CSJ. Decizia nr. 1380/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1380/2003
Dosar nr. 1040/2001
Şedinţa publică din 5 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. A.R.C. s-a adresat tribunalului şi a solicitat ca, prin sentinţa care se va pronunţa, pârâtele S.C.S. R. Bucureşti şi R.E., să fie obligate la restituirea sumei de 30.064,44 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând contribuţia sa la capitalul social depus în vederea constituirii unei societăţi mixte.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că asociaţia pentru care s-a încheiat contractul din 17 iulie 1992, care avea ca obiect formarea unei societăţi mixte, nu s-a putut realiza datorită dezacordului intervenit între membrii familiei R., după decesul administratorului societăţii în comandită simplă R. Bucureşti şi că pârâtelor chemate în judecată, le revine obligaţia de a restitui suma pe care reclamanta a depus-o drept aport la capital.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 6002 din 3 decembrie 1999, a admis acţiunea şi le-a obligat pe pârâte la plata sumei de 30.064,44 dolari S.U.A., în lei la data plăţii, şi la 3,5% dobândă pe an, aferentă debitului calculat de la data de 16 noiembrie 1995, până la achitarea integrală a acestuia, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost respinse excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, precum şi a lipsei calităţii procesuale a pârâtelor şi a prescripţiei dreptului la acţiune.
Instanţa de fond a stabilit că părţile în proces au calitate procesuală, această concluzie bazându-se pe conţinutul contractului şi actelor adiţionale care au fost semnate încă din data de 17 iulie 1992 şi, respectiv, 20 noiembrie 1992.
Pentru argumentarea calităţii procesuale pasive a asociatei R.E., instanţa de fond a citat art. 90 şi 85 din Legea nr. 31/1990, iar în ce priveşte excepţia referitoare la prescripţia extinctivă, s-a reţinut că, în cauză, a operat întreruperea cursului prescripţiei, în conformitate cu art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.
Pe fond s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea privind restituirea sumei care a fost depusă pentru constituirea capitalului unei societăţi mixte, de vreme ce această societate nu s-a mai constituit.
Sentinţa instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, care, prin Decizia nr. 2938 din 19 octombrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de S.C.S. R. şi de R.E.
Criticile aduse de pârâte sentinţei fondului au fost înlăturate, ca neîntemeiate , apreciindu-se că prima instanţă a soluţionat corect excepţiile care au fost invocate în cauză, cât şi chestiunile de fond, care priveau restituirea unei sume pe care reclamanta a depus-o în scopul constituirii unei societăţi mixte, aşa cum a dovedit cu înscrisurile depuse la prima instanţă.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs S.C.S. R. şi R.E., pe care au criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recurenta a susţinut că hotărârile au fost date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
În argumentarea acestei critici, recurentele au susţinut că R.C. nu avea calitatea să reprezinte societatea după decesul lui R.N. şi, prin urmare, actul adiţional din 16 noiembrie 1995 nu întrerupe cursul prescripţiei.
Împrejurarea că, în urma decesului lui R.N., bilanţul anual a fost depus de R.C., nu atrage calitatea de administrator sau director al societăţii, câtă vreme nu a fost dezbătută nici succesiunea.
Recurentele au reluat susţinerea făcută în faţa instanţelor privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei pe motivul că, la încheierea contractului, a participat şi o persoană fizică, T.A., care avea o cotă de participare de 10%, situaţie în raport de care a considerat că acţiunea putea fi formulată numai împreună cu T.A.
O altă critică vizează aplicarea prevederilor art. 3 şi 8 din Decretul nr. 167/1958 care, în opinia recurentelor, s-au aplicat greşit, termenul de prescripţie fiind împlinit în iulie 1995, dată după care nu se mai putea pune problema întreruperii cursului prescripţiei.
Pe fond, s-a susţinut că expertiza a stabilit greşit faptul că suma în litigiu a fost depusă de reclamantă în moneda naţională şi nu în valută.
Cu totul în subsidiar, recurentele au solicitat ca, în ipoteza în care s-ar trece peste excepţiile invocate, să fie obligate să restituie numai suma de 11.560.000 lei, care nu poate fi actualizată şi nici nu este purtătoare de dobânzi pentru că reprezintă capital social.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat. O altă cerinţă, care ţine de manifestarea acestei calităţi în justiţie, este ca reclamantul, prin promovarea unei acţiuni, să se poată prevala de un interes care, în speţă, rezultă din raportul juridic obligaţional, dedus judecăţii.
Aşadar, pentru a stabili dacă reclamanta are sau nu calitate procesuală, s-au examinat convenţiile părţilor (contractul de asociere şi actul adiţional), cât şi celelalte probe care confirmă realitatea dreptului pretins.
Cu alte cuvinte, este evident că, din aceste înscrisuri, rezultă învoiala părţilor cu privire la investirea sumei a cărei restituire se pretinde, aceste înscrisuri fiind completate cu anexa 1 privind plăţile efectuate de reclamantă ca persoană juridică, de bilanţurile contabile pe anii 1992 - 1998 şi de expertiza contabilă care a examinat depunerile efectuate de reclamantă, aşa cum se regăsesc în contabilitatea reclamantei şi bilanţurile S.C.S. R.
În consecinţă, instanţele care au soluţionat cauza, chiar dacă nu au motivat amplu respingerea acestei excepţii, au reţinut corect că reclamanta se legitimează procesual atât activ, cât şi pasiv.
În concret, această concluzie se bazează pe dovezile analizate, din care rezultă că plăţile s-au făcut de S.C. A.R.C. în contul S.C.S. R.
