul asumat prin antecontract.
Pârâţii au declarat apel împotriva sentinţei de mai sus şi au susţinut, în esenţă, că în raport cu ultima plată efectuată de reclamantă din 3 martie 1997, acţiunea este prescrisă. Că pârâţii nu au calitate procesuală pasivă, ca persoane fizice, iar contractul dintre părţi este nul de drept, nefiind încheiat în formă autentică.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 8 din 11 februarie 2002, a respins excepţiile privind prescripţia dreptului material la acţiune şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
A fost respins apelul pârâţilor, păstrându-se sentinţa nr. 1453 din 16 octombrie 2000, pronunţată de instanţa de fond.
Instanţa de apel a reţinut că, atâta vreme, cât reclamanta a achitat avansul, precum şi alte sume de bani ulterioare (328.800.000 lei) este demonstrat faptul că şi-a îndeplinit obligaţia din antecontract şi a avut dreptul de a cere respectarea obligaţiei promitenţilor, iar instanţa de fond a analizat complet şi corect probele administrate în cauză.
Pârâţii au declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, pe care au considerat-o nelegală, întrucât:
- nu s-a pronunţat cu privire la necompetenţa materială a instanţei de fond de a soluţiona cauza în complet comercial, iar nu de drept comun;
- nu s-a motivat în fapt şi în drept de către instanţa de apel respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor;
- a fost nelegal soluţionată excepţia prescrierii dreptului la acţiune prin respingerea acestei excepţii;
- hotărârea recurată nu este motivată în drept, cum, de altfel, nu este motivată nici hotărârea instanţei de fond;
- nu s-a făcut analiza raportului de expertiză depus la dosar;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la compensaţia legală invocată de pârâţi în răspunsul la întâmpinare din dosarul de apel.
Recursul pârâţilor este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată reluarea criticilor din apel şi în motivele recursului.
Aceste critici au fost examinate în mod detaliat de instanţa de apel, care a pronunţat o hotărâre corectă.
Astfel, s-a făcut, în hotărârea recurată, analiza tuturor excepţiilor invocate de pârâţi. Aceste excepţii au fost puse în discuţia părţilor şi soluţia respingerii acestora a fost singura care s-a impus în raport cu faptul că nici una nu a fost întemeiată.
Examinând, de asemenea, hotărârea recurată, se impune şi concluzia că instanţa de apel a analizat, în totalitate, motivele apelului pârâţilor şi a motivat, în fapt şi în drept, Decizia sa. S-a apreciat corect obligaţiile părţilor, asumate prin antecontractul nr. 2/1995 (semnat, de altfel, valabil de părţi) şi s-a apreciat, totodată, în considerentele acestei hotărâri, că acţiunea reclamantei se încadrează în dispoziţiile legale cuprinse în art. 969, 970 şi 1073 C. civ.
Nici motivul de recurs potrivit cu care instanţa de apel nu a analizat raportul de expertiză, depus la dosar, nu este întemeiat. S-a precizat astfel, că această instanţă a verificat – alături de celelalte acte – raportul de expertiză contabilă, obiecţiunile la raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni, încât această critică nu poate conduce la modificarea hotărârii recurate.
Este, de asemenea, nefondată şi critica referitoare la compensaţia legală formulată de pârâţi în apel.
În măsura în care pârâţii aveau de valorificat pretenţii împotriva reclamantei, trebuia să procedeze la valorificarea acestora prin acţiune reconvenţională, pe care, însă, nu au promovat-o, aşa încât pretenţia din apel, sub acest aspect, nu are temei legal şi corect această instanţă nu a luat-o în analiză.
Aşadar, motivele recursului pârâţilor nefiind întemeiate, se va respinge recursul acestora, potrivit art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii pârâţi V.M. şi V.C. împotriva deciziei nr. 8 din 11 februarie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1285/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1290/2003. Comercial → |
|---|
