CSJ. Decizia nr. 1305/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1305/2003

Dosar nr. 7251/2001

Şedinţa publică din 4 martie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 855 din 7 februarie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis în parte acţiunea reclamantei Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, împotriva pârâtei S.C. I. S.A. Bucureşti şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 6.125.963.385 lei, reprezentând contribuţie datorată la Fondul de Asigurări Sociale de Stat şi majorări de întârziere pe perioada 1 august 1998 – 31 martie 2000.

Prin Decizia civilă nr. 739 din 14 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de pârâta S.C. I. S.A. Bucureşti, împotriva sentinţei mai sus menţionate.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta S.C. I. S.A. Bucureşti.

Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul de 4 martie 2003, cu menţiunea de a timbra recursul cu 30.000 lei taxa judiciară de timbru şi 1500 lei timbru judiciar, obligaţie căreia nu s-a conformat.

Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă, primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din OG nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi Normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 4 martie 2003, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că, în cauză, nu operează scutirea legală – personală sau ca obiect – de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţa dispoziţiilor art. 20, pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 30, pct. 1 şi 5 din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat, în cauză, de pârâta S.C. I. S.A. Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta S.C. I. S.A. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 739 din 14 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1305/2003. Comercial