Prin urmare, s-a avut în vedere că interesul de care se prevalează reclamanta se poate realiza, pe de o parte, faţă de persoana juridică, S.C.S. R., cât şi faţă de asociata chemată în judecată care, încă de la constituirea societăţii, şi-a asumat o răspundere solidară şi nelimitată faţă de creditorii societăţii, în condiţiile Legii nr. 31/1990, conform textelor citate în sentinţa primei instanţe.
O altă critică a vizat nereprezentarea legală a S.C.S. R., după decesul administratorului R:N., critică ce nu poate fi reţinută întrucât recurentele nu pot invoca propria culpă de a nu fi făcut menţiunile în legătură cu persoana desemnată să aibă atribuţii de administrare sau conducere, indiferent dacă acesta este asociat sau nu şi independent de faptul dezbaterii succesiunii, invocat ca argument de recurente.
Din examinarea bilanţurilor depuse la dosar, cât şi a actului adiţional din 16 noiembrie 1995, rezultă că R.C. a semnat şi aplicat ştampila societăţii, aşa încât drepturile şi obligaţiile asumate faţă de creditorii sociali sunt ale societăţii comerciale însăşi.
De altfel, în ipoteza în care ,după decesul administratorului R.N., lui Rusu Constantin nu i-ar fi fost atribuit, fie şi tacit, un astfel de mandat, s-ar fi solicitat angajarea răspunderii personale a acestuia în condiţiile legii comerciale sau penale.
În aceste condiţii, actul adiţional, din 16 noiembrie 1995, produce efecte juridice în sensul reţinut de instanţele care au soluţionat cauza. Cu alte cuvinte, întrerupe cursul prescripţiei, aşa încât, s-a făcut o corectă aplicare a art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.
Mai mult, există confirmarea intimatei privind faptul că s-a început restituirea sumei reclamate.
Este greşită susţinerea recurentelor, referitoare la faptul că s-a împlinit termenul prescripţiei anterior datei de 16 noiembrie 1995, întrucât, din situaţia plăţilor, rezultă că suma a fost întregită, conform obligaţiilor asumate de intimată la data de 20 noiembrie 1992, aşa încât, raportat la această dată, termenul de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu era împlinit.
În condiţiile speţei, din care rezultă, fără tăgadă, că suma, a cărei restituire se cere, a fost investită de intimată pentru accelerarea activităţii productive în S.C.S. R., se poate lua în discuţie modul de exercitare a drepturilor procesuale de către recurente, prin prisma dispoziţiilor art. 723 C. proc. civ., atât sub aspect subiectiv, cât şi obiectiv, cu alte cuvinte, a legitimităţii motivelor.
Nici criticile pe fond nu sunt întemeiate întrucât recurenta a redat numai o parte din convenţie, şi anume, cea care se referă la convertirea în lei a sumei în valută la care s-a obligat intimata în 1992 .
Or, din contractul de asociere şi actul adiţional din 17 iulie 1992, rezultă că sumele achitate s-au raportat la suma stabilită în dolari S.U.A.
Critica este nefondată şi sub alt aspect, care ţine de conţinutul convenţiei dintre părţi prin care obiectul declarat al contractului de asociere este înfiinţarea unei societăţi mixte cu răspundere limitată, suma achitată fiind numită "capital în dolari S.U.A.".
Prin urmare, voinţa exprimată a fost de a accepta vărsarea sumei în litigiu în dolari, echivalent lei. Se poate reţine că "moneda de cont a contractului" a fost astfel stabilită încât să existe o variaţie a cuantumului în raport de cursul oficial leu-dolar de la data rambursării.
Cum obiectul convenţiei, constituirea societăţii mixte, nu a fost realizat, sumele "investite" de intimată în valută, echivalent în lei, la data plăţii se impune a fi restituite păstrând aceleaşi condiţii.
O astfel de clauză, în convenţie este subînţeleasă tocmai în scopul păstrării echităţii între părţile contractante.
În condiţiile devalorizării monedei naţionale, convertirea monedei de cont în moneda de plată, raportată la data plăţii, este de natură să preîntâmpine riscul devalorizării. Cu alte cuvinte, clauza de consolidare în această convenţie este, de asemenea, subînţeleasă.
În acest context, nu poate fi reţinută nici critica privind o eventuală obligare a recurentelor la restituirea în lei a sumei depuse de intimată la paritatea leu-dolar din anul 1992.
Recurentele au criticat şi acordarea dobânzii comerciale, iar ca argument au susţinut că sumele depuse constituiau aport la capitalul social şi că aceste sume nu sunt purtătoare de dobânzi.
Acest argument ar putea să fie reţinut în situaţia în care se constituia societatea comercială mixtă, iar sumele depuse şi trecute la pasiv în situaţia contabilă, reprezentau aport la capita.
Câtă vreme obiectul convenţiei nu s-a realizat, suma depusă care, în realitate, a fost investită pentru activarea obiectului de activitate al societăţii S.C.S R., obligaţia de restituire este comercială şi, prin urmare, purtătoare de dobânzi.
Convenţiile au putere de lege între părţile contractante, aşa încât, dând efecte actului adiţional din 1995, se reţine că semnatarii convenţiei au stabilit ca rambursarea sumelor depuse în contul societăţii S.C.S. R. să se facă prin transformarea dolarilor S.U.A. în lei, la diferite date, şi prin aplicarea unei dobânzi de 3,5% pe an.
Aceasta fiind voinţa părţilor, este evident că şi ultima critică este nefondată.
Cum nu se constată motive de netemeinicie şi nelegalitate a deciziei pronunţată de instanţa de apel, dintre cele prevăzute de art. 304 lit. a) C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtele S.C.S R. Bucureşti şi R.E., împotriva deciziei nr. 2938 din 19 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 138/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1383/2003. Comercial → |
|---|
