CSJ. Decizia nr. 1306/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1306/2003
Dosar nr. 8341/2001
Şedinţa publică din 4 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 409/ A - C din 25 iunie 2001 a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta S.C. S. S.R.L. contra sentinţei civile nr. 210/2001 a Tribunalului Argeş.
Contra acestei decizii a declarat recurs pârâta, fără a indica temeiul de casare, susţinând că instanţa de apel, în mod greşit a aplicat art. 20 din Legea nr. 146/1997, încălcând şi dispoziţiile art. 85 C. proc. civ., în sensul că „a solicitat printr-o cerere un alt termen de judecată pentru lipsă de apărare, înseamnă că primul termen va fi următorul, acela când noi puteam fi prezenţi şi asistaţi de apărător sau reprezentaţi de acesta".
Recursul este nefondat.
Declaraţia şi motivele de apel ale pârâtei au fost înregistrate la 10 aprilie 2001 şi transmise, cu dosarul, Curţii de Apel Piteşti, fixându-se primul termen de judecată la 25 iunie 2001.
Prin citaţie i s-a pus în vedere apelantei-pârâte să achite taxa judiciară de timbru de 480.000 lei şi timbru judiciar de 45.000 lei; citaţia a fost înmânată apelantei la 6 iunie 2001 de către agentul poştal.
Aceasta nu a contestat sumele datorate şi nici legalitatea procedurii de citare, evitând să releve că, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, taxele judiciare se datorează şi trebuie achitate anticipat.
Prin cererea din 20 iunie 2001, depusă la instanţa de apel, pârâta a solicitat „un nou termen de judecată pentru angajarea de apărător, întrucât apărătorul unităţii nu este disponibil pentru termenul din 25 iunie 2001".
Apelanta mai precizează în această cerere că „la termenul pe care îl veţi acorda, vom achita şi taxa de timbru ce ne-aţi solicitat".
De reţinut că, în motivele de recurs, pârâta consemnează că „fiind o societate comercială cu un volum mic de activitate şi cu doar câţiva angajaţi nu avem angajat un jurist şi am fost nevoiţi să solicităm un termen spre a ne angaja apărător".
Instanţa de apel a dat, aşadar, o corectă interpretare a dispoziţiilor legale incidente - art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995 – care prevăd obligaţia de plată anticipată a taxei de timbru, pe care, însă, apelanta nu şi-a îndeplinit-o.
Pe de altă parte, pretinsa încălcare a dreptului la apărare nu s-a săvârşit, cererea apelantei fiind, evident, doar o afirmaţie, o simplă susţinere, contrazisă prin ceea ce relevă în motivele de recurs.
În sfârşit, potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ. „Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată", condiţii pe care, în mod corect, instanţa de apel le-a considerat ca nefiind îndeplinite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. S. S.R.L. Câmpulung, împotriva deciziei nr. 409/ A - C din 25 iunie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1305/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1307/2003. Comercial → |
---|